101 milioane lei, pentru întreţinere şi reparaţii, 70 milioane lei pentru investiţii

0

Preşedintele Consiliului Judeţean Mureş, Peter Ferenc, a anunţat, marţi, că în această săptămână instituţia va aproba bugetul pentru acest an şi că, deşi acesta va fi mai mic faţă de 2019, a fost prevăzută suma de 101 milioane lei pentru întreţinere şi reparaţii, iar 70 milioane de lei pentru investiţii.

„Consiliul Judeţean Mureş va aproba bugetul judeţului Mureş pe anul 2020 în această săptămână. Avem la dispoziţie un buget mai mic faţă de anul precedent, dar cu toate acestea vom continua programul de reabilitare a drumurilor judeţene. Pentru anul în curs am alocat 101 milioane lei pentru cheltuielile de întreţinere şi reparaţii, precum şi pentru investiţiile pe drumurile judeţene. În proiectul de buget este prevăzută reabilitarea şi reconstruirea a 5 poduri şi continuarea investiţiilor mari începute în anul precedent a căror valoare totală atinge 70 milioane lei”, a arătat Peter Ferenc, într-o postare pe Facebook.

Preşedintele CJ Mureş a subliniat că este un an deosebit de important, fiind cel mai slab an din punct de vedere al bugetului pentru Consiliul Judeţean Mureş.

„S-au schimbat sistemele an de an, deja nici noi nu mai ştim care vor fi strategiile pentru următorii ani, e foarte greu să îţi faci calcule. În general ar fi bine ca fiecare instituţie ar trebui să ştie care sunt acele venituri în baza cărora să îşi facă calcule şi strategii sau planuri de dezvoltare”, a spus preşedintele CJ Mureş.

Sursa: Financiarul.ro.

Citește și