Actualitate

120 de sesizări privind posibile contravenții sau infracțiuni la alegerile locale

120 de sesizări privind posibile contravenții sau infracțiuni la alegerile locale

Cetateanul Lugoj

De la începerea procesului de votare și până la ora 12.30 au fost înregistrate 120 de sesizări cu privire la săvârșirea unor posibile contravenții sau infracțiuni, iar în urma verificărilor realizate 20% dintre acestea nu au fost confirmate, a informat într-o declarație de presă purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne (MAI), Monica Dajbog.

„Au fost constatate 20 de fapte contravenționale, fiind aplicate amenzi în valoare de 11.000 de lei și 9 avertismente scrise. De asemenea, se efectuează cercetări cu privire la săvârșirea a 10 posibile infracțiuni”, a precizat Dajbog.

Potrivit acesteia, cele mai multe sesizări se referă la continuarea propagandei electorale, fotografierea sau filmarea buletinului de vot și prezența altei persoane în cabina de vot în afara celei care votează.

„Concluzia acestei evaluări este că de la începerea votării și până la această oră, nu au fost semnalate situații deosebite în planul asigurării ordinii publice”, a arătat purtătoarea de cuvânt a MAI.

Clic pentru a adăuga un comentariu

Lasă un răspuns

Actualitate

Mai multe în Actualitate

Beat şi fără permis, a plecat la plimbare pe străzile din Lugoj

Gabriel Iosa16 ianuarie 2017

[FOTO] O maşină a ars în miez de noapte la Coşteiu! Pagubele se ridică la mii de euro

Gabriel Iosa16 ianuarie 2017

Valutist din piaţa din Lugoj, lăsat fără o sumă uriaşă de bani de către jandarmi după o razie

Gabriel Iosa14 ianuarie 2017

Nouă dată de deschidere pentru cei 15 kilometri de autostradă Lugoj-Deva! Anunţul a fost făcut de ministrul Cuc

Gabriel Iosa13 ianuarie 2017

Bătrân de lângă Lugoj, arestat pentru că a agresat două persoane pe care le-a ameninţat cu arma

Gabriel Iosa13 ianuarie 2017

DOSAR Scuza de tot râsul găsită de o lugojeancă prinsă cu mașina burdușită de țigări. Ce pedeapsă a primit femeia

Daniel Dancea12 ianuarie 2017

Autorităţile lugojene, în alertă de mai bine de 48 de ore din cauza zăpezii! Vineri dimineaţa se aşteaptă polei

Gabriel Iosa12 ianuarie 2017

[FOTO] Accident cumplit la câţiva kilometri de Lugoj! Un TIR a intrat frontal într-o autocisternă, după ce şoferul a scăpat mastodontul de sub control

Gabriel Iosa11 ianuarie 2017

[FOTO] Zăpada l-a băgat în şanţ! Circulaţie îngreunată pe centura Lugojului, din cauza unui autotren care a derapat

Gabriel Iosa11 ianuarie 2017

E IKEA misteriosul producător de mobilă suedez care vrea să investească la Lugoj? Ce spune primarul

Daniel Groza11 ianuarie 2017

Bătaie între oamenii străzii din Lugoj la adăpostul de la spital! De la ce a pornit cearta

Gabriel Iosa11 ianuarie 2017

“6,9 pe scara Ricther” şi “Live by Night”, filmele săptămânii la Cinema Bela Lugosi

Gabriel Iosa11 ianuarie 2017
%d blogeri au apreciat: