16 copii și 12 adulți, internați după deratizarea din Timișoara

0

 Ministerul Sănătății anunță că, după deratizarea de la Timișoara, marți dimineața erau internați 12 adulți și 16 copii, toți în stare bună, cu o evoluție favorabilă. Rezultatele probelor de apă analizate arată că, din punct de vedere fizico-chimic, apa este potabilă în primul bloc evacuat.

Potrivit informării Ministerului Sănătății, la Spitalul Județean de Urgență „Pius Brânzeu” sunt internați 9 pacienți, care sunt în stare stabilă, fără ca starea să le fie înrăutățită în ultimele ore. Aceștia au simptomatologie digestivă, cu grețuri și vărsături, dar rezultatele analizelor sunt mai bune.

Alți trei adulți sunt internați în stare stabilă la Spitalul Municipal Timișoara.

Spitalul de Copii „Louis Țurcanu” sunt internați 16 copii în stare stabilă. Aceștia au fost evaluați în cursul dimineții de marți. Aceștia sunt însoțiți de cinci adulți.

Conform informațiilor DSP Timiș, transmise Ministerului Sănătății, rezultatele probelor de apă analizate în laborator indică faptul că din punct de vedere fizico – chimic apa este potabilă în primul bloc evacuat.

Luni seara, încă un bloc de locuințe din Timișoara a fost evacuat, după ce într-unul dintre apartamente s-ar fi făcut lucrări de dezinsecție și deratizare cu aceeași firmă care a făcut acțiunea și în imobilul în care trei persoane au murit și alte cîteva zeci au ajuns la spital.

Potrivit reprezentanților ISU Timiș, măsura de evacuare completă a blocului de pe strada Vaida Voievod a fost luată preventiv, pentru efectuarea măsurătorilor în vederea identificării nivelului de substanțe periculoase.

Ușa apartamentului în care s-a făcut deratizarea a fost sigilată cu bandă adezivă, iar cei 31 de locatari ai blocului au fost evacuați.

Conform reprezentanților ISU Timiș, în imobil se vor face măsurători ale nivelului de substanțe periculoase, iar în cazul îm care acesta va fi mare locatarii vor fi transportați spre alte spații de cazare.

Reprezentanții ISU Timiș au anunțat luni că au depistat prezența unei substanțe neurotoxice la etajele trei și patru ale blocului în care s-au înregistrat trei decese, după ce la sfârșitul săptămânii trecute s-a făcut o acțiune de dezinsecție și deratizare.

Potrivit acestora, au fost evacuați locatarii tuturor celor 200 de apartamente din imobil.

Un copil de 3 ani, un bebeluş de 9 zile şi mama acestuia au murit, după ce în blocul în care locuiau s-a făcut o dezinsecţie. Ministerul Sănătății a anunțat luni seara că alți 12 copii și 8 adulți au fost internați în spital, aceștia fiind în stare bună, cu o evoluție favorabilă.

În acest caz, autoritățile au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă.

Sursa: News24.ro.

Citește și