Actualitate

21 de persoane au venit să doneze sânge la Spitalul Lugoj. Doar 15 au fost acceptate

21 de persoane au venit să doneze sânge la Spitalul Lugoj. Doar 15 au fost acceptate

Cetateanul Lugoj

Astăzi, între orele 9.00-13.00, o unitate mobilă a Centrului Regional de Transfuzie Sanguină Timișoara s-a aflat în curtea Spitalului Municipal „Dr. Teodor Andrei” Lugoj, unde voluntarii s-au putut prezenta pentru donare.

Doar 21 de persoane au răspuns pozitiv invitației. Recoltarea sanguină a fost realizată de personal specializat: medici și asistente de la centre de transfuzii.

„S-au prezentat 21 de persoane și șase au fost respinse pe motive medicale. Putea să fie un număr mai mare de prezentați, însă, având în vedere că este o acțiune benevolă, e binișor”, a declarat dr. Rodica Neaga, coordonatorul Centrului de Transfuzii Sanguine din Reșița

Acțiunea face parte din programul ”O șansă pentru viață” și a fost organizat de Asociația React și Fundația Vodafone România, împreună cu Centrul Regional de Transfuzie Sanguină Timișoara.

Clic pentru a adăuga un comentariu

Lasă un răspuns

Actualitate

Mai multe în Actualitate

[FOTO] Armata, cadre didactice şi elevi din Lugoj, la un simpozion dedicat Micii Uniri

Gabriel Iosa19 ianuarie 2017
accedent tren lugoj

O persoană a murit călcată de tren la ieşirea din Lugoj spre Caransebeş

Gabriel Iosa19 ianuarie 2017

Călin Dobra convocă Autoritatea Teritorială de Ordine Publică a judeţului, după incidentul armat de la Timişoara

Cetateanul19 ianuarie 2017

Un lugojean a mers în SUA pentru ceremonia de învestire a lui Donald Trump

Daniel Dancea19 ianuarie 2017

Primăria Lugoj pregătește inventarul clădirilor pentru care trebuie să crească impozitele până la cinci ori

Daniel Dancea18 ianuarie 2017

UPDATE! Mascaţii au găsit bunurile furate de lugojeanul de 17 ani internat la centrul de la Buziaş

Gabriel Iosa18 ianuarie 2017

Mascaţii au descins la Lugoj în această dimineaţă! Ce caută lucrătorii Serviciului de Acţiuni Speciale

Gabriel Iosa18 ianuarie 2017

Trei zile grele pentru șoferii care circulă pe ruta Lugoj – Deva

Daniel Dancea17 ianuarie 2017

Formula 1 pe autostrada Lugoj-Timişoara! Viteză record înregistrată de aparatul radar

Gabriel Iosa17 ianuarie 2017

“Split”, filmul săptămânii la Cinema Bela Lugosi

Gabriel Iosa17 ianuarie 2017

Ivan Guidea face senzaţie în Germania. Luptătorul de la CSM a învins un rus în finala din Bundesliga

Alina Damian16 ianuarie 2017

Bestie cu chip de om! Bărbat dintr-un sat de lângă Lugoj, încarcerat după ce şi-a supus nepoata minoră la perversiuni sexuale

Gabriel Iosa16 ianuarie 2017
%d blogeri au apreciat: