In perioada 17 – 24 iunie 2020, România înregistrează 243 de focare active de pestă porcină africană în 147 de localităţi, fiind consemnate 15 noi focare apărute, potrivit datelor anunţate vineri de Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA).
Astfel, focarele de pestă porcină africană (PPA) evoluează în 147 de localităţi din 27 de judeţe, patru dintre acestea fiind declarate în exploataţii comerciale. În alte 13 judeţe boala a fost diagnosticată doar la mistreţi.
Până în prezent au fost despăgubiţi 15.133 de proprietari, valoarea totală a plăţilor fiind de aproape 441 milioane de lei. În perioada următoare vor fi plătite despăgubiri în valoare de 7,96 milioane de lei pentru alţi 200 de proprietari, potrivit ANSVA.
Distribuţia pe judeţe a celor 15 focare noi este următoarea: judeţele Bihor, Dolj, Teleorman, Iaşi, Satu Mare – câte două, judeţele Alba, Buzău, Constanţa, Giurgiu şi Vâlcea – câte unul.
Actual, ANSVA informează că în ultima săptămână, au fost stinse 44 de focare de boală, dintre care 23 în judeţul Teleorman, 14 în Prahova, patru în judeţul Buzău (din care unul într-o fermă comercială), două în Bacău şi unul în Galaţi.
De la prima semnalare a prezenţei virusului PPA în România, pe data de 31 iulie 2017 şi până în prezent, au fost diagnosticate 3.697 de cazuri la mistreţi. În conformitate cu prevederile europene, cazurile la mistreţi se sting după cel puţin doi ani de la apariţia lor.
Tot ANSVSA informează cetăţenii că pentru această boală nu există vaccin, singura metodă de protejare a sănătăţii animalelor fiind respectarea condiţiilor de biosecuritate.
Peste porcină africană nu produce îmbolnăviri la oameni, însă acest virus are un impact dezastruos la nivel economic şi social.
Sursa: Financiarul.ro.