6 Motive pentru care este bine să consumăm preparate picante

0

Preparatele picante sau iuți și foarte aromate din bucătăria indiană sau asiatică sunt foarte bune, în special pentru persoanele care adoră mâncarea picantă. Consumate cu o oarecare măsură, acestea nu îți vor aduce decât beneficii asupra organsimului. Uite care sunt cele mai importante.

1. Picanteriile ajută circulația

Un beneficiu care se simte imediat după ce savurezi o astfel de masă picantă este legat de circulația periferică, în special dacă ai în majoritatea timpului mâinile și picioarele reci. Vei vedea că, în cel mult o oră, picioarele încep să se încălzească, obrajii se înroșesc, iar cirulația sângelui este stimulată, ceea ce este un lucru benefic și pentru inimă.

2. Mesele moderat picante păstrează inima sănătoasă

Uleiurile volatile și acizii iuți din ardei și din piper luptă cu inflamațiile din corp și din sânge, ajută circulația sanguină prin artere, ajută la o oxigenare mai eficientă a inimii și o păstrează sănătoasă. Nenumărate studii au arătat că substanțele benefice din ardeii iuți ajută la prevenirea formării de cheaguri de sânge, care ar putea să provoace un atac de cord.

3. Condimentele iuți pot ajuta imunitatea

Condimentele iuți, pe lângă beneficiile pe care le au asupra organelor interne, asupra circulației sanguine dar și beneficiile pe care le au împotriva bacteriilor și a virusurilor, acestea mai pot ajuta și sistemul imunitar. Cine le consumă în mod periodic, în cantitate medie, are multe de câștigat.

4. Combate celulele canceroase

Câteva studii realizate recent, au demonstrat faptul că substanțele iuți din ardei și curry, capsaicina în mod deosebit, înlătură riscul de dezvoltare al celulelor canceroase, ba chiar le face să dispară, fără să afecteze celulele sănătoase aflate în jur.

5. Te ajută să îți păstrezi silueta

Persoanele active, care fac suficientă mișcare și care mănâncă cât de cât sănătos, nu trebuie să se ferească de preparatele picante. În afară de faptul că substanțele picante le conferă un gram de energie în plus, persoanele care le consumă, vor mânca porții mai reduse și își vor păstra silueta. Introduse în dietele de slăbit, condimentele picante au și rolul de a accelera arderea grăsimilor adunate pe pereții vaselor de sânge și în țesuturi.

6. Ajută la un somn mai odihnitor pe timpul nopții

Un studiu efectuat în Australia a demonstrat faptul că persoanele care consumă adesea preparate picante au un somn mai adânc, mai odihnitor și dorm mai multe ore pe noapte. Așadar, a doua zi dimineața se trezesc mai odihnite și au mai multă energie de-a lungul zilei.

Sursa – Glow Magazin.

Citește și