Autoliv Lugoj

Știri naționale

A început „Litoralul pentru toţi”. Ofertele pornesc de la 159 de lei pe sejur

A început „Litoralul pentru toţi”. Ofertele pornesc de la 159 de lei pe sejur

Cetateanul Lugoj

Peste 10.000 de turişti sunt aşteptaţi să ajungă pe litoral la începutul acestui sezon estival, în cadrul ediţiei de primăvară a programului special „Litoralul pentru toţi”, în ofertă fiind incluse unităţi de cazare la preţuri similare celor din anii trecuţi.

Programul este lansat de Asociaţia Litoral-Delta Dunării (ALDD), Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR) şi Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism (ANAT), între 15 mai şi 18 iunie, cu scopul declarat de a realiza continuitatea sezonului după minivacanţa de 1 Mai, iar oferta este foarte diversificată şi include, şi în acest an, şi hoteluri care oferă turiştilor pachete All inclusive.

Astfel, tarifele practicate pentru şase nopţi de cazare, pentru zona Mamaia – Constanţa – Eforie, sunt de 205 lei/ persoană pentru un sejur la un hotel clasificat cu o stea, 235 de lei la un hotel de două stele sau 315 lei cu mic dejun inclus, 265 de lei la un hotel de trei stele, ori 425 de lei cu mic dejun, 485 de lei la un hotel de patru stele, respectiv 605 lei la unul de cinci stele.

Pentru sudul litoralului, în staţiunile Costineşti, Olimp, Neptun, Jupiter, Cap Aurora, Venus, Saturn, Mangalia, 2 Mai şi Vama Veche, tarifele maximale pentru această ediţie a „Litoralului pentru toţi” sunt semnificativ mai mici. Astfel, tarifele pentru un sejur de şase nopţi/ persoană vor fi cuprinse între 159 de lei, la un hotel de o stea, fără mic dejun, şi 469 de lei/ persoană, la un hotel de cinci stele, cu mic dejun inclus, preţuri identice cu cele practicate în ediţiile din anii trecuţi ale programului.

Ca şi la ediţia precedentă, turiştii beneficiază şi de varianta All Inclusive, care asigură toate cele trei mese servite în regim bufet, băuturi incluse, acces gratuit la locuri de joacă pentru copii, piscine, şezlonguri şi umbrele pe plajă. Tarifele maximale pentru sejururi All Inclusive de cinci nopţi/ persoană ajung până la 765 de lei la un hotel de trei stele, 875 de lei la unul de patru stele şi până la 985 de lei/ persoană la o unitate de cinci stele.

Locurile vor fi vândute în peste 70 de agenţii din toată ţara, ceea ce înseamnă că, la sfârşitul ediţiei de primăvară 2016 a programului, cel puţin 10.000 de turişti vor putea beneficia de vacanţe pe litoral.

Clic pentru a adăuga un comentariu

Lasă un răspuns

Știri naționale

Mai multe în Știri naționale

Deschiderea tronsonului de autostradă dintre Traian Vuia şi Margina, amânată din nou

Daniel Groza10 februarie 2017

Cultele creştine din Lugoj se întâlnesc pentru o săptămână de rugăciune comună

Cetateanul19 ianuarie 2017

Nouă dată de deschidere pentru cei 15 kilometri de autostradă Lugoj-Deva! Anunţul a fost făcut de ministrul Cuc

Gabriel Iosa13 ianuarie 2017

Cel mai costisitor tronson din autostrada Lugoj-Deva a obţinut aprobarea finanţării U.E.

Daniel Groza11 ianuarie 2017

Premierul Grindeanu cere deschiderea tronsonului de autostradă dintre Traian Vuia şi Margina

Daniel Groza6 ianuarie 2017

Unde se va așterne zăpada de Crăciun. Prognoza vremii pentru toate regiunile țării

Daniel Groza19 decembrie 2016

Sistemul informatic al cardului de sănătate este blocat de trei zile

Iasmina Olariu12 octombrie 2016

COD GALBEN și PORTOCALIU de ploi torenţiale în toată ţara

Cetateanul19 septembrie 2016

Loteria bonurilor fiscale. Care este bonul câştigător al lunii august

Cetateanul19 septembrie 2016

Numărul de pensionari a scăzut cu 47.000 în ultimul an, iar pensia medie a crescut cu 5,7%

Cetateanul15 septembrie 2016

Ziua Crucii. Ce să faci în această zi de sărbătoare ca să ai noroc tot anul

Cetateanul14 septembrie 2016

Aproape jumătate din românii cu contract de muncă lucrează pe salariul minim

Cetateanul14 septembrie 2016
%d blogeri au apreciat: