Autoliv Lugoj

Educație

Absolvenții Promoției 2016 de la UED și-au luat adio de la cursuri și profesori

Absolvenții Promoției 2016 de la UED și-au luat adio de la cursuri și profesori

Cetateanul Lugoj

Universitatea Europeană Drăgan din Lugoj a organizat astăzi cursul festiv al absolvenţilor Facultăţilor de Ştiinţe Economice şi Drept. Festivitățile s-au desfăşurat în Aula Magna și Amfiteatrul A01 al Universităţii.

Festivitatea Facultăţii de Ştiinţe Economice a început cu imnul ”Gaudeamus”, după care studenţilor li s-a susţinut pentru ultima oară un curs. Dascălii au transmis absolvenţilor urări de bine şi mult succes în continuare, în absolut tot ceea ce întreprind.

“Astăzi s-a încheiat un nou an universitar, o nouă promoție, promoția 2016. Avem noi absolvenți, viitori economiști de calitate, care sperăm să reușească în viață, la fel ca și promoțiile anterioare”, a declarat conf. univ. dr. Sorin Blaj, decanul Facultăţii de Ştiinţe Economice.

Absolvenţii facultăţii au fost foarte emoţionaţi şi sunt siguri că nu vor uita niciodată anii petrecuţi în facultate. Studenţii anului III, cei care au părăsit băncile facultăţii, au dăruit cheia succesului celor din anul II. A fost strigat pentru ultima oară catalogul, iar la final toţi cei prezenţi au făcut poze, ca amintire.

Absolvenţii Facultăţii de Drept şi-au luat şi ei rămas-bun de la dascălii care le-au fost alături de-a lungul anilor de studiu. Deşi au fost emoţionaţi, proaspeţii absolvenţi sunt foarte încrezători în forţele proprii şi consideră că absolvirea facultăţii le va oferi multe oportunităţi.

La finalul festivităţii, a fost înmânată cheia studenţilor din anul III, iar absolvenţilor anului IV le-au fost acordate diplomele de absolvire. În continuare, tinerii se pregătesc pentru cel mai greu test – examenul de licenţă.

 

Vezi comentarii (1)

1 Comment

  1. Bianka

    27 mai 2016 at 13:36

    Nu pot sa cred : ala e Gangan ??? Vai de el , abia acum a facut facultate?? :))) Felicitari moshule !!!

Lasă un răspuns

Mai multe în Educație

VIDEO – Anchetă la centrul de plasament din Lugoj după acuzaţii grave lansate de copii: „Ne bat şi ne iau din bunuri“

Daniel Groza21 februarie 2017

[FOTO] Elevii de la Brediceanu participă la campania „Zilele Bandanei” care susţine lupta împotriva cancerului la copii

Gabriel Iosa14 februarie 2017

Modificări de regulament şcolar după bătaia de al Liceul „Aurel Vlaicu” de la Lugoj

Daniel Dancea2 februarie 2017

Elevii din patru clase, pedepsiţi pentru bătaia filmată de la “Vlaicu”. Doi vor repeta anul şcolar

Daniel Groza31 ianuarie 2017

Toate şcolile din Lugoj şi din judeţul Timiş, închise luni şi marţi! De ce au luat autorităţile decizia de a lăsa elevii acasă

Gabriel Iosa8 ianuarie 2017

Lecții interactive pe Skype cu elevi din Cehia, la Colegiul Național „Coriolan Brediceanu”

Iasmina Olariu15 decembrie 2016

Mai multe școli din Lugoj vor rămâne fără conducere. Ce soluție a găsit Inspectoratul Școlar Timiș

Iasmina Olariu14 decembrie 2016

Șezătoarea prichindeilor, cu copiii mai multor grădinițe din zona Lugojului

Iasmina Olariu9 decembrie 2016

Colegiul Tehnic „Valeriu Braniște” din Lugoj, într-un program al Comisiei Europene

Iasmina Olariu7 decembrie 2016

Moș Nicolae a venit mai devreme pentru peste 70 de elevi din Lugoj

Iasmina Olariu5 decembrie 2016

Ruby, la Balul Bobocilor de la Universitatea Europeană Drăgan

Iasmina Olariu29 noiembrie 2016

Peste 70 de burse municipale de la Primăria Lugoj pentru elevii merituoși

Iasmina Olariu28 noiembrie 2016
%d blogeri au apreciat: