Actualitate

Acţiune ca în filme contra braconajului lângă Lugoj! Cinci maşini de poliţie au percheziţionat două autoturisme lângă autostradă

Acţiune ca în filme contra braconajului lângă Lugoj! Cinci maşini de poliţie au percheziţionat două autoturisme lângă autostradă

Cetateanul Lugoj

Poliţiştii din cadrul IPJ Timiş, Serviciul Arme şi Muniţii, alături de agenţi ai Secţiei Rurală Belinţ au pus la cale o acţiune spectaculoasă duminică după-amiaza. Din primele informaţii, victime le-au căzut mai mulţi vânători care sunt bănuiţi de braconaj. Pentru a-i prinde şi lua la întrebări pe vânători, poliţiştii au ieşit în teren cu un efectiv impresionant.

Mai exact, în vecinătatea autostrăzii Lugoj – Timişoara, în apropiere de Belinţ, aceştia au intervenit cu nu mai puţin de 5 autoturisme, oprind două maşinii pe care le-au verificat. În urma percheziţiilor, poliţiştii au găsit carne de mistreţ şi arme în autoturisme, mai mulţi vânători fiind duşi la poliţie pentru audieri pentru că nu aveau autorizaţie valabilă decât pentru păsări.

„Poliţiştii au depistat 11 bărbaţi, cu vârste între 22 şi 45 de ani, în timp ce transportau 70 de kilograme de vânat cu trei autoturisme. Poliţiştii au stabilit că aceştia au participat la o acţiune de vânătoare fără autorizaţie, ridicând în urma controlului 12 arme de vânătoare cu glonţ şi alice. În cauză, au fost întocmite dosare penale pentru braconaj cinergetic şi uz de armă letală fără drept, dar şi pentru infracţiuni la regimul rutier”, a declarat pentru Cetăţeanul Ancuţa Morariu, purtător de cuvânt IPJ Timiş.

De asemenea, unul dintre cei 11 vânători a fost depistat conducând un autoturism fără să aibă permis de conducere şi fiind sub influenţa băuturilor alcoolice. Ancheta continuă în acest caz, poliţiştii urmând să stabilească exact dacă vânătorii vizaţi sunt sau nu vinovaţi de braconaj.

Vezi comentarii (1)

1 Comment

  1. Damian L

    4 aprilie 2016 at 7:40

    Foarte bine. Următorii pe lista ar trebui sa fie braconierii din belint și babsa care baga plasele în Bega.

Lasă un răspuns

Actualitate

Mai multe în Actualitate

[VIDEO] Şase ore de luptă cu focul şi pagube importante în urma unui incendiu la Făget

Gabriel Iosa21 ianuarie 2017

Mascaţii au descins la Lugoj şi în alte locaţii din Timiş şi Caraş-Severin, la contrabandiştii de ţigarete

Gabriel Iosa20 ianuarie 2017

Pentru ce au fost amendaţi 81 de şoferi la Lugoj în ultimele patru zile

Gabriel Iosa20 ianuarie 2017

Un lugojean şi-a făcut praf BMW-ul într-o curbă celebră din Arad

Gabriel Iosa20 ianuarie 2017

[FOTO] Armata, cadre didactice şi elevi din Lugoj, la un simpozion dedicat Micii Uniri

Gabriel Iosa19 ianuarie 2017
accedent tren lugoj

O persoană a murit călcată de tren la ieşirea din Lugoj spre Caransebeş

Gabriel Iosa19 ianuarie 2017

Călin Dobra convocă Autoritatea Teritorială de Ordine Publică a judeţului, după incidentul armat de la Timişoara

Cetateanul19 ianuarie 2017

Un lugojean a mers în SUA pentru ceremonia de învestire a lui Donald Trump

Daniel Dancea19 ianuarie 2017

Primăria Lugoj pregătește inventarul clădirilor pentru care trebuie să crească impozitele până la cinci ori

Daniel Dancea18 ianuarie 2017

UPDATE! Mascaţii au găsit bunurile furate de lugojeanul de 17 ani internat la centrul de la Buziaş

Gabriel Iosa18 ianuarie 2017

Mascaţii au descins la Lugoj în această dimineaţă! Ce caută lucrătorii Serviciului de Acţiuni Speciale

Gabriel Iosa18 ianuarie 2017

Trei zile grele pentru șoferii care circulă pe ruta Lugoj – Deva

Daniel Dancea17 ianuarie 2017
%d blogeri au apreciat: