Acţiuni de 105 milioane de lei au fost realizate pe Bursa de la Bucureşti

0

Peste 8.800 de tranzacţii cu acţiuni în valoare totală de 105 milioane de lei au fost realizate în această săptămână pe Bursa de la Bucureşti, aceasta fiind a doua cea mai slabă valoare de tranzacţionare din ultima lună, potrivit statisticilor publicate pe BVB.

Cea mai bună zi de tranzacţionare a fost vineri, 14 februarie, când s-au realizat schimburi cu acţiuni în valoare de 26,487 milioane de lei iar cea mai slabă luni, 10 februarie, cu un rulaj de numai 15,434 milioane de lei.

Pe segmentul principal al BVB, cele mai bune evoluţii ale cotaţiilor au consemnat acţiunile Farmaceutica Remedia, care s-au apreciat cu 51,35% în ultima săptămână, Electroputere, cu un plus de 37,5%, şi Societatea de Construcţii Napoca – plus 20,75%. Cele mai severe deprecieri au fost înregistrate de VES SA – minus 30,77%, Retrasib – minus 14,87% şi Romcarbon – minus 9,46%.

Cele mai lichide titluri au fost Banca Transilvania, cu o valoare de tranzacţionare de 20,523 milioane de lei, BRD – Groupe Societe Generale – 20,387 milioane de lei şi Fondul Proprietatea – 17,223 milioane de lei.

De la începutul anului, pe Bursa de la Bucureşti au fost realizate 66.735 tranzacţii cu acţiuni în valoare de 1,282 miliarde de lei, iar valoarea medie zilnică de tranzacţionare a fost de 42,970 milioane de lei.

Capitalizarea bursieră se cifrează la 184,723 miliarde de lei.

Sursa: Financiarul.ro.

Citește și