Politică

Alegeri în PSD ca în PCR! Candidat unic, votat în unanimitate

Alegeri în PSD ca în PCR! Candidat unic, votat în unanimitate

Autoliv

Peste o sută de PSD-işti au participat vineri, începând cu orele 17, la conferinţa municipală şi alegerile partidului. Evenimentul, care a avut loc la Teatrul Municipal „Traian Grozăvescu”, s-a axat pe alegerea conducerii PSD Lugoj. Pentru funcția de președinte s-a arătat interesat doar primarul Francisc Boldea, actualul şef al filialei locale. Cum era şi de aşteptat, Boldea a câştigat alegerile, urmând să îi aibă alături timp de doi ani, pe restul colegilor din partid în funcţii de conducere.

Mai exact, conducerea social-democraţilor lugojeni este completată de Nicu Bădina, Călin Dobra, Gerlinde Grozav, Constantin Savu, Sorin Stragea, Cristian Galescu şi Ioan Barboni, vicepreşedinţi, Iosif Crăciunescu, secretar executiv, Marian Barbu-Ţigriş, trezorier şi Voichiţa Coţolan, purtător de cuvânt.

Președintele organizației de tineret, Cristian Galescu a fost promovat vicepreşedinte în locul lui Gheorghe Ban. În afara acestei schimbări, în biroul municipal au fost aleşi Adrian Fărcăgean, Florin Voichescu, Vasile Eftinoiu, Anişoara Constantin, Vasile Covaci, Daniela Fiat, Simona Marinescu, Petru Novăcescu, Dan Florea, Cristian Oros, Arabela Cireșan, Alin Cimponeriu, Mircea Ghera, Rodica Ilie, Dumitru Goia  și Radu Popița.

În urma conferinţei au fost desemnaţi şi delegaţii PSD Lugoj care vor participa la Conferinţa judeţeană a PSD Timiş, precum şi social-democraţii lugojeni care vor candida pentru funcţii la nivel judeţean.

Vezi comentarii (4)

4 Comments

  1. victor L

    22 mai 2015 at 20:17

    Ei, singurul catindat ;), de unde nu-i, nici Al de Sus nu cere 😛

    „Un nume pentru linistea noastra!”
    NB,
    reporterul de la Cetateanul l-a pozat pe reporterul de la Actualitatea ca el sa faca invers 😛

  2. dnA

    22 mai 2015 at 23:11

    Deci,din cei enumerati nu e unu fara bile negre.Acest partid,aceasta clica trebuie sa dispara altfel Lugojul se transforma intr-un loc infractional,corupt si fara directie…..dragilor,nici nu stiti ce se intampla in orasul asta.Coruptia esed la cote maxime!

  3. Simo

    23 mai 2015 at 11:31

    Ia uite cum arata cel mai important partid din Lugoj. Doar cateva persoane in sala iar de calitatea acestora…e suficient sa priviti poza trei si patru si am spus tot. Rau a ajuns Lugojul, daca oamenii astia il conduc. Imi e scarba!

  4. Claudia

    24 mai 2015 at 3:01

    Domnul Petrica Balint zis Bedeu face intradevar cinste acestui partid…

Lasă un răspuns

Mai multe în Politică

Claudiu Buciu, preşedintele PNL, cere Consiliului Local Lugoj să recupereze 125 de mii de lei, cheltuiţi illegal pentru balurile şi sindrofiile PSD

Cetateanul11 mai 2017

Primarii scapă de răspundere pentru actele semnate, conform unui proiect aprobat de senatorii din Comisia Juridică

Cetateanul4 mai 2017

Doi parlamentari vor să-şi deschidă cabinet la Lugoj. Unul e de la PSD, celălalt e de la PNL

Cetateanul26 aprilie 2017

Un consilier local îşi pierde mandatul. Partidul i-a retras sprijinul politic, iar prefectul l-a demis

Cetateanul26 aprilie 2017

Acuzaţii grave la adresa primarului Boldea: “poartă făcută de Microroyal, casă la Surduc şi apartament lângă primărie”

Daniel Groza21 aprilie 2017

Lugojul, bun doar pentru cules voturi. De patru luni, niciun parlamentar nu a mai călcat în municipiul de pe Timiş

Daniel Groza20 aprilie 2017

Ce spune Francisc Boldea despre o nouă candidatură pentru funcţia de primar al Lugojului

Daniel Groza10 aprilie 2017

Claudiu Buciu este noul preşedinte ales al PNL. Prima decizie: ”Îi retrag sprijinul politic domnului Ambruş”

Daniel Groza8 aprilie 2017

Ambruş a vrut să se înscrie în cursa pentru funcţia de preşedinte al PNL după trecerea termenului de depunere a candidaturilor

Daniel Groza6 aprilie 2017

Claudiu Buciu e singurul candidat pentru funcţia de preşedinte al organizaţiei lugojene a PNL

Daniel Groza5 aprilie 2017

Plângere împotriva Primăriei Lugoj! Este reclamată finanţarea balurilor PSD cu bani de la bugetul local

Daniel Groza3 martie 2017

Casa de Cultură a Municipiului Lugoj finanţează balurile PSD-ului

Daniel Groza21 februarie 2017
%d blogeri au apreciat: