Sport

Anatol Guidea despre evoluţia singurului sportiv de la CSM Lugoj la Jocurile Olimpice: “Mai este de lucru la factorul psihologic”

Anatol Guidea despre evoluţia singurului sportiv de la CSM Lugoj la Jocurile Olimpice: “Mai este de lucru la factorul psihologic”

Cetateanul Lugoj

Anatol Guidea, antrenorul şi fratelele lui Ivan Guidea a vorbit, într-un interviu pentru Cetăţeanul, despre evoluţia sportivului lugojean la Jocurile Olimpice, despre ce au nevoie luptele şi sportul românesc în general pentru a atinge performanţa, dar şi despre planurile de viitor ale lui Ivan. Singurul sportiv legitimat la Lugoj prezent la Jocurile Olimpice a încheiat competiţia din Brazilia pe locul 11, la lupte libere, în cadrul categoriei 57 kg.

Când v-aţi întors de la Jocurile Olimpice?

În data de 24 august s-a întors lotul olimpic al României, împreuna cu toată delegaţia, cu excepţia lui Ivan Guidea şi Albert Saritov, care au revenit în 25 august.

Ivan Guidea a ratat ultima etapă din Campionatul Naţional, care s-a desfăşurat la Lugoj. Regretă că nu a apucat să îmbrace tricoul de campion, împreună cu colegii lui de la CSM?

I-ar fi plăcut să ajungă la Lugoj pentru această competiţie. Are mulţi ani de când reprezintă CSM-ul şi din această cauză are un regret. Dar Jocurile Olimpice au o valoare mult mai mare şi s-a meritat să fie acolo.

Cum apreciaţi programul de pregătire de dinainte de Jocurile Olimpice?

Programul de pregătire al lui Ivan a fost foarte bun. A avut o pregătire continuă, pe parcursul întregului an, până la Jocurile Olimpice. Consider că nu pregătirea pe care a avut-o a determinat eşecul de la Jocurile Olimpice. Sunt alţi factori care au influenţat rezultatul, cum ar fi factorul psihologic. S-a aflat pentru prima data la Jocurile Olimpice, a simţit o atmosferă unică, plus presiunea competiţiei. Dar vom continua să muncim la acest capitol.

Cum puteţi caracteriza evoluţia lui Ivan Guidea în Brazilia?

M-am aşteptat la un rezultat mult mai bun, pentru că ştiu calităţile pe care le are. A reuşit să se impună în faţa turcului care este campion mondial, dar a fost învins de un alt sportiv din Bulgaria, care este destul de renumit la categoria lui de greutate. Este vicecampion european, mondial. Cu părere de rău, Ivan a suferit a treia înfrângere în faţa acestui adversar. Are un moment psihologic pe care nu-l poate depăşi cu acest sportiv. Dar vom analiza în perioada următoare evoluţia de la Jocurile Olimpice şi cea premergătoare competiţiei din Brazilia şi vom depista care au fost greşelile pe care le-a făcut.

A avut şi neşansă Ivan? Pentru că dacă bulgarul ajungea în finală, sportivul de la CSM Lugoj ar mai fi avut o şansă la medalia de bronz…

Da, putem spune că norocul l-a ocolit la această ediţie a Jocurilor Olimpice. Dacă bulgarul care l-a învins pe Ivan ar fi ajuns în finală, atunci sportivul nostru ar mai fi avut o şansă să lupte pentru medalia de bronz, dar acest lucru nu s-a întâmplat.

Celălalt sportiv al dumneavoastră, Albert Saritov, a câştigat medalia de bronz. Cum apreciaţi această performanţă?

Este o performanţă unică pentru România, după o pauză de 28 de ani. Este un succes enorm pentru luptele autohtone. Albert a avut în suflet bucuria medaliei obţinute, dar şi un regret pentru că nu a câştigat aurul. El a plecat la Jocurile Olimpice cu un singur gând, acela de a obţine medalia de aur.

Ce concluzie aţi putea trage despre evoluţia celorlalţi sportivi români la Jocurile Olimpice?

După statistica medaliilor rezultatele obţinute sunt mai slabe ca în ediţiile precedente. Dar ca antrenor sper ca în anii viitor să măresc performanţele şi sunt convins că şi ceilalţi colegi ai mei vor face la fel şi vor ajunge pe podiumul olimpic cu cât mai mulţi sportivi.

La ce capitole din sportul romanesc credeţi că mai este de lucrat?

Mai este de muncă la partea psihologică, la capitolul mentalitate. Avem nevoie poate şi de specialişti din domeniul psihologic pentru a lucra cu sportivii în particular. De asemenea sperăm la o abordare mult mai profesională şi mai serioasă din partea statului, ca sportivii români să aibă o susţinere cât mai puternică. Trebuie o deosebită atenţie la dezvoltarea categoriilor copii, juniori, fiind că acolo este izvorul sportului în România şi al performaţei şi ar trebui să se facă mai multe investiţii în aceste baze.

Este mulţumit Ivan Guidea de condiţiile oferite de CSM Lugoj?

Sportivul reprezintă Lugojul de mai mulţi ani. I-au fost oferite condiţiile de care a avut nevoie şi speră la o apreciere a rezultatului pe care l-a înregistrat anul acesta la Campionatul European şi la calificările pentru Jocurile Olimpice. Totodată îşi doreşte să fie motivat să facă o pregătire adecvată în anii viitori, pentru a reprezenta România cu demnitate la viitoarea ediţie a Jocurilor Olimpice.

Ce urmează pentru Ivan Guidea? Care sunt planurile lui de viitor?

Va avea o pauză de refacere şi în următoarea perioadă ne vom concentra atenţia pentru Cupa Naţiunilor pe echipe, care va avea loc la Bucureşti în luna noiembrie. Apoi va lupta în Liga Superioară din Germania, iar în luna decembrie va avea loc Campionatul Mondial la categoriile neolimoice, unde sper că va reuşi să se impună.

 

 

Clic pentru a adăuga un comentariu

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Mai multe în Sport

Foto! Şcoala Gimnazială Ştiuca va reprezenta zona Lugoj la faza judeţeană a Olimpiadei Sportului Şcolar, la fotbal

Alina Damian9 decembrie 2016

Boxerii lugojeni vor participa la “Cupa Revoluţiei”, o gală cu participare internaţională

Alina Damian8 decembrie 2016

Sportivii de la Moto Extrem Lugoj, premiaţi în cadrul unei gale la Arad pentru rezultatele obţinute în acest an

Alina Damian7 decembrie 2016

Gimnastica lugojeană a obţinut douăzeci şi trei de medalii în Serbia

Alina Damian6 decembrie 2016

Locul şase la finalul turului pentru voleibalistele de la CSM Lugoj după o victorie în Moldova

Alina Damian4 decembrie 2016

Foto! Peste cincizeci de biciclişti au participat la ultima tură “Lugojul Pedalează” din acest an

Alina Damian4 decembrie 2016

Foto! Voleibalistele junioare de la CSŞ Lugoj au început cu dreptul returul Campionatului Naţional

Alina Damian4 decembrie 2016

Victorie la scor pentru echipa de fotbal CSM Lugoj II, care o plasează pe podium la finalul turului în Liga a IV-a Timiş

Alina Damian3 decembrie 2016

“Lugojul Pedalează” pentru ultima dată în acest an

Alina Damian3 decembrie 2016

Foto! Trei puncte pe teren propriu contra Medicinei Târgu Mureş pentru voleibalistele de la CSM Lugoj

Alina Damian1 decembrie 2016

Boxerii lugojeni au pierdut la puncte în Gala Internaţională de la Timişoara

Alina Damian29 noiembrie 2016

CSM Lugoj II nu a ajuns la Periam, pentru meciul din ultima etapă a Ligii a IV-a Timiş, din cauză că s-a defectat microbuzul

Alina Damian28 noiembrie 2016