APIA plăteşte ajutorul de stat în sectorul creşterii animalelor

0

Începând de joi, Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) efectuează, plăţile aferente ajutorului de stat în sectorul creşterii animalelor, pentru cererile de plată aferente serviciilor prestate în luna mai a anului 2020, informează instituţia.

1,224 milioane de lei este suma totală autorizată la plată şi se acordă de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, pentru un număr de 25 de solicitanţi care au accesat această formă de ajutor de stat în conformitate cu prevederile Hotărârii de Guvern nr. 1179/2014 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat în sectorul creşterii animalelor, cu modificările şi completările ulterioare.

Destinată sectorului creşterii animalelor pentru anul 2020, ca schemă de ajutor de stat, în valoare de peste 54 milioane de lei, a fost aprobată de Guvern în luna aprilie a acestui an.

Din suma totală alocată şi care se acordă sub forma serviciilor subvenţionate, la momentul respectiv,   prestate de societăţile de ameliorare recunoscute de autoritatea competentă a statului, respectiv Agenţia Naţională pentru Zootehnie, o sumă de 25,012 milioane de lei este pentru speciile taurine, bubaline, porcine şi ecvine, iar 29,036 milioane de lei pentru speciile de ovine şi caprine, potrivit unui comunicat al Ministerului Agriculturii.

Sursa: Financiarul.ro.

Citește și