Australia şi Noua Zeelandă menţin restricţiile, în pofida scăderii numărului de contaminări

0

Australia şi Noua Zeelandă au respins marţi ideea de a atenua restricţiile luate pentru combaterea pandemiei de coronavirus, chiar dacă cele două ţări înregistrează o scădere accentuată a numărului de contaminări, informează AFP.

Premierul australian Scott Morrison a afirmat că Australia are încă nevoie de „mai multe săptămâni” înainte de ridicarea unei părţi din măsurile luate pentru a stăvili propagarea pandemiei.

„Răbdarea trebuie să fie virtutea noastră în această situaţie”, a spus Morrison, invocând Singapore, care se confruntă cu un al doilea val de infectări.

Australia, cu o populaţie de 25 de milioane de locuitori, a raportat doar 63 de cazuri de contaminare în două zile, duminică şi luni, ceea ce a urcat totalul de îmbolnăviri de COVID-19 la 6.366. Aceasta este cea mai mică creştere în 48 de ore în decurs de o lună.

Noua Zeelandă, cu o populaţie de 5 milioane de locuitori, a înregistrat marţi doar 8 cazuri noi, ajungând la un total de 1.072 de contaminări. Aceasta este cea mai mică creştere a numărului de contaminări de pe teritoriul său în peste trei săptămâni.

„Am înregistrat succese”, a declarat marţi premierul neozeelandez Jacinda Ardern în faţa jurnaliştilor, care au întrebat-o dacă restricţiile vor fi ridicate. „Nu vreau să stric aceste succese sau sacrificiile care au fost făcute de neozeelandezi”, a subliniat ea.

„Scopul nostru este de a lovi repede şi puternic, şi asta pentru a ajunge în punctul în care să putem ridica o parte din restricţiile privind izolarea”, a adăugat Ardern, precizând că nimic nu se va schimba timp de cel puţin o săptămână.

Cele două ţări şi-au închis frontierele externe şi au impus perioade de carantină de 14 zile pentru rezidenţii lor la întoarcerea acestora.

Noua Zeelandă a ordonat o izolare strictă la domiciliu, în timp ce Australia s-a limitat la restricţii privind deplasările, adunările şi activităţile publice.

Sursa: News24.ro.

Citește și