Educație

Bacalaureat 2015 – Au început probele scrise ale celei de-a doua sesiuni

Bacalaureat 2015 – Au început probele scrise ale celei de-a doua sesiuni

Autoliv

Absolvenții de liceu susțin, de astăzi până vineri, probele scrise din sesiunea a doua a Bacalaureatului, primul test fiind la limba și literatura română. Aproape 300 de candidaţi din zona Lugoj-Făget-Buziaș îşi încearcă din nou norocul. Aceștia susțin examenul în cadrul unui singur centru, este vorba de Colegiul Național „Iulia Hasdeu”.

Probele scrise vor continua marţi cu limba şi literatura maternă (maghiară, germană, slovacă, ucraineană, sârbă sau croată), miercuri cu proba obligatorie a profilului, respectiv matematică pentru absolvenţii profilului real şi istorie pentru cei de la profilul umanist, şi vineri cu proba la alegere a profilului şi specializării, respectiv biologie, geografie, fizică, chimie, logică, informatică, sociologie, psihologie, economie sau filosofie.

Lucrările scrise ale candidaților la Bacalaureat vor fi corectate în alte județe decât cele în care se susține examenul, măsura fiind luată în iunie, prin ordin de ministru, cu puțin timp înainte de susținerea probelor scrise din prima sesiune a Bacalaureatului.

Absolvenții de liceu promovează examenul de Bacalaureat dacă îndeplinesc, cumulativ, următoarele condiții: au susținut probele de evaluare a competențelor; au susținut toate probele scrise și au obținut cel puțin nota 5 la fiecare dintre acestea și au obținut cel puțin media 6 la probele scrise.

Rezultatele vor fi afișate pe 31 august, până la ora 12.00, iar depunerea contestaţiilor se va face în aceeaşi zi, până la ora 16.00. Contestaţiile vor fi rezolvate în zilele de 1 şi 2 septembrie, urmând ca afişarea rezultatelor finale să se facă pe 3 septembrie.

Clic pentru a adăuga un comentariu

Lasă un răspuns

Mai multe în Educație

12 premii pentru elevii de la Şcoala Gimnazială de Muzică „Filaret Barbu” Lugoj, la un concurs internaţional

Cetateanul23 mai 2017

Elevii de la Brediceanu, încă două medalii naţionale de bronz la olimpiadă. O elevă, admisă direct la Facultatea de calculatoare

Cetateanul22 mai 2017

Copiii unei şcoli din Lugoj au fost vizitaţi de pompieri. Maşina şi echipamentele au fost marile atracţii

Cetateanul17 mai 2017

Elevii de la Colegiul “Coriolan Brediceanu”, premiaţi la mai multe concursuri judeţene

Cetateanul16 mai 2017

Patru elevi de la Şcoala „Filaret Barbu” din Lugoj, premiaţi la un concurs internaţional

Cetateanul15 mai 2017

Ziua Europei a fost sărbătorită la Balinţ

Cetateanul9 mai 2017

Proiect european la Centrul pentru Educaţie Incluzivă, în parteneriat cu instituţii din Turcia, Marea Britanie, Slovacia, Croația și Polonia

Cetateanul9 mai 2017

O elevă de la Colegiul “Brediceanu” din Lugoj este cea mai bună din ţară la limba germană

Cetateanul2 mai 2017

Locul al doilea, pe ţară, pentru un elev de la Şcoala Gimnazială Nr. 2

Cetateanul2 mai 2017

Sergiu Novac, de la Colegiul “Brediceanu”, a obţinut primul loc, pe ţară, la olimpiada de matematică

Daniel Groza24 aprilie 2017

Un deputat timişean îşi donează indemnizaţia pentru cinci burse şcolare. Unul dintre elevi e de lângă Lugoj

Daniel Groza14 aprilie 2017

Patru eleve de la Brediceanu reprezintă Timişul la faza naţională a olimpiadelor de Limba engleză şi germană

Gabriel Iosa28 martie 2017
%d blogeri au apreciat: