Banca Centrală Europeană (BCE) renunţă la limite în ceea ce priveşte achiziţionarea de obligaţiuni guvernamentale

0

Banca Centrală Europeană (BCE) a anunţat joi că nu va respecta limitele pe care şi le-a impus singură cu privire la achiziţionarea de obligaţiuni suverane în cadrul schemei în valoare de 750 miliarde de euro destinată contracarării efectelor pandemiei de coronavirus, ceea ce face pasibilă BCE de acţiuni în justiţie, transmite Reuters.

BCE a precizat că a modificat printr-o dispoziţie juridică propriul său regulament, care stipulează că instituţia nu poate achiziţiona mai mult de 33% din obligaţiunile unei ţări în cadrul programului intitulat Pandemic Emergency Purchase Programme (PEPP). De asemenea, BCE a informat că va cumpăra obligaţiuni cu maturitatea de până la 70 de zile, comparativ cu maturităţi de până la un an la precedentele achiziţii.

După un val de critici venite din Germania, o limită de 33% în achiziţionarea de obligaţiuni guvernamentale a fost validată la finele lui 2018 de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, care a apreciat atunci că BCE nu încalcă regula care îi interzice să finanţeze statele membre.

Prin eliminarea acestei limite, instituţia de la Frankfurt se expune deci la noi acţiuni în justiţie din partea ortodoxiei monetare, în frunte cu Germania.

„Practic, decizia elimină toate constrângerile la adresa achiziţionării de active. BCE se expune unui risc juridic şi unei contraofensive politice însă această decizie istorică este în linie cu anunţul iniţial al PEPP, care prevedea că BCE îşi poate revizui propriile limite”, a comentat Frederik Ducrozet, analist la Pictet Wealth Management.

Oponenţii germani ai relaxării cantitative au dat în judecată BCE pentru achiziţiile de obligaţiuni suverane, acuzând instituţia de la Frankfurt că şi-a depăşit competenţele prin finanţarea directă a statelor.

Sursa: Financiarul.ro.

Citește și