Actualitate

Bate vântul în bazar. Comercianții sunt nemulțumiți, Primăria organizează licitații

Bate vântul în bazar. Comercianții sunt nemulțumiți, Primăria organizează licitații

Autoliv

Conceptul de bazar și-a cam pierdut din atractivitate pentru cumpărători, iar asta se vede din numărul scăzut al celor care mai stau în cele două hale de lângă piață să-și ademenească clienții cu haine, scule sau alimente diverse.

Un alt motiv pentru pustietatea care domnește în bazar sunt și condițiile în care comercianții își expun marfa, starea de degradare fiind deja prezentată în nenumărate materiale în presa locală. Există însă promisiuni că toate acestea se vor schimba.

„În perioada următoare ne vom ocupa de bazar, atât de acoperiș cât și de compartimentarea locurilor pentru ca acesta să fie atrăgător”, a declarat pentru Cetățeanul primarul Francisc Boldea.

În încercarea de resuscitare a comerțului din bazar, Primăria va organiza licitații în fiecare lună.

„În perioada următoare Primăria scoate la licitație 23 de boxe din bazarul de lângă piața Timișul din Lugoj, iar în cazul în care din prima licitație nu se pot ocupa toate cele 23 de locuri, în fiecare lună în data de 17, de la ora 12, vom avea licitații în fiecare lună în data de 17, la ora 12, până se ocupă toate boxele”, mai spune primarul Francisc Boldea.

În prezent, la Primărie mai există 49 de contracte semnate cu comercianți pentru spații în bazar, numărul spațiilor disponibile fiind de 72.

Clic pentru a adăuga un comentariu

Lasă un răspuns

Actualitate

Mai multe în Actualitate

Lugojenii pot zbura spre Palma de Mallorca, Antalya, Santorini şi Constanta în vacanţa de vară! Doua noi curse spre Bucureşti

Daniel Groza29 mai 2017

Lugojul, pe un butoi cu pulbere. Locuitorii sunt indignaţi de ultimul scandal provocat de ţigani. Unii vor “război interetnic”

Cetateanul29 mai 2017

Cea mai aşteptată premieră a lunii ajunge şi la Cinema Bela Lugosi. Piraţii din Caraibe 5 se poate vedea 3D

Cetateanul29 mai 2017

Lugojean, evadat din Spania, prins la Timişoara! Individul, extrem de periculos, avea de executat 15 ani de închisoare

Daniel Groza26 mai 2017

Invitaţie la plimbare pe bicicletă, pe un traseu de 30 de kilometri în zona Lugojului

Cetateanul26 mai 2017

Puteţi să ajutaţi spitalul lugojean dacă mergeţi la un spectacol folcloric

Daniel Groza26 mai 2017

Tânărul bătut de ţigani: “Au sunat-o pe mătuşa mea, să-mi retrag plângerea, că ne omoară”

Cetateanul26 mai 2017

Un nou conflict provocat de romi. Au snopit în bătaie un tânăr care se plimba pe stradă cu prietena sa

Cetateanul25 mai 2017

FOTO – Un primar de lângă Lugoj s-a pozat dezbrăcat, iar fotografiile au ajuns pe facebook:”Mi-au fost furate din telefon”

Cetateanul24 mai 2017

S-a urcat la volan fără permis de conducere. Acum are dosar penal

Cetateanul24 mai 2017

Lucrările la Colonada de la Buziaş se apropie de final. Aleea pe care s-a plimbat împărăteasa Sisi îşi recapătă strălucirea

Cetateanul24 mai 2017

Unde găseşti un loc de muncă în zona Lugojului. Care sunt firmele care fac angajări în această săptămână

Cetateanul23 mai 2017
%d blogeri au apreciat: