Autoliv Lugoj

Actualitate

Bilete în valoare de 35.000 de lei vândute la cinematograful din Lugoj

Bilete în valoare de 35.000 de lei vândute la cinematograful din Lugoj

Cetateanul Lugoj

Insurgent, Get Hard, Aferim, Jupiter Ascending, Paul Blart Mall Cop 2 sunt doar câteva dintre peliculele care au rulat în prima lună de activitate a Cinematografului „Bela Lugosi”. Cum s-au aşteptat de la început, reprezentanţii administraţiei locale, care se ocupă de bunul mers al locaţiei, au înregistrat vânzări importante în week-end-urile în care cinematogaful a funcţionat.

Inaugurarea locaţiei cu cele două săli, Albastră de 60 de locuri şi Roşie de 90 a avut loc la 9 aprilie, cu pelicula Insurgent în format digital 3D. Primul sfârşit de săptămână a fost cel mai de succes de până acum, cu toate cele peste 500 de bilete vândute în cele trei seri de redare. La final de lună, primăria a tras linie şi a arătat că cinematograful este un real succes, atrăgând mii de vizitatori şi înregistrând un profit record, care se apropie de suma de 10.000 de dolari.

„În trei săptămâni a câte patru zile şi de Paşti trei zile putem informa că, pe lângă faptul că ne-am recuperat 10.000 de lei din TVA, în numai 15 zile de funcţionare au fost vândute bilete în valoare de 35.000 de lei vechi. Gradul de ocupare este de 70-90%, ceea ce cred că nimeni nu se aştepta. Încercăm şi un contract cu RoImage pentru a avea a cincea casă de distribuţie şi toate filmele noi să apară şi la noi”, a declarat pentru Cetăţeanul Francisc Boldea, primarul municipiului Lugoj.

Pentru săptămâna în curs, la cinematograful din Lugoj se pot urmări peliculele Jupiter Ascending, zilnic de la 17 si 20, Paul Blart Mall Cop 2, de la 17:30 şi Cel Ales de la 20:30, în fiecare zi de joi până duminică. Pentru prichindei, sâmbătă şi duminică rulează, de la ora 10 dimineaţa, animaţia Yellowbird în format 3D digital.

Vezi comentarii (2)

2 Comments

  1. victor L

    6 mai 2015 at 18:32

    Foarte bine ca ruleaza filme, doar pentru asta a fost renovat cinematograful. Si nu prea ieftin, dar daca vrei sa ai, platesti 😉
    Altceva se ocoleste: cit a costat achizitionarea filmului cutare si cit s-a incasat prin vizionare, cit s-a incasat de la comerciantii cu popcorn si sucuri, etc.
    Asta ar fi menirea ziaristului: sa afle si sa ne spuna.
    Din articol extrag si eu 5 filme. In medie s-a incasat 7.000 lei de film. Cit se da „casei de distributie”?
    In citi ani se spera amortizarea investitiilor?
    Sper ca nu e secret.

  2. Pingback: Lugojenii cer rezervări online şi acces pentru persoanele cu handicap la cinematograf – Cetateanul.ro

Lasă un răspuns

Actualitate

Mai multe în Actualitate

Hipermarketul Kaufland duce lugojenii gratuit la cumpărături! Vezi programul microbuzului care face turul oraşului

Gabriel Iosa23 februarie 2017

[VIDEO] Cum sunt implicaţi poliţiştii în scandalul de la centrul de plasament din Lugoj

Gabriel Iosa22 februarie 2017

Nicu Bădina, nemulțumit de cafeaua primită la Consiliul Județean: „Vă rog să oferiți și lapte”

Daniel Dancea22 februarie 2017

Rings 3, noua apariţie la Cinema Bela Lugosi

Gabriel Iosa22 februarie 2017

Un bărbat de lângă Lugoj a înapoiat 2.200 de euro poliţiei, găsiţi într-un portmoneu

Gabriel Iosa22 februarie 2017

Lotul patru al autostrăzii Lugoj – Deva, promis pentru deschidere în acest an

Daniel Dancea21 februarie 2017

[FOTO] Primele imagini din hipermarketul Kaufland din Lugoj! Când se deschide pentru clienţi

Gabriel Iosa20 februarie 2017

Cafea, ţigări şi băutură de contrabandă, confiscate la Lugoj de către jandarmi

Gabriel Iosa17 februarie 2017

„Regele” mall-urilor începe construcția celei mai înalte clădiri din România, la Timișoara

Daniel Dancea16 februarie 2017

VIDEO Un ţigan ameninţă doi poliţişti că “le va smulge pielea”, pentru că au intrat peste el şi i-au luat banii, împreună cu alţi ţigani

Cetateanul16 februarie 2017

Comercianţii de mărţişoare se pregătesc să îşi vândă produsele la Lugoj

Gabriel Iosa16 februarie 2017

Bombe pe roţi! Maşinile de pe străzile din Lugoj sunt vechi de zeci de ani

Gabriel Iosa16 februarie 2017
%d blogeri au apreciat: