Aproape 11 miliarde de lei din capitalizare, respectiv 8%, a câştigat, Bursa de Valori de la Bucureşti (BVB), în această săptămână deşi valoarea tranzacţiilor cu acţiuni a înregistrat o scădere cu 14,25%, potrivit datelor publicate de Bursa de Valori Bucureşti (BVB), consultate de AGERPRES.
In perioada 1 – 5 iunie, capitalizarea bursieră a ajuns la 149,28 miliarde de lei, deşi au fost doar patru şedinţe de tranzacţionare, de la 138,29 miliarde de lei în săptămâna anterioară. În această săptămână, tranzacţiile cu acţiuni au generat un rulaj de 191,35 milioane de lei, faţă de 223,17 milioane de lei în perioada 25 – 29 mai 2020.
Iar cea mai bună zi de tranzacţionare a fost miercuri, 3 iunie, când s-au consemnat 58,12 milioane de lei, iar cea mai slabă zi, joi, 4 iunie, cu o valoare a tranzacţiilor de 32,19 milioane de lei.
Acţiunile Banca Transilvania au fost din nou cele mai lichide titluri pe segmentul principal al Bursei de la Bucureşti, generând tranzacţii de 54,75 milioane de lei, dar şi o majorare de preţ cu 6,37%.
În top 3 se mai află Fondul Proprietatea, cu schimburi de 25,84 milioane lei şi o stabilitate în ceea ce priveşte preţul acţiunilor, urmate de titlurile SNGN Romgaz, cu tranzacţii de 19,4 milioane de lei (1,97%).
dar si cele mai importante creşteri ale cotaţiilor au fost înregistrate de acţiunile VES SA (+31,97%), Erste Group Bank (+23,85%) şi Electroaparataj (+14,61%).
La polul opus, cele mai mari scăderi au fost consemnate de acţiunile Bittnet Systems, care au înregistrat un declin de 11,23%, urmate de UAMT SA (-9,09%) şi Dafora (-7,59%).
Si acţiunile Bittnet Systems au intrat din 3 iunie la tranzacţionare pe Piaţa Reglementată a Bursei de Valori Bucureşti, fiind prima societate care trece pe Piaţa Reglementată de pe piaţa AeRO, de la lansarea AeRO, în februarie 2015, în cadrul Sistemului Multilateral de Tranzacţionare.
De la începutul acestui an, pe toate pieţele administrate de BVB au fost realizate 477.442 tranzacţii, cu o valoare totală de 5,705 miliarde de lei şi o medie zilnică de 53,82 miliarde de lei.
Sursa: Financiarul.ro.