Educație

Bursă de studii din SUA de peste 80.000 de dolari pentru o lugojeancă

Bursă de studii din SUA de peste 80.000 de dolari pentru o lugojeancă

Cetateanul Lugoj

Ioana Cămui este absolventă a profilului de matematică-informatică engleză intensiv de la Colegiul Național „Coriolan Brediceanu”, promoția 2015, și a ales să-și continue studiile la Duke University în SUA. Fiind foarte pasionată de cărți, tânăra a ales să studieze la profilul de Filozofie, Politică și Economie.

Și-a dorit să studieze în străinătate mai întâi din dorința de a lua contact cu un nou și prestigios mediu academic și cultural, care să o stimuleze intelectual, să o provoace și să o sprijine în realizarea ambițiilor personale. Începând să își studieze opțiunile a ajuns să se îndrăgostească de stilul de educație american.

Ca să ajungă unde și-a dorit s-a implicat în cât mai multe activități extracurriculare de-a lungul liceului, de la olimpiadele școlare de engleză, română sau matematică, la concursuri de dezbateri și public speaking, voluntariate (în țară și peste hotare), internship-uri (vara trecută a ajutat Centrul Rațiu pentru Democrație într-un proiect de cercetare a deputaților români), tabere de scriere creativă, sau diferite conferințe naționale privind subiecte care o interesau (economie, antreprenoriat, leaderhsip etc). De asemenea, a organizat diferite proiecte culturale și sociale împreună cu Cluburile Rotaract/Interact și Consiliul Elevilor.

Aleasă dintre 6.000 de elevi

Ioana a avut norocul să obțină bursa de merit Karsh International Scholarship, donată din generozitatea lui Bruce Karsh, absolvent al Duke University și a soției sale, Martha Karsh. Ea îi va acoperi toate taxele școlare timp de patru ani, incluzând taxa de școlarizare, cazarea în campusul universitar, mesele precum și orice alte costuri adiționale.

În plus, bursa acoperă o sumă de până la 7000 de dolari pe an pe care îi poate folosi pe timp de vară pentru a face cercetare, a participa în diferite tabere, programe educaționale sau de dezvoltare personală, sau a lua parte la stagii de practică neplătite la diferite firme sau organizații de oriunde din lume.

„Vă pot spune că un an la Duke costă în jur de 75.000 de dolari iar pentru această bursă (dedicată exclusiv studenților internaționali pe bază de merite academice) au concurat 6.000 de elevi dintre care șase au primit-o. De altfel, Duke primește anual peste 33.000 de aplicanți dintre care doar în jur de 1.700 sunt acceptați. Este extrem de competitiv motivul pentru care mă simt extrem de norocoasă să mă număr printre ei”, povestește Ioana Cămui.

Ce presupune o admitere în SUA?

Lugojeanca consideră că procesul de admitere în state este unul holistic, școlile urmăresc să te cunoască din toate punctele de vedere. Pentru ei ești mai mult decât notele, iar prin procesul de admitere universitățile urmăresc să te evalueze ca întreg, pentru a-și da seama cum poți contribui universității, campusului precum și ce vei putea realiza în viitor.

„Pentru a studia în state foarte importante sunt examenele americane de admitere SAT (există SAT I, numit și reasoning text unde ți se testează abilitățile de gândire logică matematică, citire critică și scriere creativă și SAT II, unde am avut de ales dintre mai multe materii și am optat pentru matematică și biologie), mediile din liceu și media de la Bacalaureat, activitățile extracurriculare, precum și scrisorile de recomandare din partea profesorilor și eseele care trebuie să răspundă la întrebarea cine sunt eu.  De asemenea, am avut interviu pe Skype cu cinci membri din comitetul de admitere. Practic, în timp de 12 minute a trebuit să le spun cine sunt eu atât ca elev cât și ca persoană și să îi conving că din miile de candidați pentru bursă eu aș fi cea mai bună alegere”, a adăugat Ioana Cămui.

Își dorește să revină în România

Viza de student este valabilă doar pe parcursul celor patru ani de studiu. Cu toate acestea, nici ea nu își dorește să rămână acolo.

„Aș vrea să folosesc tot ce am învățat pentru a mă întoarce în România și a-mi ajuta orașul și țara. Pentru mine șansa aceasta e și o șansă pentru țara mea – o educație bună înseamnă dezvoltare personală pentru mintea și caracterul meu, deci un plus de valoare pe care eu îl pot aduce înapoi Lugojului și României”, este de părere Ioana.

Clic pentru a adăuga un comentariu

Lasă un răspuns

Mai multe în Educație

Toate şcolile din Lugoj şi din judeţul Timiş, închise luni şi marţi! De ce au luat autorităţile decizia de a lăsa elevii acasă

Gabriel Iosa8 ianuarie 2017

Lecții interactive pe Skype cu elevi din Cehia, la Colegiul Național „Coriolan Brediceanu”

Iasmina Olariu15 decembrie 2016

Mai multe școli din Lugoj vor rămâne fără conducere. Ce soluție a găsit Inspectoratul Școlar Timiș

Iasmina Olariu14 decembrie 2016

Șezătoarea prichindeilor, cu copiii mai multor grădinițe din zona Lugojului

Iasmina Olariu9 decembrie 2016

Colegiul Tehnic „Valeriu Braniște” din Lugoj, într-un program al Comisiei Europene

Iasmina Olariu7 decembrie 2016

Moș Nicolae a venit mai devreme pentru peste 70 de elevi din Lugoj

Iasmina Olariu5 decembrie 2016

Ruby, la Balul Bobocilor de la Universitatea Europeană Drăgan

Iasmina Olariu29 noiembrie 2016

Peste 70 de burse municipale de la Primăria Lugoj pentru elevii merituoși

Iasmina Olariu28 noiembrie 2016

Concurs directori și directori adjuncți – peste 20 de candidați au contestat notele în Timiș

Iasmina Olariu25 noiembrie 2016

Olimpicii Lugojului şi îndrumătorii acestora vor fi premiaţi de Primăria Lugoj

Iasmina Olariu24 noiembrie 2016

Zeci de educatoare din estul județului au venit la Lugoj pentru a-și îmbunătății modul de a lucra cu copiii

Iasmina Olariu23 noiembrie 2016

Liceul Teoretic „Traian Vuia” din Făget, premiat de Enel România cu o excursie la Roma și suma de 6.000 de lei

Iasmina Olariu22 noiembrie 2016
%d blogeri au apreciat: