Actualitate

Călătorie fără sfârşit de Florii pentru mai mulţi lugojeni! Cât a durat un drum cu trenul până la Făget

Călătorie fără sfârşit de Florii pentru mai mulţi lugojeni! Cât a durat un drum cu trenul până la Făget

Cetateanul Lugoj

Mai mulţi lugojeni au avut parte de o călătorie de coşmar chiar în ziua de Florii. Încercând să ajungă cu trenul la Făget, cu o garnitură care în mod normal ar traversa distanţa într-o oră şi 30 de minute, aceştia au făcut cale întoarsă după ce trenul s-a defectat. Mai mult, oamenii susţin că au fost supuşi la tratamente neplăcute, fiind certaţi de angajaţii CFR pentru că şi-au permis să îi întrebe de ce nu funcţionează trenul.

„Am plecat cu trenul pentru duminică de dimineață spre Făget, plecarea fiind la ora 7:28, noi am plecat din gară la 7:20. O bucurie care nu a ținut prea mult, pentru ca la 7:45 la Coşteiul Mare s-a stricat trenul, dacă se poate numi așa şi am așteptat până la ora 9 că am văzut cum mecanicul își dădea interesul să il pornească. La 9 deja mi-am pierdut răbdarea şi l-am întrebat ce se întâmplă. Mi-a zis că nu se poate face şi că vom aștepta să îl înlocuiască altul sau că ne întoarcem inapoi. Defapt nu știe nimic”, a declarat Ramona, unul dintre călători.

Nemulţumirea călătorilor a venit după ce mecanicul i-a trimis la plimbare, fără să le explice ce se întâmplă.

„Mi-am ieșit din pepeni la un astfel de răspuns, cum adică nu puteți să ne ziceți ceva concret, la care mi-a răspuns că ar trebui să fiu recunoscătoare că a zis că vom pleca, el nu are nicio obligație față de noi călătorii. Inadmisibil!”, a mai adăugat lugojeanca.

După 30 de minute de mers înapoi, trenul a ajuns în gara din Lugoj, de unde călătorii au plecat spre Făget cu o altă garnitură, ajungând la destinaţie la ora 11, cu două ore şi jumătate după ora normală, 8:30. Reprezentanţii CFR Călători nu au putut fi găsiţi pentru un punct de vedere.

Clic pentru a adăuga un comentariu

Lasă un răspuns

Actualitate

Mai multe în Actualitate

Surpriză de proporții în dosarul în care Curtea de Conturi îl vrea pe Boldea la DNA. Dosarul pleacă la Curtea Supremă

Daniel Dancea20 ianuarie 2017

Mascaţii au descins la Lugoj şi în alte locaţii din Timiş şi Caraş-Severin, la contrabandiştii de ţigarete

Gabriel Iosa20 ianuarie 2017

Pentru ce au fost amendaţi 81 de şoferi la Lugoj în ultimele patru zile

Gabriel Iosa20 ianuarie 2017

Un lugojean şi-a făcut praf BMW-ul într-o curbă celebră din Arad

Gabriel Iosa20 ianuarie 2017

[FOTO] Armata, cadre didactice şi elevi din Lugoj, la un simpozion dedicat Micii Uniri

Gabriel Iosa19 ianuarie 2017
accedent tren lugoj

O persoană a murit călcată de tren la ieşirea din Lugoj spre Caransebeş

Gabriel Iosa19 ianuarie 2017

Călin Dobra convocă Autoritatea Teritorială de Ordine Publică a judeţului, după incidentul armat de la Timişoara

Cetateanul19 ianuarie 2017

Un lugojean a mers în SUA pentru ceremonia de învestire a lui Donald Trump

Daniel Dancea19 ianuarie 2017

Primăria Lugoj pregătește inventarul clădirilor pentru care trebuie să crească impozitele până la cinci ori

Daniel Dancea18 ianuarie 2017

UPDATE! Mascaţii au găsit bunurile furate de lugojeanul de 17 ani internat la centrul de la Buziaş

Gabriel Iosa18 ianuarie 2017

Mascaţii au descins la Lugoj în această dimineaţă! Ce caută lucrătorii Serviciului de Acţiuni Speciale

Gabriel Iosa18 ianuarie 2017

Trei zile grele pentru șoferii care circulă pe ruta Lugoj – Deva

Daniel Dancea17 ianuarie 2017
%d blogeri au apreciat: