Autoliv Lugoj

Actualitate

Caracatița corupției de la Universitatea „Eftimie Murgu” din Reșița: „Ce scrii acolo contează mai puțin”

Caracatița corupției de la Universitatea „Eftimie Murgu” din Reșița: „Ce scrii acolo contează mai puțin”

Business Strategist

Procurorii Parchetului General derulează o anchetă fără precedent la Universitatea „Eftimie Murgu” din Reșița, acolo unde există suspiciuni de corupție. Potrivit unor date intrate în posesoa „Cetățeanul” corupția de la universitatea din Reșița a ajuns atât de mare încât se putea rezolva orice. Astfel s-a ajuns ca examenele unei sesiuni să fie „cuplate” în doar trei zile, să se dea note fără ca studentul să fie prezent, să se vândă licențe ale unor studenți din anii trecuți și chiar să se solicite servicii sexuale în schimbul „rezolvării” examenelor.

 

Cu industria metalurgică pusă pe butuci, Reșița a dezvoltat o adevărată industrie a corupției în mediul universitar. Ancheta procurorilor la Universitatea „Eftimie Murgu” din Reșița scoate la iveală detalii incredibile despre modul în care se rezolvau examenele la universitatea-simbol al județului Caraș-Severin. Astfel, potrivit datelor intrate în posesia „Cetățeanul”, actorii principali ai acestui film de groază din mediul academic erau nume grele din universitate, printre care președintele Senatului Universității, Marian Mihăilă și prodecanul Facultății de Științe Sociale, F.F. Ionel.

Din datele strânse de anchetatori reiese că la Universitatea din Reșița se putea rezolva orice, fiind studenți care luau examenele fără să treacă pe la școală. Dacă era nevoie să meargă însă la examene, era suficient să facă doar act de prezență. Acest lucru reiese și dintr-o convorbire dintre prodecanul Franț și o studentă, introdusă în dosar ca investigator sub acoperire:

F.F.: Deci toate examenele ţi le iei indiferent când, iarnă, e vară sau toamnă fiind prezentă, sută la sută. Fără să fi prezentă la examen nu se poate.

Z.D.: Na şi-apăi dacă vin să dau foaia albă…

F.F.: Mă să nu mă-ntrebi niciodată la telefon, „nu vin”, „ce fac?” Da? Pricepi ? Eşti prezentă la toate vii clar. Bun, da nu numa’ la telefon şi fizic.

Z.D.: Şi fizic?

F.F.: Şi toată lumea… te vede. Ce scrii acolo mai puţin contează, dar toată lumea te vede.

Z.D.: Să scriu ce am făcut în noaptea aia, sau ce fac în săptămâna aia?

F.F.: Nu, că noaptea nu faci nimica că dormi probabil.

……………………..

F.F.: Nu îi frumos, da. Ai şi tu răbdarea ta.

Z.D.: Da. Dacă din întâmplare, accidental, n-aş reuşi să vin la un examen fizic..

F.F.: Nu vii !

Z.D.: Nu vin. Şi-atunci pic şi vin…?

F.F.: Da sau… mai am şi o variantă ajutătoare.

Z.D.: Ai şi variante ajutătoare, care ar fi ?

F.F.: O să-ţi spun data viitoare.

Z.D.: Îmi spui data viitoare ? Ok. Că nu ştiu cum o să fiu, nu ştiu cum o să fiu. Nu ştiu când sunt programate examenele şi atunci ştiu din timp. Cred că la colocviile astea eu zic că aş putea să ajung, dar io vă zic hai că la engleză poate le mai nimeresc.

F.F.: Vezi că mă provoci pe mine, ă… vezi ştii, nu, cum o să faci ?

……………….

Z.D.: Oricum e…mare graba asta, eventual…

F.F.: Păi da, că vreau eu să ştiu când ai, că ştii de ce, vreau să-ţi cuplez exemenul ăla altfel, să vii cu alt an, când are profesorul respectiv..

Z.D.: A, astfel încât să..

F.F.: Adică tu să vii 3 zile şi-n trei zile să-ţi dai toate examenele…

Z.D.: E bine aşa.

F.F.: Gata, pe partea ailaltă crezi că nu te ajut.

Z.D.: Dar să nu mă pui să învăţ la toate în trei zile.

F.F.: Nu te pun să înveţi la nicicare, eu vreau să fi prezentă punct. Deci nu te pun să înveţi la nicicare, ce să-ţi spun mai mult?

Z.D.: În principiu, cred că prezentă o să fiu. În cazul în care nu sunt prezentă la un examen înseamnă că-l pic? Mă rog…

F.F.: Să zicem, depinde de profesor.

Potrivit interceptărilor din dosarul de la Universitatea din Reșița, studenta i-a cazut cu tronc prodecanului, care nu vroia de la fată altceva decât favoruri sexuale:

F.F.I.: Vroiam să-ţi zic că… în după masa asta stau cu tine, sau mai… toată noaptea sau mai nu ştiu ce şi tu ai plecat. Sau n-ai venit sau ai venit cu nu ştiu cine şi ai plecat înapoi.

Z.D.: Ai fost dezamăgit rău.

F.F.I.: Rău de tot. Deci şi pentru asta tre’ să te revanşezi.

Z.D.: Aoleo Doamne câte am?

F.F.I.: Eh, toate se plătesc în lumea asta pân la urmă.

Z.D.: Corect, ai şi tu dreptate, aşa-i. Şi eu sunt obişnuită să-mi plătesc datoriile.

F.F.I.: Tu ştii. Tu, tu te ştii mai bine, eu nu te ştiu aşa bine.

Z.D.: Corect, corect, aşa e. Cum de altfel şi eu mă ştiu pe mine şi nu te ştiu pe tine.

F.F.I.: Poftim? Eu am făcut primul pas. Că… la prima noastră întâlnire, aşa mi-ai dat de înţeles. Că să fac eu primul pas. L-am făcut.

Z.D.: Că să dea Dumnezeu să faci tu primul pas?

…………………..

Z.D.: Ar trebui să fac cinste cu un suc pentru

F.F.I.: Păi faci, intru o dată în cameră şi faci.

……………….

F.F.I.: Eu te vreau pe tine.

Z.D.: Ţi-am zis că vreau să mă ajuţi.

F.F.I.: Eu te vreau pe tine.

Z.D.: Tu mă vrei pe mine?

F.F.I.: Îhî.

……..

F.F.I.: Marţi îs mai direct

Ancheta procurorilor a mai scos la iveală și modul în care se traficau licențe la Universitatea „Eftimie Murgu” din Reșița. Potrivit datelor adunate de anchetatori unii profesori „vindeau” cu sume cuprinse între 300 și 400 de euro licențe ale studenților din anii precedenți, iar pentru ca lucrările să treacă de programul antiplagiat intervenea IT-istul universității. Mai mulți profesori implicați în acest dosar vor fi audiați.

Vezi comentarii (1)

1 Comment

  1. victor L

    9 iulie 2015 at 21:17

    Ei si? dintre acestia sint selectati prim ministrii, plini sau interimari.
    „Presedintele Comisiei de Etica a Universitatii din Bucuresti: Pagubele de imagine pentru universitatea romaneasca produse de plagiatul lui Ponta sunt uriase”.
    Ponta, prim ministrul Romaniei. Recent operat la cap.
    Si atunci dece nu ar face-o si cei mai mici?

Lasă un răspuns

Mai multe în Actualitate

Garda Lugojeană, mesaj dur pentru edilii oraşului! Cimitirul Eroilor a ajuns o groapă de gunoi

Daniel Groza23 martie 2017

UPDATE FOTO: Ce au ridicat poliţiştii de la tânărul din Coşteiu care vindea tutun pe internet

Gabriel Iosa22 martie 2017

EXCLUSIV „Făbricuță” de tutun în casa unui tânăr de lângă Lugoj. L-a dat de gol anunțul la mica publicitate

Daniel Dancea22 martie 2017

60 de minute de beznă la Lugoj în weekend, cu ocazia evenimentului “Ora Pământului”

Gabriel Iosa21 martie 2017

Zeci de lugojeni amendaţi pentru centura de siguranţă! Un şofer, prins în timp ce vorbea la telefon

Gabriel Iosa21 martie 2017

“Kong: Insula Craniilor”, filmul săptămânii la Cinema Bela Lugosi

Gabriel Iosa20 martie 2017

Un primar de lângă Lugoj îşi pierde funcţia. A fost găsit în conflict de interese de Agenţia Naţională de Integritate

Daniel Groza20 martie 2017

Radar Fantomă, în curând pe autostrada Timişoara-Lugoj-Deva

Gabriel Iosa17 martie 2017

[VIDEO] Accient între Lugoj şi Buziaş! Una dintre victime venea de la spital

Gabriel Iosa16 martie 2017

Bătrân de 84 de ani din Lugoj, furat de 17.000 de lei de către trei tâlhari! Bărbaţii au fost prinşi în timpul faptei

Gabriel Iosa16 martie 2017

DIICOT şi mascaţii au descins la Lugoj, la un tânăr care distribuia materiale pornografice cu minori pe internet

Gabriel Iosa16 martie 2017

Poliţia Lugoj rămâne fără comandant de la 1 aprilie

Gabriel Iosa15 martie 2017
%d blogeri au apreciat: