Actualitate

Carduri de sănătate defecte, trimise în zona Lugojului de Ministerul Sănătăţii

Carduri de sănătate defecte, trimise în zona Lugojului de Ministerul Sănătăţii

Cetateanul Lugoj

Erori, tratamente refuzate sau timpi de aşteptare mai mari decât înainte. În loc să uşureze munca personalului din spitalele din România, cardurile de sănătate îngreunează desfăşurarea actului medical în unităţile sanitare, pacienţii fiind nesiguri dacă vor primi sau nu răspunsurile la problemele de sănătate pe care le au la următoarea vizită la medic. De vină sunt cardurile recent implementate în sistem, care dau mari bătăi de cap atât doctorilor, cât şi celor care au nevoie de asistenţă medicală.

Problemele au apărut şi în zona Lugojului, la dispensarele de la sate, dar şi la cabinetele medicilor de familie de pe raza oraşului. Angajaţii în sistemul sanitar spun că unele carduri pur şi simplu nu funcţionează, dau erori când sunt introduse în aparatele care ar trebui să le citească şi, dacă încearcă să contacteze ministerul pentru sprijin, nu li se răspunde la telefon.

„Am patru carduri noi, pe care când le bag în cititor îmi spune că sunt inactive. Nu le pot activa, nu le pot reactiva, nimeni nu ştie cum se pot activa şi Casa nu mai poate emite altul, că există deja card pe numele pacientului. Am sunat la numerele de telefon de la Bucureşti, nu răspunde nimeni la ele. Am trimis oameni care nu au carduri să îşi facă, la Casă li s-a spus că nu ştiu ce cerere trebuie să completeze. Sistemul are zile în care merge greu, inclusiv la farmacii merge foarte prost. Sunt pacienţi la care am făcut reţetă, dar care nu pot să îşi scoată medicamentele pentru că nu le merge cardul la farmacie ”, declară Ramona Neidoni, asistent medical la Coşteiu.

Cu aceleaşi probleme se confrută şi medicii de familie din Lugoj, care spun că nou introdusele carduri de sănătate fac câteodată dificilă acordarea de îngrijiri medicale sau eliberarea de reţete pentru medicamente.

„Problema cea mai mare este că se blochează sistemul, serverul mare de la Bucureşti. Are zile în care merge bine, are zile în care stă două ore blocat, eu stau cu reţeta pacientului pe ecran şi nu pot face absolut nimic. Sunăm la numerele gratuite, ne pune muzică şi nu răspunde nimeni, o oră şi jumătate am stat cu telefonul pornit şi nu răspunde nimeni. Eu când am cinci carduri blocate mă duc eu la Casă la Timişoara, nu pot trimite pacientul de 75 de ani până acolo. E bine că s-a implementat, dar mai e mult de lucru la sistemul informatic”, a explicat pentru Cetăţeanul Emanuela Năsuia, medic de familie din Lugoj.

Potrivit Mediafax, pe 30 aprilie, înainte de utilizarea obligatorie a cardului de sănătate (de la 1 mai), CNAS anunţa că activarea cardului se va face la orice furnizor de servicii medicale (cabinet de medicină primară, spital, ambulatoriu, laborator) la care asiguratul va apela prima dată după primirea cardului şi că operaţiunea de activare durează maxim 30 de secunde şi constă în înlocuirea codului PIN iniţial (000) cu un cod PIN din patru cifre ales de asigurat, pe care acesta nu trebuie să îl divulge.

Odată activat, cardul de sănătate va fi prezentat ori de câte ori asiguratul apelează la furnizorii aflaţi în contract cu Casa de Asigurări pentru servicii medicale sau farmaceutice. Furnizorul va introduce cardul în cititor, iar asiguratul va tasta codul PIN. Instant, aplicaţia cardului va afişa un mesaj în care va informa furnizorul dacă posesorul cardului este asigurat sau nu.

Pentru serviciile medicale de urgenţă nu este necesară utilizarea cardului de sănătate. Aceste servicii fac parte din pachetul minim de servicii medicale, care se acordă atât persoanelor asigurate cât şi celor neasigurate. Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate nu a putut fi contactată pentru un punct de vedere.

Clic pentru a adăuga un comentariu

Lasă un răspuns

Mai multe în Actualitate

Un tânăr de doar 20 de ani a murit într-un accident de maşină în apropiere de Lugoj

Gabriel Iosa24 ianuarie 2017

Cantorul criminal de la Lugoj, potențial beneficiar al grațierii

Daniel Dancea24 ianuarie 2017

Doi barbaţi morţi de beţi, prinşi de poliţiştii lugojeni la volan cu ocazia raziilor din ultimele trei zile

Gabriel Iosa23 ianuarie 2017

Complicatul caz „Boldea – DNA”. Nouă judecători de la Curtea Supremă vor decide soarta primarului din Lugoj

Daniel Dancea23 ianuarie 2017

Un club din Lugoj funcţionează fără autorizaţie PSI! Ce amendă usturătoare au primit patronii

Gabriel Iosa23 ianuarie 2017

[VIDEO] Şase ore de luptă cu focul şi pagube importante în urma unui incendiu la Făget

Gabriel Iosa21 ianuarie 2017

Mascaţii au descins la Lugoj şi în alte locaţii din Timiş şi Caraş-Severin, la contrabandiştii de ţigarete

Gabriel Iosa20 ianuarie 2017

Pentru ce au fost amendaţi 81 de şoferi la Lugoj în ultimele patru zile

Gabriel Iosa20 ianuarie 2017

Un lugojean şi-a făcut praf BMW-ul într-o curbă celebră din Arad

Gabriel Iosa20 ianuarie 2017

[FOTO] Armata, cadre didactice şi elevi din Lugoj, la un simpozion dedicat Micii Uniri

Gabriel Iosa19 ianuarie 2017
accedent tren lugoj

O persoană a murit călcată de tren la ieşirea din Lugoj spre Caransebeş

Gabriel Iosa19 ianuarie 2017

Călin Dobra convocă Autoritatea Teritorială de Ordine Publică a judeţului, după incidentul armat de la Timişoara

Cetateanul19 ianuarie 2017
%d blogeri au apreciat: