Autoliv Lugoj

Actualitate

Casa de Asigurări Timiș și-a prelungit programul pentru a elibera cardurile de asigurat

Casa de Asigurări Timiș și-a prelungit programul pentru a elibera cardurile de asigurat

Business Strategist

Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Timiș anunță că, în perioada 1-8 septembrie, orice persoană asigurată se va putea adresa CJAS Timiș pentru ridicarea cardului național de asigurat, de luni până vineri, de la ora 08.00 la ora 20.00.

Asigurații care nu au intrat încă în posesia cardului pot să verifice dacă li s-a emis documentul prin accesarea serviciului pus la dispoziție pe site-ul CJAS. Asigurații cărora până la această dată nu li s-a emis cardul pot beneficia de servicii medicale fără prezentarea acestuia.

Cei care au pierdut sau deteriorat cardul vor solicita eliberarea unui card duplicat. Până la primirea acestuia vor avea acces la servicii medicale în baza unei adeverințe care li se va înmâna în momentul în care vor depune cererea pentru emiterea duplicatului.

Pentru asigurații care împlinesc 18 ani sau dobândesc calitatea de asigurat se generează automat din sistem comanda de tipărire și distribuire a cardului, fără a fi nevoie de o solicitare în scris. Aceștia vor primi cardul prin servicii poștale.

Clic pentru a adăuga un comentariu

Lasă un răspuns

Actualitate

Mai multe în Actualitate

Garda Lugojeană, mesaj dur pentru edilii oraşului! Cimitirul Eroilor a ajuns o groapă de gunoi

Daniel Groza23 martie 2017

UPDATE FOTO: Ce au ridicat poliţiştii de la tânărul din Coşteiu care vindea tutun pe internet

Gabriel Iosa22 martie 2017

EXCLUSIV „Făbricuță” de tutun în casa unui tânăr de lângă Lugoj. L-a dat de gol anunțul la mica publicitate

Daniel Dancea22 martie 2017

60 de minute de beznă la Lugoj în weekend, cu ocazia evenimentului “Ora Pământului”

Gabriel Iosa21 martie 2017

Zeci de lugojeni amendaţi pentru centura de siguranţă! Un şofer, prins în timp ce vorbea la telefon

Gabriel Iosa21 martie 2017

“Kong: Insula Craniilor”, filmul săptămânii la Cinema Bela Lugosi

Gabriel Iosa20 martie 2017

Un primar de lângă Lugoj îşi pierde funcţia. A fost găsit în conflict de interese de Agenţia Naţională de Integritate

Daniel Groza20 martie 2017

Radar Fantomă, în curând pe autostrada Timişoara-Lugoj-Deva

Gabriel Iosa17 martie 2017

[VIDEO] Accient între Lugoj şi Buziaş! Una dintre victime venea de la spital

Gabriel Iosa16 martie 2017

Bătrân de 84 de ani din Lugoj, furat de 17.000 de lei de către trei tâlhari! Bărbaţii au fost prinşi în timpul faptei

Gabriel Iosa16 martie 2017

DIICOT şi mascaţii au descins la Lugoj, la un tânăr care distribuia materiale pornografice cu minori pe internet

Gabriel Iosa16 martie 2017

Poliţia Lugoj rămâne fără comandant de la 1 aprilie

Gabriel Iosa15 martie 2017
%d blogeri au apreciat: