Cât de interesați sunt românii de un stil de viață adecvat

0

Românii au început să conștientizeze din ce în ce mai tare importanța unui stil de viață sănătos, iar acest lucru se vede și atunci când vine vorba despre interesul lor pentru alimentație.

Un studiu conceput de Mind The Gap, o companie special creată în cercetare de piață și consultanță a scos la iveală faptul că 69% dintre oameni susțin că aleg produse alimentare cât mai naturale, iar 68% optează pentru produse alimentare ce provin din culturi românești, atunci când au ocazia.

„Interesul românilor faţă de alimentaţia sănătoasă nu este neapărat o noutate, dar a devenit o tendinţă mai vizibilă sub influenţa unor factori precum: campaniile educaţionale lansate de autorităţi în mass media (legate de consumul de sare, apă, grăsimi, alcool), iniţiativele unor retaileri populari de încurajare a consumului de produse locale, proaspete sau naturale, promovarea intensivă a gamelor bio sau cu ingrediente sănătoase”, a afirmat Mirela Bâlcan, Senior Partner Mind the Gap.

Atenția acordată alimentației reiese și din faptul că sursele de informare dedicate: – emisiunile TV, blogurile și site-urile pe teme de sănătate, mișcare, nutriție, etc. sunt accesate de către 35% dintre români. Tot sub o formă de confirmare în această direcție, 34% dintre români iau suplimente alimentare sau fac numeroase tratamente naturiste pentru a preveni unele afecțiuni.

Interesul față de un stil de viață sănătos și adecvat nu se reflectă doar în alegerile alimentare, ci și în conștientizarea importanței mișcării și a sportului. Așadar, 32% dintre români declară că fac sport de minimum o dată pe săptămână, iar dintre aceștia cei mai activi sunt tinerii ce au vârstele cuprinse între 16 și 29 de ani, care fac mișcare cu o frecvență de 56%. De cealaltă parte, cea mai sedentară grupă de vârstă este cea de 50-59, cu 16%. În plus, 24% dintre români utilizează gadgeturi și aplicații care îi ajută sî își monitorizeze calitatea somnului, consumul de calorii sau activitatea fizică.

„Pe lângă dorinţa de a arăta bine, a fi cool, interesul ridicat faţă de activitatea fizică poate veni şi ca o compensare a unui stil de viaţă stresant şi sedentar, cu multe ore petrecute la serviciu şi în trafic. Ideea de a face sport, nu neapărat constant şi foarte organizat, induce oamenilor sentimentul că au făcut ceva pentru sănătatea lor. Faptul ca românii încep să facă mai mult sport este vizibil şi în competiţiile populare, devenite adevărate evenimente urbane. De asemenea, abonamentul la sală a devenit un mecanism uzual de motivare a angajaţilor din companii, iar achiziţia de device-uri smart dedicate sportului este un comportament frecvent în rândul tinerilor din marile oraşe”, a adăugat Mirela Bâlcan, Senior Partner Mind the Gap.

Studiul a fost efectuat în luna martie a anului 2019, la nivel național (urban și rural), pe un eșantion de 1000 de persoane cu vârsta cuprinsă între 16 și 70 de ani, prin metoda CATI, într-un parteneriat Mind the Gap și Mia Research.

Sursa – Glow Magazin.

Citește și