Autoliv Lugoj

Actualitate

Cazan de rachiu furat de la Balinţ, recuperat la Lugoj de la clientul hoţului

Cazan de rachiu furat de la Balinţ, recuperat la Lugoj de la clientul hoţului

Business Strategist

Doi tineri s-au gândit că ar putea face un ban frumos din furtul unui cazan de rachiu, aşa că în seara zilei de 8 ianuarie, când proprietarii s-au pus să doarmă, aceştia au pătruns în casa lor şi au sustras obiectul, confecţionat din cupru, pe care l-au vândut la Lugoj. Poliţiştii de la Postul de Poliţie Balinţ, pe raza cărei localităţi a avut loc furtul, au fost sesizaţi şi au început ancheta, dând în scurt timp de atacatori.

„La data de 9 ianuarie, în urma investigațiilor efectuate, polițiștii Secției 5 Rurale Belinț – Post de Poliție Balinț au identificat doi bărbați, de 19 și 26 de ani, bănuiți de comiterea unui furt din anexa unei locuințe situată pe raza localității menționate anterior” se arată în comunicatul de presă al IPJ Timiş.

Prejudiciul în valoare de 3000 de lei a fost recuperat în totalitate de polițiști, bunul fiind restituit păgubitului. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, polițiștii continuând cercetările în vederea documentării întregii activități infracționale a celor doi.

foto: fabricadetuica.ro

Clic pentru a adăuga un comentariu

Lasă un răspuns

Actualitate

Mai multe în Actualitate

Garda Lugojeană, mesaj dur pentru edilii oraşului! Cimitirul Eroilor a ajuns o groapă de gunoi

Daniel Groza23 martie 2017

UPDATE FOTO: Ce au ridicat poliţiştii de la tânărul din Coşteiu care vindea tutun pe internet

Gabriel Iosa22 martie 2017

EXCLUSIV „Făbricuță” de tutun în casa unui tânăr de lângă Lugoj. L-a dat de gol anunțul la mica publicitate

Daniel Dancea22 martie 2017

60 de minute de beznă la Lugoj în weekend, cu ocazia evenimentului “Ora Pământului”

Gabriel Iosa21 martie 2017

Zeci de lugojeni amendaţi pentru centura de siguranţă! Un şofer, prins în timp ce vorbea la telefon

Gabriel Iosa21 martie 2017

“Kong: Insula Craniilor”, filmul săptămânii la Cinema Bela Lugosi

Gabriel Iosa20 martie 2017

Un primar de lângă Lugoj îşi pierde funcţia. A fost găsit în conflict de interese de Agenţia Naţională de Integritate

Daniel Groza20 martie 2017

Radar Fantomă, în curând pe autostrada Timişoara-Lugoj-Deva

Gabriel Iosa17 martie 2017

[VIDEO] Accient între Lugoj şi Buziaş! Una dintre victime venea de la spital

Gabriel Iosa16 martie 2017

Bătrân de 84 de ani din Lugoj, furat de 17.000 de lei de către trei tâlhari! Bărbaţii au fost prinşi în timpul faptei

Gabriel Iosa16 martie 2017

DIICOT şi mascaţii au descins la Lugoj, la un tânăr care distribuia materiale pornografice cu minori pe internet

Gabriel Iosa16 martie 2017

Poliţia Lugoj rămâne fără comandant de la 1 aprilie

Gabriel Iosa15 martie 2017
%d blogeri au apreciat: