Actualitate

Ce i-a scris Barack Obama unui lugojean după ce acesta i-a trimis cărţile sale

Ce i-a scris Barack Obama unui lugojean după ce acesta i-a trimis cărţile sale

Autoliv

Un lugojean se poate mândri că a primit o scrisoare din partea lui Barack Obama, preşedintele Statelor Unite ale Americii, în care acesta îşi exprimă aprecierile şi îi mulţumeşte autorului. Stabilit în San Leandro, California, la scurtă distanţă de San Francisco, Ioan Cârja, născut în localitatea Bara la 9 decembrie 1945 este autorul mai multor nuvele, romane şi poezii, fiind de profesie jurist. A absolvit Colegiul Naţional „Coriolan Brediceanu” şi, după ce a scăpat din România comunistă, a ajuns tocmai în Statele Unite ale Americii.

Peste ocean, Cârja a studiat IT-ul la Professional Career Development Institute din Atlanta, Giorgia, după care cursurile de Justitie Criminalã si Detectiv Particular ale Institutului Stratford din Washington, DC. Din anul 2015, este membru al Academiei de Stiinte a Californiei. Autorul s-a bătut pentru a părăsi România înainte de 1989, dar a fost prins şi încarcerat la Timişoara, după 1990, a plecat cu viză în SUA şi de atunci a mai revenit în ţară, la Lugoj, pentru o perioadă de 10 ani, editând la Lugoj ziarul „Vorba”.

Obama l-a felicitat pentru „scris şi cuvintele frumoase”
carjaIoan Cârja a publicat zeci de cărţi de poezie, nuvelă şi roman, printre care „America Dolarului Găurit”, „Contur”, „Proteza Dentară”, „Fereastra Lugojană”, „Flăcări” sau „Fuga lui Hitler”. Plimbat prin lume de greutăţile de care a încercat să scape în România, autorul a ajuns în America şi i-a trimis o parte din cărţile sale chiar lui Barack Obama, preşedintele Statelor Unite.

Obama, prin serviciul de corespondenţă al preşedintelui SUA, i-a trimis şi un răspuns lugojeanului. „Îţi mulţumesc că mi-ai scris. Apreciez cuvintele frumoase şi sprijinul tău pentru valorile pe care le împărtăşim. Scrisori ca ale tale mă fac să mă gândesc cu optimism la viitorul Americii şi mă ambiţionează să continui să fac ceea ce fac în fiecare zi”, se arată în scrisoarea celui mai puternic om din lume.

Nu doar Obama i-a scris lugojeanului o scrisoare de mulţumire, ci şi alte personalităţi, unul dintre ei fiind Patriarhul Daniel. Conducătorul Bisericii Ortodoxe Române i-a scris lui Cârja „Preafericirea Sa a luat act cu bucurie de darul domniei voastre, pentru care vă adresează mulţumiri, felicitări şi părintească binecuvântare”.

 

Vezi comentarii (1)

1 Comment

  1. Olvi

    30 decembrie 2015 at 17:36

    Pana la urma „serviciul de corespondenta”, nu Obama…

Lasă un răspuns

Actualitate

Mai multe în Actualitate

Un nou conflict provocat de romi. Au snopit în bătaie un tânăr care se plimba pe stradă cu prietena sa

Cetateanul25 mai 2017

FOTO – Un primar de lângă Lugoj s-a pozat dezbrăcat, iar fotografiile au ajuns pe facebook:”Mi-au fost furate din telefon”

Cetateanul24 mai 2017

S-a urcat la volan fără permis de conducere. Acum are dosar penal

Cetateanul24 mai 2017

Lucrările la Colonada de la Buziaş se apropie de final. Aleea pe care s-a plimbat împărăteasa Sisi îşi recapătă strălucirea

Cetateanul24 mai 2017

Unde găseşti un loc de muncă în zona Lugojului. Care sunt firmele care fac angajări în această săptămână

Cetateanul23 mai 2017

VIDEO – Accident grav pe Autostrada Timişoara – Lugoj. Şapte persoane, printre care şi un copil printre pasagerii microbuzului implicat în coliziune

Cetateanul23 mai 2017

Încă un avion a „aterizat” în parcul de la Buziaş. A costat 3.000 de euro

Cetateanul23 mai 2017

Meridian 22 opreşte apa în tot Lugojul, pentru a trece pe noua reţea

Cetateanul22 mai 2017

Poliţiştii de la Rutieră au reţinut 35 de permise de conducere. Cele mai multe pentru viteză excesivă

Cetateanul22 mai 2017

Trei bărbaţi au cerut unei minore să facă sex cu unul dintre ei, ca să nu distribuie pe Facebook fotografii în care apărea dezbrăcată

Cetateanul22 mai 2017

Poliţiştii de la Rutieră au aplicat 1.000 de sancţiuni în patru zile. Cele mai multe pentru viteză

Cetateanul19 mai 2017

Săptămâna viitoare vor fi multe întreruperi de curent. Enel are programate lucrări în zona Lugoj-Făget-Buziaş

Cetateanul18 mai 2017
%d blogeri au apreciat: