Știri naționale

Ce salarii vor avea dascălii din învăţământul preuniversitar. Proiect cu noua grilă de salarizare

Ce salarii vor avea dascălii din învăţământul preuniversitar. Proiect cu noua grilă de salarizare

Cetateanul Lugoj

Guvernul a pregătit un proiect de Ordonanţă de Urgenţă privind noua grilă de salarizare a personalului din sistemul bugetar. Conform acesteia, cadrele didactice vor câştiga între 1.320 de lei şi 4.300 de lei, în funcţie de nivelul la care predau, de nivelul studiilor absolvite şi de gradele pe care le-au obţinut. Sindicaliştii din învăţământ spun, însă, că în ordonanţă nu se regăsesc lucrurile negociate cu membrii Guvernului şi anunţă cu proteste.

Profesorii din învăţământul preuniversitar cu studii superioare şi grad didactic I vor avea salariile de bază între 1.975 şi 3.470 lei, cei cu gradul II vor câştiga 1.758-3.049 lei, iar cei cu definitivat vor porni de la 1.707 lei şi vor putea ajunge până la 2.920 lei.

Pentru profesorii cu studii de scurtă durată, la vechime şi gradaţie maximă, salariul va fi până la 2.797 lei, iar pentru debutanţi va fi cuprins între 1.350-1.681 lei.

Pentru grad didactic I, salariul de bază al unui învăţător su studii superioare de lungă durată va fi cuprins între 1.758-2.797 lei.

O învăţătoare sau educatoare cu studii de nivel liceal şi gradul didactic I va porni cu salariul de bază de la 1.320 lei şi va putea ajunge la 1.949 lei, în timp ce pentru debutanţi salariul va fi între 1.270-1.581 lei.

Suplinitorii, cu studii liceale și fără pregătire de specialitate, vor avea salarii de bază cuprinse între 1.280-1.669 lei.

Citește mai mult pe RTV.NET

Clic pentru a adăuga un comentariu

Lasă un răspuns

Știri naționale

Mai multe în Știri naționale

Cultele creştine din Lugoj se întâlnesc pentru o săptămână de rugăciune comună

Cetateanul19 ianuarie 2017

Nouă dată de deschidere pentru cei 15 kilometri de autostradă Lugoj-Deva! Anunţul a fost făcut de ministrul Cuc

Gabriel Iosa13 ianuarie 2017

Cel mai costisitor tronson din autostrada Lugoj-Deva a obţinut aprobarea finanţării U.E.

Daniel Groza11 ianuarie 2017

Premierul Grindeanu cere deschiderea tronsonului de autostradă dintre Traian Vuia şi Margina

Daniel Groza6 ianuarie 2017

Unde se va așterne zăpada de Crăciun. Prognoza vremii pentru toate regiunile țării

Daniel Groza19 decembrie 2016

Sistemul informatic al cardului de sănătate este blocat de trei zile

Iasmina Olariu12 octombrie 2016

COD GALBEN și PORTOCALIU de ploi torenţiale în toată ţara

Cetateanul19 septembrie 2016

Loteria bonurilor fiscale. Care este bonul câştigător al lunii august

Cetateanul19 septembrie 2016

Numărul de pensionari a scăzut cu 47.000 în ultimul an, iar pensia medie a crescut cu 5,7%

Cetateanul15 septembrie 2016

Ziua Crucii. Ce să faci în această zi de sărbătoare ca să ai noroc tot anul

Cetateanul14 septembrie 2016

Aproape jumătate din românii cu contract de muncă lucrează pe salariul minim

Cetateanul14 septembrie 2016

Populația României, în scădere cu peste 45.000 de persoane în primele șapte luni ale anului

Cetateanul13 septembrie 2016
%d blogeri au apreciat: