ALDE

Cetateanul

Social

Cea mai mare petrecere pentru tinerii din zona Lugoj-Făget

Cea mai mare petrecere pentru tinerii din zona Lugoj-Făget

Cetateanul Lugoj

PMP

Cabana vânătorilor de pe Drumul Național 68 A va fi timp de două zile scena unui pary de zile mari organizat de DJ Silviu și Club Vegas. Este cea mai mare petrecere pregătită pentru tineri în acest an. Își vor da concursul șase DJ, dar pe lângă muzică va fi și un schow cu foc, dar și două lasere RGB.

Totul se va petrece în curtea cabanei din apropierea intersecției cu drumul de Bârna. Locația are un spațiu generos pentru iubitorii de petreceri în aer liber. Organizatorii vor pregăti pentru cele două zile mese cu umbrele și un bar în aer liber.

În prima zi, vineri – 31 iulie, va răsuna muzica electronică, de la deep house, până la trance. Cei șase muzicieni care vor încinta atmosfera sunt DJ Silviu, MC Aditzu, DJ Lucian, DJ Adrian, DJ Mescu, DJ Bobo.

„Pentru sâmbătă, 1 august, vom pregăti muzică mai comercială și așteptăm în jur de 500 de persoane, poate chiar mai mult. Am gândit astfel evenimentul încât să se adreseze tuturor tinerilor din Lugoj și împrejurimi, și celor care apreciază muzica electronică, dar și pentru cei care doresc să petreacă în aer liber într-o discotecă la marginea pădurii, departe de oraș”, ne-a declarat Silviu Ieța, alias DJ Silviu.

Intrarea în ambele seri de petrecere va fi liberă. Organizatorii au mai realizat până acum trei petreceri în aer liber, două ediții Over the Hill Party pe Dealul Hezerișului și River Party – pe malul Timișului, lângă centură.

Clic pentru a adăuga un comentariu

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Mai multe în Social

furt-casa-herendesti

[VIDEO] Furt ca în filme, surprins de camerele de supraveghere lângă Lugoj! Unul dintre hoţi „a pozat” fără să vrea, în timp ce acţiona

Gabriel Iosa5 decembrie 2016
aniversare 50 de ani alexandru rosca lugoj foto cetateanul  (9)

Ziua Internaţională a Persoanelor cu Dizabilităţi, marcată în centrele din Lugoj

Iasmina Olariu28 noiembrie 2016
lugoj1-351x250

Liceele „Brediceanu”, „Braniște” și „Vlaicu” îi ajută pe lugojeni să scape de deșeurile electrice

Iasmina Olariu24 noiembrie 2016
cupon-pensie

Zeci de timişeni şi-au pierdut pensia de boală în acest an. În zona Lugoj-Făget-Buziaș au fost depensionate 17 persoane

Iasmina Olariu22 noiembrie 2016
persoana-fara-adapost

Adăpostul de iarnă pentru oamenii străzii va funcţiona şi în acest an la Lugoj

Iasmina Olariu16 noiembrie 2016
foto43

Zeci de participanți la a doua ediție a competiției sportive „Știu că pot!”, organizată de DGASPC Timiș

Iasmina Olariu16 noiembrie 2016
646x404

Anul acesta au solicitat șomaj mai puțini absolvenți decât în 2015

Iasmina Olariu14 noiembrie 2016
Testare-diabet

Lugojenii își pot testa gratuit glicemia, de Ziua Mondială a Diabetului

Iasmina Olariu9 noiembrie 2016
pensionari

S-a promulgat legea prin care românii își pot cumpăra vechimea în câmpul muncii. Cine are dreptul și în ce condiții

Iasmina Olariu4 noiembrie 2016
agenti

Un nou curs de calificare pentru agenți de securitate organizat gratuit de ALOFM Lugoj

Iasmina Olariu1 noiembrie 2016
Physician prepares a vaccine

Peste 6.000 de doze de vaccin antigripal au ajuns la medicii de familie din județul Timiș. Cine poate fi imunizat

Iasmina Olariu31 octombrie 2016
nunta-miri-pedalare-hella-lugoj-bike4life-2

Hella achiziționează pentru spitalul din Lugoj aparatură în valoare de peste 2.800 de euro

Iasmina Olariu29 octombrie 2016