Autoliv Lugoj

Sport

Cei mai buni şahişti îşi dau întâlnire la Lugoj, începând de vineri

Cei mai buni şahişti îşi dau întâlnire la Lugoj, începând de vineri

Business Strategist

Lugojul va găzdui în 7 şi 8 august, dar şi în 14 şi 15 august a 12-a ediţie a Cupei Oraşului la şah, Memorialul Dr. Pius Brânzeu, Constantin Raina şi Adolf Pickler. Competiţia, programată să aibă loc la Colegiul Naţional „Coriolan Brediceanu”, se va desfăşura pe grupe de câte 4 sau 6 jucători, care vor juca fiecare cu fiecare. Primii doi din fiecare grupă preliminară vor accede spre cea finală.

Punctajul se va realiza după modelul un punct pentru victorie, jumătate de punct pentru remiză, acestea urmând să se adune cu cele din grupele preliminare. În caz de egalitate, se are în vedere ordinea: victoria directă în toate partidele jucate, număr de victorii şi sistemul Sonneborn-Berger aplicat la toate partidele jucate.

Regulile după care concurenţii vor trebui să se întreacă pentru premii sunt foarte stricte, ca la orice competiţie de şah care se respectă. Astfel, nu se admite niciun fel de discuţie, vorbă sau şoaptă. Partenerul de joc nu se incomodează, se stă la mai mult de doi metri de cei care joacă, iar jucătorul căruia îi sună telefonul va pierde partida. De asemenea, la concurs nu este permisă participarea cu notiţe, cărţi, calculatoare sau cipuri.

Prima parte a competiţiei are loc între 7 şi 8 august, cea dedicată seniorilor, urmând ca juniorii şi studenţii să joace în perioada 14 – 15 august. Recompensarea celor mai buni dintre participanţi se va face cu diplome şi premii în bani.

Clic pentru a adăuga un comentariu

Lasă un răspuns

Mai multe în Sport

Nouă lugojeni participă la unul dintre cele mai cunoscute maratoane din România

Gabriel Iosa21 martie 2017

Lugojenii, aşteptaţi să susţină CSM-ul în cel de-al doliea meci din Play-Off

Daniel Groza21 martie 2017

Performanţă record! Spectacolul continuă, CSM Lugoj începe drumul în play-off

Cetateanul17 martie 2017

Voleibalistele au şanse mari să câştige ultimul meci înainte de play-off. Lugojenii, aşteptaţi să încurajeze echipa!

Daniel Groza9 martie 2017

Directorul şcolii sportive din Lugoj, lovit cu pumnul de către un coleg! Profesorul acuzat nu recunoaşte incidentul

Daniel Groza2 martie 2017

Un nou turneu de fotbal cu scop caritabil a reunit la Lugoj patru echipe, printre care şi Liga Studenţilor Facultăţii de Mecanică din Timişoara

Alina Damian27 februarie 2017

Voleibalistele lugojene au obţinut un punct în Moldova. Penicilina Iaşi- CSM Lugoj 3-2

Alina Damian27 februarie 2017

După victoria importantă de pe teren propriu contra celor de la SCM Piteşti, voleibalistele de la CSM Lugoj caută un nou succes în Moldova

Alina Damian22 februarie 2017

Echipa de tenis de masă a Şcolii Eftimie Murgu va reprezenta judeţul Timiş la Olimpiada Gimnaziilor

Alina Damian22 februarie 2017

Denis Berciu, medaliat cu argint la Campionatul Naţional. Sportivul a fost selectat pentru Europene

Alina Damian21 februarie 2017

Simion Moatăr a participat la prima şedinţă a Federaţiei Române de Fotbal ca membru în Comisia Centrală de Copii şi Juniori

Alina Damian21 februarie 2017

După ce au învins Şcolar Reşiţa, fotbaliştii de la CSM Lugoj vor să dea o replică pe măsură lui ASU Politehnica pe teren propriu

Alina Damian17 februarie 2017
%d blogeri au apreciat: