Social

Cel mai mare parc industrial din mediul rural se deschide la Traian Vuia

Cel mai mare parc industrial din mediul rural se deschide la Traian Vuia

Autoliv

Cel mai mare parc industrial din mediul rural se va deschide în comuna Traian Vuia. Noul primar al localității, Vasile Petruescu dorește să transforme zece hectare în intravilan din pășune pentru ca investitorii să vină în zonă.

”În momentul de față, suntem la faza Planului Urbanist General (PUG). În cadrul PUG extindem intravilanul pe o suprafață de maxim zece hectare”.

Primăria trage canalizarea, apa și curentul

Prima etapă a proiectului și cea mai importantă este dotarea terenului cu utilități, curent, apă, canalizare.

”Prima condiție a unui parc industrial este să ducem toate utilitățile. Doar așa putem deschide calea investiților”, adaugă primarul.

Inițiativa acestui proiect spune edilul, i-a venit încă din campania electorală, motiv pentru care și-a asigurat și majoritatea voturilor, iar atuurile pentru ca oamenii de afaceri să vină în zonă sunt multe. Avantajul cel mai mare este legat de drumurile naționale și județene care întretaie localitatea. Un alt avantaj ar fi tocmai costurile mici de transport și forța de muncă care poate fi găsită cu ușurință în localitățile învecinate.

Înainte de a demara proiectul, primarul comunei a făcut o analiză de piață privind plata salariilor.

”În Timișoara salariile sunt mult mai mari comparativ cu cele de la noi, fapt ceea ce i-ar avantaja pe întreprinzători”.

Investitorii nu vor deveni proprietari pe teren.

”Terenul pentru construcția firmelor va fi concesionat pe o perioadă de ani stabilită de comun acord, nicidecum nu îl vom vinde, ține de proprietate și legislație”, afirmă Vasile Petruescu.

Construirea parcului industrial se dorește a fi un proiect benefic pentru dezvoltarea comunei, atât din punct de vedere administrativ, cât și prin creerea locurilor de muncă în zonă, tinerii nemaifiind nevoiți să plece în străinătate pentru a-și câștiga traiul de zi cu zi.

Clic pentru a adăuga un comentariu

Lasă un răspuns

Social

Mai multe în Social

CFR suplimentează trenurile în toată ţara, ca să ducă turiştii pe litoral de 1 Mai

Cetateanul26 aprilie 2017

Primarii din Ţara Făgetului mai speră la Carpaticus Arena, un proiect grandios, care ar aduce 500 de locuri de muncă

Cetateanul25 aprilie 2017

Primăria vrea să dea gratuit fraţilor Olariu centrala din Micro IV. Ultimul cuvânt îl au consilierii locali

Daniel Groza24 aprilie 2017

Pâinea rustică a Brutăriei Ardelean, locul II pe țară. Cetăţeanul vă prezintă reţeta după care este făcută

Daniel Groza20 aprilie 2017

Stocuri de sânge la minim. Timișenii sunt chemați să doneze

Cetateanul20 aprilie 2017

FOTO – Adventure Park Nădrag e gata! Primăria caută pe cineva să-l administreze

Daniel Groza19 aprilie 2017

Retroparadă la Timișoara. Participă și lugojeanul cu cea mai mare colecție de autoturisme Dacia din România

Daniel Groza18 aprilie 2017

Uica Mihai recomadă drobul de pui, pentru cei care nu mănâncă miel. Cum îl pregăteşti acasă

Daniel Groza14 aprilie 2017

Trei reţete originale pentru gătit carnea de miel de la Uica Mihai, cel mai cunoscut bucătar din Banat

Daniel Groza13 aprilie 2017

Calitatea vietii la locul de munca, un element cheie pentru productivitatea companiilor

Daniel Groza12 aprilie 2017

Doi copii au ajuns la spital după ce le-a ars casa, într-un sat de lângă Lugoj. Imobilul a luat foc din neglijenţa mamei

Daniel Groza11 aprilie 2017

Bisericile datoare la bugetul Lugojului nu vor mai putea să primească finanţări de la Primărie

Cetateanul11 aprilie 2017
%d blogeri au apreciat: