Politică

Cel mai tânăr lugojean care vrea un fotoliu de parlamentar a atras milioane de euro din fonduri europene! Acum vrea sa atragă voturi

Cel mai tânăr lugojean care vrea un fotoliu de parlamentar a atras milioane de euro din fonduri europene! Acum vrea sa atragă voturi

Autoliv

La 29 de ani, Marian Costea, noul lider al organizaţiei locale a Partidului Mişcarea Populară este cel mai tânăr lugojean care le cere votul alegătorilor pentru un loc în Parlamentul României. Acesta ocupă de câteva zile funcţia de preşedinte interimar al PMP Lugoj, exprimându-şi dorinţa de a obţine un loc în Camera Deputaţilor în cadrul unei conferinţe de presă susţinute marţi.

Marian Costea a început întâlnirea cu jurnaliştii printr-o scurtă prezentare a studiilor pe care le-a absolvit, acesta fiind masterand în management şi înscris la doctorat la horticultură. Deşi este inginer silvic de meserie, Costea se ocupă cu atragerea de fonduri europene, firma sa, Eugmar Consulting, având una dintre cele mai bune rate de absorpţie a fondurilor europene din zona de vest a României.

„Îmi doresc să cred că acei oameni care au fost de dreapta, vor rămâne aşa şi acum. Acea parte de dreapta a fost creată de însuşi preşedintele Traian Băsescu. Rolul nostru este ca acei oameni şi nu numai să îi canalizăm către noi” a explicat Marian Costea.

Tânărul a luat frâiele partidului creat de fostul şef de stat într-o perioadă dificilă, după ce fostul preşedinte Corneanu şi-a dat demisia, la mijloc fiind mai multe afişe pe care acesta nu a avut timp să le lipească prin oraş.

„La momentul de faţă, avem undeva la 600 de membri activi în PMP Lugoj. Ne dorim ca fiecare membru să fie activ, motiv pentru care avem în plan să creem 32 de organizaţii în ceea ce priveşte Lugojul, pe fiecare secţie de votare câte una. Ăsta este primul pas care ne interesează în mod direct. Oamenii care se vor ocupa să fie foarte puternici şi serioşi. Mi-am depus candidatura pentru Camera Deputaţilor. Mă recomandă activitatea mea din biroul executiv judeţean, activitate remarcată. Am fost responsabil pe mai multe comune, acolo unde mi-am făcut treaba bine, fapt dovedit prin voturi şi prin consilierii pe care i-am dat la alegeri”, a explicat noul preşedinte al PMP Lugoj.


Posibilităţi nenumărate la Lugoj
pentru fonduri europene

Lugojeanul se laudă cu o firmă care se ocupă cu un domeniu la care Lugojul stă cel mai prost dintre municipiile din zona de vest, atragerea de fonduri europene. Acesta crede că experienţa şi dedicarea pe care a arătat-o îl recomandă pentru a încerca să aducă la Lugoj cât mai multe proiecte pe fonduri de la U.E., mai ales din postura de parlamentar.

„S-ar putea să fiu una dintre puţinele firme care, pentru proiectele pe care le-a depus până acum, le-a şi câştigat finanţare. Proiecte implementate de mine sunt inclusiv în Lugoj şi în toate comunele din jurul Lugojului, până la Făget, chiar şi după Făget. Posibilitatea de a atrage fonduri europene la Lugoj este uriaşă, de la înfrăţiri cu alte localităţi, până la a se oferi internet gratuit oamenilor sau orice alte condiţii care vin pe fonduri europene”, a precizat Marian Costea.

Tânărul speră să transforme Lugojul într-un magnet pentru fondurile de la Uniune, dar şi să stabilească o cât mai bună colaborare cu toate partidele politice din Consiliul Local şi cu consilierii independenţi. Pe lângă politică şi fonduri europene, Marian îşi ocupă timpul liber cu teatrul, fiind membru al unei echipei de actori din oraş.

Vezi comentarii (2)

2 Comments

  1. daniel

    4 octombrie 2016 at 20:54

    Incearca sa cauti oameni apolitici si sa incerci sa-i convingi sa intre in partid ,nu sa astepti ca sa vina cu adeziuni sau voturi!

  2. Popescu Marius Daniel

    5 octombrie 2016 at 17:31

    Eu sustin tinerii,(dar tinerii cinstiti si neprihaniti) si ii incurajez din tot sufletul sa fie hotarati si sa intre in politica si sa ramana asa, verticali si frumosi. Dar pe acest ,,karateca din conserva”,care a batut in autocar pe tata si fiu, de fata cu Mihaela Brate si Gelu Visan,cu ocazia venirii Elenei Udrea la Timisoara, bataie care s-a terminat cu venirea ambulantei si politiei la autocar, pe acest tanar care vorbeste de fonduri europene atrase, fonduri care au fost atrase de ,,uica lui” Rosoca care este cercetat pentru aceste fonduri si care au venit datorita fostului PDL si care in parte s-au intors la partid sau la partide,ca ,,raspopitul”,fostul primar a tinut cu toti”,pe acest tanar mincinos care spune ca PMP are 600 de membrii in Lugoj, cand PMP-ul nu are 600 de membri activi in tot judetul, ei saracii au niste liste copiate de la ei de la UNPR si multiplicate de 3 ori,tanarul acesta probabil a vazut lista decedatilor din cimitirul de la Criciova si a confundat-o cu lista membrilor PMP, din Lugoj,CU ASTFEL DE TINERI CARE MAI BINE AR SCRIE BASME SI NU AR SUPNE MINCIUNI SI LAUDE LA TOT COLTUL,EU NU POT FI DE ACORD !!!

Lasă un răspuns

Mai multe în Politică

Claudiu Buciu, preşedintele PNL, cere Consiliului Local Lugoj să recupereze 125 de mii de lei, cheltuiţi illegal pentru balurile şi sindrofiile PSD

Cetateanul11 mai 2017

Primarii scapă de răspundere pentru actele semnate, conform unui proiect aprobat de senatorii din Comisia Juridică

Cetateanul4 mai 2017

Doi parlamentari vor să-şi deschidă cabinet la Lugoj. Unul e de la PSD, celălalt e de la PNL

Cetateanul26 aprilie 2017

Un consilier local îşi pierde mandatul. Partidul i-a retras sprijinul politic, iar prefectul l-a demis

Cetateanul26 aprilie 2017

Acuzaţii grave la adresa primarului Boldea: “poartă făcută de Microroyal, casă la Surduc şi apartament lângă primărie”

Daniel Groza21 aprilie 2017

Lugojul, bun doar pentru cules voturi. De patru luni, niciun parlamentar nu a mai călcat în municipiul de pe Timiş

Daniel Groza20 aprilie 2017

Ce spune Francisc Boldea despre o nouă candidatură pentru funcţia de primar al Lugojului

Daniel Groza10 aprilie 2017

Claudiu Buciu este noul preşedinte ales al PNL. Prima decizie: ”Îi retrag sprijinul politic domnului Ambruş”

Daniel Groza8 aprilie 2017

Ambruş a vrut să se înscrie în cursa pentru funcţia de preşedinte al PNL după trecerea termenului de depunere a candidaturilor

Daniel Groza6 aprilie 2017

Claudiu Buciu e singurul candidat pentru funcţia de preşedinte al organizaţiei lugojene a PNL

Daniel Groza5 aprilie 2017

Plângere împotriva Primăriei Lugoj! Este reclamată finanţarea balurilor PSD cu bani de la bugetul local

Daniel Groza3 martie 2017

Casa de Cultură a Municipiului Lugoj finanţează balurile PSD-ului

Daniel Groza21 februarie 2017
%d blogeri au apreciat: