Actualitate

Cele două eleve bătăușe de la Hasdeu, exmatriculate în consiliul clasei

Cele două eleve bătăușe de la Hasdeu, exmatriculate în consiliul clasei

Autoliv

Elevele minore care au fost surprinse de colegii lor cu telefonul în timp ce se băteau în sala de clasă au fost exmatriculate în urma consiliului clasei de miercuri, ce a avut loc la Colegiul Naţional „Iulia Hasdeu” din Lugoj. Informaţia a fost furnizată de mai multe surse din interiorul liceului, dar şi de reprezentanţi ai Inspectoratului Judeţean Şcolar Timiş, care confirmă că incidentul este unul deosebit de grav şi trebuie tratat cu seriozitate de către conducerea şcolii.

Filmuleţul postat pe internet a atras atenţia presei locale şi centrale, fiind redat de televiziunile de ştiri din întreaga ţară. În urma incidentului, s-a organizat un consiliu al clasei miercuri, 6 mai, în urma căruia jurnaliştii au încercat să stea de vorbă cu directorul instituţiei de învăţământ. Din nefericire, nicio persoană din cadrul conducerii şcolii nu a dorit să comenteze incidentul, in ciuda insistenţelor reporterilor veniţi la intrarea în liceu.

„E de competenţa şcolii să rezolve, eu am înţeles că s-a decis exmatricularea fetelor şi că ea va fi menţinută şi în consiliul profesoral”, a declarat pentru Cetăţeanul Francisc Halasz, inspector şcolar general adjunct din cadrul ISJ Timiş.

Vă reamintim cele întâmplate: la adresa redacţiei a ajuns un videoclip în care două eleve minore ale liceului „Iulia Hasdeu” s-au luat la bătaie într-una dintre sălile de clasă ale liceului. În urma altercaţiei, care a fost filmată cu mai multe telefoane mobile, incidentul a rămas necunoscut pentru conducerea şcolii până după Paşti, acesta întâmplându-se înainte de vacanţa de sărbători.

În urma mediatizării cazului, tinerele implicate în scandal au participat la consiliul clasei, acolo unde s-a luat decizia exmatriculării lor. Decizia urmează să treacă prin alte consilii până să fie sau nu aprobată.

Vezi comentarii (6)

6 Comments

  1. victor L

    7 mai 2015 at 14:30

    Chiar ca imi vine sa rid: auzi, s-au batut doo fetite („Elevele minore”).
    Si devine stire bomba.
    Dar citi baieti nu se bat?
    Nu cumva chiar un baiat a fost la originea paruielii?!

    • cetatean

      8 mai 2015 at 0:56

      chiar e important daca e baiat sau fata? nu e normal sa se intample asa ceva intr-o scoala care se vrea de prestigiu si in care pana acum doar probleme au fost: eleve de clasa a 10-a gravide, gardul mazgalit de sotia amantului unei eleve.

  2. profesor

    8 mai 2015 at 8:32

    e cam aspra masura! poate ar trebui sa va mai ganditi!

  3. nimi

    8 mai 2015 at 15:47

    Dirigintele/diriginta ce a patit? A primit o suma pentru astfel de „educatie” Traim in tara in care copiii sunt mai vinovati decat adultii. Si tot copiii primesc pedepse? Pe cand profesorii?

  4. un parinte

    8 mai 2015 at 23:52

    Mi se pare o masura aspra. Direct exmatriculare???? Si cel care a filmat? pentru ca a aratat. daca el nu arata, ne faceam ca nu a fost nimic. de ce sa fie exmatriculati? este prea drastic. nu este o masura constructiva dar cine sa realizeze? cei ce vaneaza posturi si au uitat sa fie cadre didactice? educatia nu se face si la scoala? daca mergem pe acelasi principiu de ce sa niu-i scoata si parintii din casa? inainte, cand scoala era ceva, familia si scoala colaborau si incercau sa inteleaga pe cel care a gresit. acum, cerem clementa pentru cei care fura, pentru cei care conduc beti si fara permis, pentru violator( poate nu a fost viol) dar exmatriculam copii ca s-au batut . NU SUNT DE ACORD CU VIOLENTA IN SCOLI. DAR SA FIM DREPTI! TINERII DIN ZIUA DE AZI SUNT OPERA NOASTRA, A ADULTILOR. ASA I-AM CRESCUT, ASA II AVEM. SA NE RECUNOASTEM VINA SI POATE AR FI CAZUL SA NE PEDEPSIM SI NOI. ALERGAM DUPA FUNCTII SI BANI SI UITAM CA SUNTEM RESPONSABILI DE DESTINELE COPIILOR NOSTRI.

  5. inca un parinte

    15 mai 2015 at 12:41

    Din nefericire membrii Consiliului Profesoral…..nu sunt DASCALI. Sunt si ei cadre didactice, oameni intelectuali, ca de, au studii superioare! Filmuletul a distrus prestigiul scolii! mda….prestigiul!
    Iar pentru asta sa-i pedepsim exemplar, sa le distrugem viitorul!
    Profesori care pana mai ieri urecheau si palmuiau elevii s-au transformat peste noapte in aparatorii PRESTIGIULUI SCOLII!
    De distribuirea filmului s-a ocupat una din batause, sa vada tara cine e ea……..si a vazut toata tara.Prostia ei s-a materializat in ceea ce a urmat…….exmatricularea celor doua si note scazute la purtare tuturor celor din clasa!

Lasă un răspuns

Mai multe în Actualitate

Meridian 22 opreşte apa în tot Lugojul, pentru a trece pe noua reţea

Cetateanul22 mai 2017

Poliţiştii de la Rutieră au reţinut 35 de permise de conducere. Cele mai multe pentru viteză excesivă

Cetateanul22 mai 2017

Trei bărbaţi au cerut unei minore să facă sex cu unul dintre ei, ca să nu distribuie pe Facebook fotografii în care apărea dezbrăcată

Cetateanul22 mai 2017

Poliţiştii de la Rutieră au aplicat 1.000 de sancţiuni în patru zile. Cele mai multe pentru viteză

Cetateanul19 mai 2017

Săptămâna viitoare vor fi multe întreruperi de curent. Enel are programate lucrări în zona Lugoj-Făget-Buziaş

Cetateanul18 mai 2017

Programul „Primul salariu” va garanta absolvenţilor de facultate un salariu de 2.500 lei pe lună, timp de 3 ani

Cetateanul18 mai 2017

Judecătoria Lugoj a autorizat 121 de interceptări telefonice, în ultimii cinci ani. În Timiş au fost aproape 3.000

Cetateanul17 mai 2017

Tinerii din Timiş, care vor să devină poliţişti, aşteptaţi la IPJ să-şi depună dosarele

Cetateanul17 mai 2017

Orăviţan clarifică situaţia retragerii sculpturii de la Lugoj: “Nu acolo era locul ei. Nu s-au ţinut de cuvânt”

Cetateanul17 mai 2017

Polițist din Belinț, trimis în judecată pentru 1.000 de lei. „Ingineria” de care este acuzat agentul

Daniel Dancea16 mai 2017

Un cetăţean german va primi “Cheia Oraşului” Lugoj

Cetateanul16 mai 2017

Funcţionari RAR Timiş, parteneri cu o reţea de hoţi de maşini

Cetateanul15 mai 2017
%d blogeri au apreciat: