Educație

Cinci elevi și două cadre didactice de la Colegiul „Brediceanu”, în vizită de lucru în Cehia

Cinci elevi și două cadre didactice de la Colegiul „Brediceanu”, în vizită de lucru în Cehia

Cetateanul Lugoj

În perioada 9 – 15 octombrie 2016,  un grup de cinci elevi din clasele a IX-B şi a XI-A de la Colegiul Naţional „Coriolan Brediceanu” din Lugoj, însoţiţi de profesoarele Adriana Mariş (responsabil de proiect pentru România) şi Mihaela Bînă, au participat la cea de-a şaptea întâlnire de învăţare – predare – formare a proiectului Escape (Enhanced Skills, Competence and Practice for the Economy) din cadrul programului Erasmus+, proiect de parteneriat strategic pentru educaţie şcolară, acţiunea cheie 2 – Cooperare pentru inovare şi schimb de bune practici. La acest proiect participă licee şi şcoli din şapte ţări dunărene: Austria, Bulgaria, Cehia, România, Slovacia, Slovenia şi Ungaria.

Reuniunea a avut loc în localitatea Tabor din Cehia şi urmează celei din aprilie, la care Colegiul Naţional „Brediceanu” şi  Lugojul au fost gazde. Întâlnirea din Cehia s-a desfăşurat la Liceul Economic din localitate, Obchodni akademie a vyssi odborna skola ekonomicka, membru, de asemenea, în proiect şi s-a deschis oficial activitatea pentru această sesiune, luni 10 octombrie 2016, ora 8.00, după cuvântul de început al gazdelor, directorul liceului, Jana Turanova şi responabila pentru partea cehă, Alena Jandlova.

Dacă pentru prima activitate elevii au prezentat în mod original, creativ, eficient sau amuzant tema pregătită cu colegii, acasă: Centrul de informare turistică locală şi serviciile oferite de acesta, pentru atelierele de lucru şi activităţile zilelor următoare ei au fost repartizaţi în echipe internaţionale în care au colaborat pentru a finaliza sarcinile şi temele de lucru primite. Toate acestea s-au derulat sub formă de competiţii pe parcursul celor cinci zile în care cei mai buni, mai creativi sau eficienţi au învins.

Festivalul regiunilor danubiene a stârnit interesul participanţilor prin frumuseţea costumelor şi dansurilor sau obiceiurilor prezentate de către fiecare ţară în parte, perechea de dansatori lugojeani remarcându-se prin virtuozitatea execuţiei şi eleganţa costumelor. La standul de prezentare, jocul „Cine localizează pe harta României cât mai multe locuri turistice, monumente şi oraşe?” a atras un  număr mare de vizitatori din şcoala-gazdă. În aceeaşi zi, prof. Adriana Mariş a ţinut pentru una din echipele internaţionale o lecţie de Statistcă matematică.

Au urmat vizitarea oraşului Praga şi a Fabricii de Bere Budweiser de la Ceske Budejovice şi atelierele de lucru pentru finalizarea temei de dezvoltare a creativităţii cu două secţiuni: pliant de promovare şi prezentare „Cum să atragi turiştii chinezi în Tabor, Boemia de Sud”. Rezultatatele au fost anunţate în ultima zi a întâlnirii de la Tabor, după prezentarea proiectului de către fiecare echipă. Chiar dacă echipa „roşie” a învins, iar cea „verde” a obţinut locul II, componenţii celorlalte team-uri au fost bucuroşi de experienţa acumulată, de abilităţile şi de prieteniile dobândite.

Tot cu acest prilej au fost discutate şi puse la punct activităţile ultimei reuniuni, cea de la Vidin, la care elevii de la Brediceanu au început să se gândească încă din timpul drumului de întoarcere spre Lugoj.

Clic pentru a adăuga un comentariu

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Mai multe în Educație

Șezătoarea prichindeilor, cu copiii mai multor grădinițe din zona Lugojului

Iasmina Olariu9 decembrie 2016

Colegiul Tehnic „Valeriu Braniște” din Lugoj, într-un program al Comisiei Europene

Iasmina Olariu7 decembrie 2016

Moș Nicolae a venit mai devreme pentru peste 70 de elevi din Lugoj

Iasmina Olariu5 decembrie 2016

Ruby, la Balul Bobocilor de la Universitatea Europeană Drăgan

Iasmina Olariu29 noiembrie 2016

Peste 70 de burse municipale de la Primăria Lugoj pentru elevii merituoși

Iasmina Olariu28 noiembrie 2016

Concurs directori și directori adjuncți – peste 20 de candidați au contestat notele în Timiș

Iasmina Olariu25 noiembrie 2016

Olimpicii Lugojului şi îndrumătorii acestora vor fi premiaţi de Primăria Lugoj

Iasmina Olariu24 noiembrie 2016

Zeci de educatoare din estul județului au venit la Lugoj pentru a-și îmbunătății modul de a lucra cu copiii

Iasmina Olariu23 noiembrie 2016

Liceul Teoretic „Traian Vuia” din Făget, premiat de Enel România cu o excursie la Roma și suma de 6.000 de lei

Iasmina Olariu22 noiembrie 2016

„Patrula de reciclare” a atras patru unități de învățământ din zona Lugoj-Făget

Iasmina Olariu18 noiembrie 2016

Meditații gratuite pentru absolvenții din Lugoj care nu au promovat Bac-ul

Iasmina Olariu17 noiembrie 2016

FOTO – O școală din Lugoj a sărbătorit 36 de ani de existență

Iasmina Olariu11 noiembrie 2016