Ministerul Finanţelor va introduce semnătura electronică în următoarea săptămână sau în două săptămâni, a declarat marţi ministrul Finanţelor, Florin Cîţu, într-o întâlnire cu membri ai patronatelor din România.
„În primul rând o veste bună, cred că în următoarele două săptămâni Ministerul Finanţelor o să fie instituţia care va avea semnătura electronică şi am înţeles că într-o săptămână-două vom avea în întreg ministerul semnătura electronică, vom câştiga sigur concurenţa cu Ministerul Dezvoltării”, a precizat ministrul Finanţelor.
Florin Cîţu a adăugat că problema conectării dintre sistemul ANAF şi casele de marcat ale firmelor va fi rezolvată în luna mai 2020.
„Digitalizarea ANAF: cred că vom avea pe 19 (decembrie, n.r.) un proiect care merge în direcţia asta, apoi cred că este un proiect care se va finaliza în ceea ce priveşte sistemul de popriri electronice, să nu mai existe sistemul acesta clasic, în care toate conturile sunt poprite în acelaşi timp şi apoi trebuie să notifici fiecare bancă în parte. Preconizăm ca problema cu legătura dintre casele de marcat şi ANAF să fie finalizată în luna mai anul viitor, deci până în mai anul viitor va fi rezolvată şi problema cu casele de marcat, dar acestea sunt doar bucăţele, nu poţi să spui că aceasta înseamnă digitalizarea ANAF”, a apreciat Florin Cîţu.
Ministrul Finanţelor a explicat că informatizarea ANAF este un obiectiv esenţial pentru mandatul său.
„Pentru ANAF vom prezenta câteva măsuri în următoarele zile, restructurarea ANAF, şi este un obiectiv, modul în care ANAF lucrează şi informatizarea ANAF e un obiectiv sus pentru mine în acest mandat, oricât de lung, scurt, o să fie, după ce plec, dacă asta rămâne – digitalizarea ANAF, mi se pare că am atins ceva important, pentru că de taxe se pot lega toţi, pot să le scadă, să le ridice oricând, dar dacă reuşim ca Guvern să facem asta cu ANAF-ul cred că o să fie un plus mare şi e un obiectiv important. Deci până în mai sigur cu casele de marcat, şi apoi restul, poate până la sfârşitul anului”, a declarat Florin Cîţu.
Acesta „l-a contrazis” pe prim-ministrul Ludovic Orban, opinând că Ministerul Finanţelor este instituţia care trebuie digitalizată înaintea ANAF.
„Structura care trebuie digitalizată prima trebuie să fie ANAF”, a declarat premierul.
„Ministerul Finanţelor”, l-a corectat ministrul Finanţelor pe Ludovic Orban.
Cei doi membri ai Guvernului au participat, marţi seară, la o întâlnire cu patronatele din organizaţia Concordia.
Sursa: Financiarul.ro.