Social

Coafeza de câini din Lugoj, despre pasiunea pentru patrupede: „Am făcut un curs special pentru ei, îi ador, sunt suflete sincere şi bune”

Coafeza de câini din Lugoj, despre pasiunea pentru patrupede: „Am făcut un curs special pentru ei, îi ador, sunt suflete sincere şi bune”

Autoliv

Pasiunea pentru căţei a determinat-o pe o lugojeancă să investească mii de lei şi luni bune din timpul propriu pentru a-i face pe patrupezi să arate impecabil, aşa cum merită fiecare animal de companie. După ce a văzut că tinerii din oraş care îşi cumpără câini de rasă nu îi îngrijesc corespunzător şi după ce a plătit 80 de lei pentru o tunsoare canină mediocră la Timişoara, Ecaterina Ciucu a decis să urmeze cursurile de coafeză pentru câini.

Dragostea pentru câini este mare în întreaga familie a lugojencei, care în timpul liber şi în funcţie de bugetul disponibil adună câini vagabonzi de pe străzi, pe care îi curăţă şi la care le caută stăpâni.

„Avem şase câini acasă, am avut şi mai mulţi, dar nu mai puteam să ţinem atâţia. Doi sunt de rasă, iar restul sunt vagabonzi, de la adăposturi, de pe străzi. Pe toţi îi ducem pe banii noştri la veterinar, le luăm mâncare, le facem controale periodice. Sunt parte a familiei noastre şi fiecare are câinele lui, chiar dacă sunt momente în care e greu să ai grijă de atât de multe guri, nu ne putem despărţi de ei. Îi adorăm şi dacă ar păţi ceva nu ştiu ce am face. Eu copii am trei, dar şi pe câini îi consider ca pe copiii mei”, povesteşte Ecaterina Ciucu.

După ce a mers cu unul dintre căţei la un salon din Timişoara, acolo unde a plătit o grămadă de bani pentru o coafură pe care a considerat-o nefericită, Ecaterina a decis să se înscrie la un curs pentru înfrumuseţarea patrupedelor.

„Am plătit 80 de lei pentru 45 de minute de muncă, iar la final câinele, un pudel, mi l-au chelit de pe lume. Am zis că e cazul ca şi la Lugoj să existe o persoană care să poată facă munca aceasta, de a le reda câinilor frumuseţea naturală, cu îngrijire corespunzătoare a părului şi nu numai. Am făcut trei luni de cursuri la Timişoara, am fost să învăţ, nu să mă plimb, dar a meritat din plin”, a explicat Ecaterina.

Chiar dacă în oraş mai există femei care prestează serivicii asemănătoare pentru cel mai bun prieten al omului, Ecaterina este singura care are pregătire în domeniu. La scurtă vreme după terminarea cursurilor, vestea s-a răspândit cu repeziciune, aceasta primind deja primele comenzi din partea clienţilor. Aceştia sunt deocamdată sunt prieteni şi rude, femeia fiind în proces de a-şi deschide oficial salonul.

„Deocamdată sunt în procedură de a deschide firma, nu pot să dau şi o dată la care va fi deschisă oficial. Accept să îngrijesc câinii prietenilor, rudelor, ca să îmi fac experienţă, să testez piaţa. Am investit destul de mult în aparatură şi în curând voi deschide şi salonul pentru toţi doritorii”, a precizat lugojeanca.

Frizeriţa de câini a explicat pentru Cetăţeanul cum decurge o şedinţă la coaforul pentru animale.

„Prima şi prima fază este să ne împrietenim, să ne iubim, să ne cunoaştem între noi, eu şi căţelul. Apoi, în funcţie de cum decurge asta, începe îngrijirea propriu-zisă, nu înainte să dăm drumul la puţină muzică, să facem atmosferă plăcută în salon. Dacă avem de-a face cu animale mai mari, ciobăneşti germani sau alte rase mai uriaşe, recurgem şi la sedare câteodată, care este inofenisvă pentru patrupede”, a mai adăugat Ecaterina Ciucu.

În munca de zi cu zi pe care Ecaterina o dedică animalelor de companie, aceasta este ajutată şi de fiul şi nora sa, care se ocupă de îngrijirea patrupedelor abandonate, vaccinarea şi deparazitarea lor, precum şi de găsirea unui nou stăpân pentru acestea. Familia Ciucu spune că nu are niciun beneficiu din acest hobby, fiind de fapt o cheltuială în plus, însă „noi adorăm câinii, sunt suflete sincere şi bune, câteodată mai bune ca oamenii, motiv pentru care îi ajutăm de fiecare dată când avem puterea”.

Clic pentru a adăuga un comentariu

Lasă un răspuns

Mai multe în Social

CFR suplimentează trenurile în toată ţara, ca să ducă turiştii pe litoral de 1 Mai

Cetateanul26 aprilie 2017

Primarii din Ţara Făgetului mai speră la Carpaticus Arena, un proiect grandios, care ar aduce 500 de locuri de muncă

Cetateanul25 aprilie 2017

Primăria vrea să dea gratuit fraţilor Olariu centrala din Micro IV. Ultimul cuvânt îl au consilierii locali

Daniel Groza24 aprilie 2017

Pâinea rustică a Brutăriei Ardelean, locul II pe țară. Cetăţeanul vă prezintă reţeta după care este făcută

Daniel Groza20 aprilie 2017

Stocuri de sânge la minim. Timișenii sunt chemați să doneze

Cetateanul20 aprilie 2017

FOTO – Adventure Park Nădrag e gata! Primăria caută pe cineva să-l administreze

Daniel Groza19 aprilie 2017

Retroparadă la Timișoara. Participă și lugojeanul cu cea mai mare colecție de autoturisme Dacia din România

Daniel Groza18 aprilie 2017

Uica Mihai recomadă drobul de pui, pentru cei care nu mănâncă miel. Cum îl pregăteşti acasă

Daniel Groza14 aprilie 2017

Trei reţete originale pentru gătit carnea de miel de la Uica Mihai, cel mai cunoscut bucătar din Banat

Daniel Groza13 aprilie 2017

Calitatea vietii la locul de munca, un element cheie pentru productivitatea companiilor

Daniel Groza12 aprilie 2017

Doi copii au ajuns la spital după ce le-a ars casa, într-un sat de lângă Lugoj. Imobilul a luat foc din neglijenţa mamei

Daniel Groza11 aprilie 2017

Bisericile datoare la bugetul Lugojului nu vor mai putea să primească finanţări de la Primărie

Cetateanul11 aprilie 2017
%d blogeri au apreciat: