Administrație

Consiliul Local plătește despăgubirile către firma lui Miloș pentru blocul MApN

Consiliul Local plătește despăgubirile către firma lui Miloș pentru blocul MApN

Cetateanul Lugoj

Luni, de la ora 14, Sala de consiliu a Primăriei Lugoj a găzduit o ședință extraordinară cu două puncte: Rectificarea bugetului local și Aprobarea Actului adițional nr. 1 la Contractul de Credit nr. 179 din 25.02.2014 încheiat cu Intesa San Paolo Bank.

Rectificarea de buget a fost una pozitivă, în vistieria executivului intrând suma de 507 mii lei din cote defalcate de venit și de TVA.

Acestea vor fi cheltuite pe mai multe obiective, însă una dintre cele mai mari sume (62.000 lei ) este cea prin care Primăria plătește firmei Miloș Prod Service, a fostului șef PSD Dănuț Miloș, despăgubiri pentru lucrările la imobilul MApN de pe strada Timișoarei.

În această speță, Primăria a dat în judecată firma Miloș Prod Service pentru a cere o sumă de bani pe care executivul ar fi plătit-o, iar Miloș nu ar fi executat lucrările. Judecătorii Curții de Apel au tranșat definitiv războiul, stabilind că cererea prin care Primăria solicită penalități este neîntemeiată. Totodată, judecătorii au obligat Primăria să-i achite lui Miloș 50.000 de lei fără TVA, dar și cheltuieli de judecată de aproape 5.000 de lei.

„După încheierea între părți a contractului de lucrări, a rezultat necesitatea efectuării unor lucrări suplimentare, în lipsa cărora nu puteau fi realizate lucrările contractate inițial. Recurentul-reclamant (n.r. Primăria Lugoj) i-a solicitat recurentei-pârâte (n.r. firmei Prod Service Miloș) realizarea acestora, fiind emisă o hotărâre de consiliu local și fiind întocmit un nou caiet de sarcini. Recurenta-pârâtă (n.r. firma) a efectuat o parte din aceste lucrări, care nu au fost achitate integral”, au explicat judecătorii motivul pentru care a obligat Primăria la plata sumei totale de 62.000 de lei.

La punctul 2, Primăria cere prelungirea cu doi ani a perioadei maxime de utilizare a creditului.

”Creditul se poate utiliza integral până cel târziu la data de 23.02.2018, dată după care nu se mai pot efectua trageri din credit cuantumul creditului reducându-se cu partea neutilizată”, prevede actul adițional.

Mai multe despre credit puteți citi AICI!

Vezi comentarii (3)

3 Comments

  1. Marius

    15 martie 2016 at 14:59

    Asta este „adevarul”, din afirmatia lui Boldea facuta in toamna anului 2008 :” Martinescu a furat 11 miliarde din blocul MApN….”
    Dupa opt ani,de cand a oprit lucrarile,iar intre timp totul s-a degradat,acoperisul in curand va cadea,iar tot mai multi lugojeni nu au unde locui,asta este „Succesul maret” a lui Boldea.Dar ce conteaza..??
    Minciunile si orgoliul lui sunt mai presus de toate !!??Ar trebui sa plateasca din buzunarul personal…barem chetuielie de judecata intr-un
    proces pagubos pt.Primarie !Si nu este singurul proces cu acelasi final..Dar speram ULTIMUL !!!

    • dinu

      15 martie 2016 at 18:06

      Stima redactie ,trebuie sa scrieti despre anumite legaturi intre omul de afaceri Nelu George si primarul orasului care nu este strain de datorile care le are la bugetul local,Meridian si Salprest si despre evenimentul care sa desfasurat in primavara anului 2014 la acel local din oras de catre spuma PSD din tara unde a fost si premierul de la acea vreme ,unde se spune ca nu prea a platit nimeni.Oare nu este vre-o legatura cu bazinul acoperit?Daca stam sa analizam ,nu intelegem cum a putut primarul sa dea autorizatie de constructie pentru casa muzicii de langa teatru unde sa modificat structura unei case monument istoric?Regretabil si de analizat.

  2. Marius

    16 martie 2016 at 9:50

    Boldea a vrut sa-si bata joc de Martinescu si de Milos,dar dupa opt
    ani se dovedeste ca si-a batut joc de lugojeni !! Rusine !!!

Lasă un răspuns

Administrație

Mai multe în Administrație

Francisc Boldea vrea ca Primăria Lugoj să devină chiriaş într-o clădire care necesită reparaţii de sute de mii de lei

Daniel Groza23 ianuarie 2017

Surpriză de proporții în dosarul în care Curtea de Conturi îl vrea pe Boldea la DNA. Dosarul pleacă la Curtea Supremă

Daniel Dancea20 ianuarie 2017

Un nou proiect “megaloman” al primarului Francisc Boldea stârneşte controverse

Daniel Groza20 ianuarie 2017

Lugojeanul Călin Dobra este noul preşedinte al Consiliului Judeţean Timiş

Daniel Groza14 ianuarie 2017

Pierderile şi cheltuielile necontrolate ale Meridian duc la majorarea tarifelor, acuză consilierii independenţi

Daniel Groza13 ianuarie 2017

Program slab de investiţii pentru Lugoj. Lista cuprinde doar nerealizările anilor trecuţi, fără nicun proiect nou!

Daniel Groza12 ianuarie 2017

Sâmbătă se decide dacă lugojeanul Dobra va conduce Consiliul Judeţean Timiş: “Nu am nicio emoţie”

Daniel Groza10 ianuarie 2017

Primarul Lugojului află, astăzi, dacă va fi sau nu cercetat de DNA, în dosarul ELBA

Daniel Groza6 ianuarie 2017

Boldea „Gură de Aur” așteaptă recunoștința lui Grindeanu: ”L-am pus președinte PSD, președinte CJT și l-am făcut prim-ministru”

Daniel Groza4 ianuarie 2017

Lugojenii își pot spune părerea în legătură cu majorarea prețului pentru apă și canalizare

Daniel Groza4 ianuarie 2017

Troleibuz la Lugoj? Ideea aparţine unui consilier local şi nu e pe placul primarului

Gabriel Iosa29 decembrie 2016

PSD nu a votat micşorarea taxelor şi impozitelor, ignorând amendamentele PNL-ului, în ultima şedinţă de consiliu din 2016

Gabriel Iosa28 decembrie 2016
%d blogeri au apreciat: