Coronavirus – O femeie din China, arestată după ce a ascuns că a intrat în contact cu o persoană din zona contaminată
O femeie de 36 de ani din Tianjin, un oraş din nordul Chinei, a fost reţinută de Poliţia locală luni, după ce „a ascuns deliberat” autorităţilor faptul că a intrat în contact cu o persoană aflată în zona afectată de epidemia de pneumonie virală cauzată de noul tip de coronavirus, a raportat agenţia de presă Xinhua, citată de Reuters.
Potrivit presei chineze, femeia, al cărei prenume este Liu, a afectat astfel măsurile de prevenţie virală şi de monitorizare sanitară prin acţiunile sale, iar autorităţile din domeniul siguranţei publice au reţinut-o şi au plasat-o în „detenţie administrativă”. Nu este clar dacă între timp a fost eliberată.
Bilanţul deceselor provocate în China de noul tip de coronavirus, apărut în Wuhan, capitala provinciei Hubei, a urcat duminică la 361, iar numărul cazurilor de infecţii la peste 17.000.
Autorităţile din China au implementat interdicţii stricte de transport în cele mai afectate zone de acest virus şi au cerut tuturor persoanelor care au vizitat provincia Hubei, unde au fost înregistrate cele mai multe decese, să se izoleze pentru 14 zile.
Sursa: News24.ro.