Pentru achiziţia de echipamente, articole, aparate şi dispozitive medicale necesare în această perioadă, spitalul Clinic de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie „Victor Babeş” şi Spitalul Judeţean de Urgenţă „Pius Brînzeu”, ambele din Timişoara, vor primi donaţii în valoare de 88.000 de euro din partea Cramelor Recaş.
„Într-o perioadă incertă, în care este necesară implicarea întregii societăţi, Cramele Recaş susţin cadrele medicale în lupta împotriva pandemiei COVID-19, prin 2 donaţii de echipamente şi aparatură medicale. Spitalele care primesc aceste donaţii sunt ambele din Timişoara: Spitalul Clinic de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie ‘Victor Babeş’ şi Spitalul Judeţean de Urgenţă ‘Pius Brînzeu’ (…) Pe lângă donaţiile făcute, conducerea companiei sfătuieşte oamenii să se autoizoleze, să aibă grijă de cei apropiaţi şi de familie şi să acorde o atenţie sporită igienei şi sănătăţii. În perioada de cumpănă, în care distanţarea socială este cea mai eficientă soluţie de prevenţie, reprezentaţii Cramelor Recaş îndeamnă cetăţenii să rămână conectaţi evitând contactul direct şi să îşi reunească forţele prin implicare şi solidaritate. Mai departe, ei încurajează celelalte companii, dar şi cetăţenii se implice şi să ia parte la astfel de evenimente, care ne vor ajuta să trecem mai uşor peste situaţia actuală. Este foarte important în perioada care urmează, să avem grijă de sănătatea noastră şi să ajutăm mai departe, în măsura în care putem face asta în siguranţă”, se arată într-un comunicat de presă al companiei, transmis marţi AGERPRES.
In data de 18 martie, Cramele Recaş au realizat două donaţii, care au inclus: trei ventilatoare mecanice către Spitalului „Victor Babeş” din Timişoara, dar şi articole, aparate şi dispozitive medicale pentru urgenţe către Spitalul Judeţean de Urgenţă „Pius Brînzeu” din Timişoara, printre care două aparate de ventilaţie mecanică R 860 în valoare de 20.400 euro, fiecare, 750 filtre HEPA şi HMEF, două aparate de dezinfecţie cu aburi şi opt cutii a 20 de bucăţi de kituri – circuit de unică folosinţă pentru anestezie adulţi.
„Orice contribuţie poate face o diferenţă majoră şi, în final, suntem cu toţii reuniţi de aceleaşi forţe: grija şi respectul pentru noi şi pentru cei din jurul nostru, manifestate prin responsabilitate şi solidaritate (…) În această perioadă de restricţii, compania recomandă consumul responsabil de vin, acasă, provenit din surse sigure, realizat şi îmbuteliat la standarde înalte de calitate, sub stricta supraveghere şi respectare a normelor de siguranţă a alimentelor în vigoare, aşa cum sunt vinurile care poartă etichetele Cramele Recaş”, se menţionează în comunicat.
Compania Cramele Recaş, cu o capacitate de procesare care totalizează, în prezent, 32 de milioane de litri pe an, este unul dintre cei mai mari producători de vin din ţară, poziţionând-se, conform raportărilor Ministerului Finanţelor Publice (MFP), pe primul loc în topul producătorilor din România, în anul 2018.
Actual, exploatează o suprafaţă totală de aproximativ 1.150 de hectare de viţă de vie la Recaş (judeţul Timiş) şi la Miniş (judeţul Arad), ce însumează în plantaţii peste 20 de soiuri de struguri, româneşti şi internaţionale.
Sursa: Financiarul.ro.