Numărul persoanelor aflate în autoizolare la domiciliu, în judeţul Suceava, este în prezent de 1.249, iar 12.218 au ieşit de sub incidenţa acestei măsuri de la instituirea stării de urgenţă şi până în prezent, în creştere cu 279 faţă de raportarea anterioară, a informat, miercuri, Instituţia Prefectului.
Potrivit sursei citate, în carantină instituţionalizată sunt plasate în prezent 475 de persoane, iar de sub incidenţa acestei măsuri au ieşit până în prezent 1.568 de persoane, cu 39 mai multe decât la raportarea anterioară.
”Au fost externate din spital 739 de persoane, iar 275 de persoane au fost declarate vindecate”, a precizat sursa citată.
Pentru menţinerea ordinii şi siguranţei publice, pe raza judeţului Suceava au acţionat 311 poliţişti, 85 jandarmi, 4 poliţişti de frontieră, 43 de poliţişti locali şi 19 militari MApN.
În cadrul activităţilor desfăşurate în contextul prevenirii răspândirii COVID-19 în ultimele 24 de ore, s-au executat 66 misiuni, cele mai multe fiind pentru verificarea respectării interdicţiilor privind deplasarea/libera circulaţie.
Au fost verificate 884 persoane cu privire la respectarea interdicţiilor impuse, fiind constatate şi aplicate 76 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 132.290 lei, s-au constatat cinci infracţiuni şi sunt cercetate patru persoane.
Totodată, în ultimele 24 de ore, au fost depistate 102 persoane care nu au respectat măsura privind restricţionarea circulaţiei, pentru care au fost constatate şi aplicate tot atâtea sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 134.500 lei.
Personalul MAI din cadrul dispozitivelor constituite pentru carantinarea municipiului Suceava şi pentru asigurarea zonei de protecţie au constatat 28 fapte de natură contravenţională, 22 vizând nerespectarea restricţiilor de circulaţie. Valoare totală a sancţiunilor contravenţionale aplicate este de 65.465 lei, din care 62.000 lei pentru nerespectarea restricţiilor de circulaţie.
Sursa: News24.ro.