Sport

CSM Lugoj întâlneşte Penicilina Iaşi sâmbătă, pe teren propriu

CSM Lugoj întâlneşte Penicilina Iaşi sâmbătă, pe teren propriu

Cetateanul Lugoj

Formaţia de volei a Lugojului îşi aşteaptă fanii acasă sâmbătă, 20 februarie, la a şasea partidă din returul de campionat. De această dată, la Lugoj vor ajunge ieşencele de la Penicilina, partida fiind considerată una de pregătire pentru jucătoarele antrenate de Valerijan Luka. Iaşiul se clasează pe locul al nouălea în campionat, Lugojul stând pe locul şapte, cu 17 puncte acumulate faţă de 14 câte au moldovencele.

În ultima partidă jucată, CSM Lugoj s-a întâlnit la Bucureşti cu Dinamo, formaţie împotriva căreia a reuşit un meci bun, deşi bucureştencele au aproape dublul de puncte faţă de cele ale lugojencelor. Voleibalistele noastre au reuşit să câştige un set, ajungând într-un altul până la 26 egal, însă nereuşind să şi-l adjudece şi pe al doilea şi să îşi asigure cel puţin un punct în urma întâlnirii.

Următoarele două etape după cea de sâmbătă vor fi la fel de accesibile pentru lugojence ca cea din acest weekend. Prima, împotriva U Cluj, este programată pe 27 februarie în deplasare, iar a doua se joacă pe terenul de la Sala Sporturilor „Ioan Kunst Ghermănescu” pe 2 martie, contra fetelor de la Unic Piatra Neamţ.

Clic pentru a adăuga un comentariu

Lasă un răspuns

Sport

Mai multe în Sport

Luptătorii de la CSM Lugoj vor să dea lovitura la Campionatul Naţional Individual şi să se califice la Europene

Alina Damian18 ianuarie 2017

“Trebuie să se găsească mereu un cap sec”! Fostul director al CSM, surprins de decizia defiinţării echipelor de lupte, campioane naţionale

Daniel Groza18 ianuarie 2017

Echipele campioane nationale ale Lugojului vor fi desfiinţate. Primaria nu le mai susţine

Alina Damian17 ianuarie 2017

Lugojul va avea un reprezentant în FRF. Marius Maier va face parte din comisia care are ca scop dezvoltarea fotbalului românesc

Alina Damian17 ianuarie 2017

Foto! Peste 1000 de lei s-au adunat pentru a-l ajuta pe Ioji, în urma turneului de fotbal în sală

Alina Damian16 ianuarie 2017

Ivan Guidea face senzaţie în Germania. Luptătorul de la CSM a învins un rus în finala din Bundesliga

Alina Damian16 ianuarie 2017

Foto! CSM Lugoj a câştigat Cupa Rieker la volei

Alina Damian14 ianuarie 2017

Turnee de fotbal în scop caritabil la Lugoj şi în împrejurimi

Alina Damian13 ianuarie 2017

Două lugojence vor lupta pentru titlu la Campionatul Naţional de Pescuit la Copcă

Alina Damian12 ianuarie 2017

Motocicletă de ultimă generaţie pentru Mihai Stoichescu la început de an

Alina Damian12 ianuarie 2017

Echipa de fotbal CSM Lugoj se reuneşte. Vezi programul meciurilor de pregătire

Alina Damian11 ianuarie 2017

“ RIEKER CUP 2017 “ – turneu internaţional de volei la Lugoj

Daniel Groza11 ianuarie 2017
%d blogeri au apreciat: