Administrație

Cu prezența la limită, Consiliul Local a aprobat titlul Cheia Orașului pentru ambasadorul Americii, Hans Klemm

Cu prezența la limită, Consiliul Local a aprobat titlul Cheia Orașului pentru ambasadorul Americii, Hans Klemm

Autoliv

Ambasadorul Statelor Unite ale Americii la Bucureşti, Hans Klemm, este invitat la Lugoj sâmbătă, 23 aprilie, cu ocazia a două evenimente culturale ce au loc în municipiu. Înaltul diplomat este aşteptat să participe la două spectacole muzicale, un concert de muzică country-bluegrass şi respectiv Gala Laureaţilor în cadrul concursului „Clara Peia” de interpretare pianistică.

Administrația locală profită de ocazie și încearcă o apropiere cu diplomația americană, oferind Cheia Orașului lui Hans Klemm. Joi, la ora 13, a avut loc dezbaterea publică obligatorie, iar de la ora 14 s-a convocat ședința extraordinară a Consiliului Local cu un singur punct de pe ordinea de zi. Cei 10 consilieri prezenți au votat în unanimitate proiectul. Ceilalți 9 consilieri au fost absenți motivați.

Evenimentele vor avea loc sâmbătă. „Invităm toţi lugojenii să asiste la un concert de muzică country-bluegrass sâmbătă, 23 aprilie, începând cu orele 20, la Teatrul Municipal Traian Grozăvescu din municipiu, susţinut de formația Stash Wyslouch Stringband din Statele Unite ale Americii. Intrarea este gratuită pentru toată lumea”, a declarat Gabriel Olariu, preşedintele Asociaţiei „Pâinea Vieţii”, organizator al evenimentului.

Înainte de concert, tot pe scena Teatrului Municipal va avea loc Gala Laureaţilor Concursului de Interpretare Pianistică „Clara Peia”, care anul acesta ajunge la ediţia a patra. Gala Laureaţilor şi decernarea premiilor au loc începând cu orele 17:00, înainte de concertul trupei americane.

Vezi comentarii (3)

3 Comments

  1. beni

    21 aprilie 2016 at 18:53

    nu inteleg pt ce s-a dat cheia orasului ce a facut pt lugoj sau pt tara? nimica singurii prosti care le mai trebuie viza pt america rusine!

  2. Brown Noses

    22 aprilie 2016 at 2:22

    Si daca ‘Maria Sa’ va ignora si nu vine la intalnire, ce-o sa faceti? Ii predati cheia orasului in ‘contumacie’?!!! Hi hi!!!

  3. Popa Cosmin

    22 aprilie 2016 at 8:49

    Felicitari pt. aceasta initiativa.Avand in vedere faptul ca mai multe comunitati din Lugoj au o stransa legatura cu organizatii din state,e un lucru mai mult decat bun.

Lasă un răspuns

Administrație

Mai multe în Administrație

Consilierii lugojeni se întâlnesc pentru aprobarea unor proiecte şi a unei deplasări oficiale în străinătate

Cetateanul22 mai 2017

Omul care a aprobat plata contractelor pentru sindrofiile PSD a fost reangajat la Casa de Cultură, deşi s-a pensionat

Cetateanul12 mai 2017

“Va fi cel mai frumos cartier din Lugoj. O să se bată toţi pe un loc de casă”

Cetateanul12 mai 2017

FOTO – Bazarul din Lugoj va fi reabilitat. Administraţia locală are pregătită o sumă mare pentru lucrări

Cetateanul11 mai 2017

GALERIE FOTO – Expertiză de 140.000 de lei pentru a afla care sunt problemele Podului de Fier din Lugoj

Cetateanul10 mai 2017

Începe verificarea terenurilor din Lugoj. Impozitele vor fi mai mari cu 500% pentru cele neîngrijite

Cetateanul8 mai 2017

Clădire confiscată de la un falsificator, transformată în centru de relaţii internaţionale

Cetateanul5 mai 2017

Şcoala de Arte din Lugoj are nume nou, director nou şi va fi reabilitată

Cetateanul5 mai 2017

Francisc Boldea promite că Lugojul nu va mai fi oraşul bălăriilor. Cele mai multe spaţiile verzi sunt încă neîngrijite!

Cetateanul4 mai 2017

Lugojul, la un pas să piardă finanţări europene de 1.000.000 de euro. Primarul şi consilierii se acuză reciproc

Cetateanul3 mai 2017

Consilierii independenţi ameninţă Salprestul cu un proces pentru banii încasaţi ilegal de la populaţie

Daniel Groza2 mai 2017

Taxele şi impozitele Lugojului au rămas la fel, deşi puteau să fie mai mici. Primarul şi majoritatea PSD -ALDE nu au fost de acord

Daniel Groza28 aprilie 2017
%d blogeri au apreciat: