Nu este niciun secret faptul că românii sunt mari iubitori de cafea, indiferent de ocupația pe care o au sau de mediul în care trăiesc. Cu zahăr sau fără, cu lapte sau mai amară, s-a constatat de-a lungul timpului că românii au o serie de obiceiuri pe care le asociază cu consumul de cafea. De altfel, se pricep și cel mai bine să urmărească ofertele la pachetele de cafea sau să vâneze capsule pentru cafea la un preț avantajos.
Îți dezvăluim în acest articol cum preferă românii să servească o ceașcă sau mai multe de cafea.
La țigară
Există un număr foarte mic de fumători care nu consumă cafea, iar de cele mai multe ori motivele sunt subiective. Românii și-au creat un obicei din a savura o ceașcă de cafea în timp ce fumează și acesta este primul lucru la care se gândesc în clipa în care s-au trezit. Până la o treime din români își beau cafeaua în timp ce fumează, iar numărul lor este în creștere.
Alături de ceva dulce
Este un obicei mult mai des întâlnit în cazul femeilor, care aleg să consume un desert în timp ce beau cafeaua și povestesc. Aroma de cafea se potrivește cu majoritatea deserturilor, iar mirosul ei te îndeamnă să îți iei și un desert. Cafeaua este mai greu de asociat cu alte preparate, chiar dacă este cel mai des consumată la micul dejun.
Îndulcită sau nu
Jumătate dintre români consumă cafeaua cu zahăr sau îndulcitori, în timp ce cealaltă jumătate o consumă simplă. S-a constatat că odată cu înaintarea în vârstă, românii încep să renunțe la zahăr și să fie atrași de cafeaua neîndulcită. De asemenea, un alt aspect pe care îl iau în considerare sunt problemele de sănătate care fie nu le mai permit consumul de zahăr, fie consumul de cafea în exces.
Cu diverse arome
La început cafeaua era doar neagră, cu zahăr sau fără. Odată cu apariția cafenelelor, românii au început să fie atrași de aromele pe care cafeaua le poate avea. Cea mai consumată cafea în rândul românilor este cea cu lapte, urmată de cafeaua neagră. La primele ore ale dimineții primează cafeaua instant sau cea fără zahăr, iar în funcție de ora la care este consumată, românii apelează la o cafea cu lapte, cu diverse arome sau nu. Printre cele mai consumate arome sunt cele de ciocolată, caramel sau chiar scorțișoară. Femeile sunt cele care consumă de cele mai multe ori cafeaua cu arome și preferă laptele și mierea.
Cu prietenii
Ce poate fi mai bun decât o cafea cu prietenii? Este imposibil să mergi la un prieten sau la o simplă cunoștință în vizită și să nu îți ofere o ceașcă de cafea. De cele mai multe ori, întâlnirile cu prietenii au loc în zilele libere, la o cafea, unde poveștile merg mai bine. Indiferent de veștile pe care ai să le dai cuiva, cu o invitație la cafea este mult mai ușor. Românii asociază cafeaua cu relaxarea, iar în combinație cu câțiva prieteni buni, ziua începe foarte bine.
În cană
Majoritatea românilor beau cafeaua din cană. Acest lucru poate fi datorat comodității, mai ales că ceașca este mai mică și mai greu de manevrat. Cana este la îndemâna oricui, iar cafenelele s-au conformat acestui lucru, motiv pentru care poți consuma cafea din cană chiar și la cafenea. Ceștile sunt mici, iar românii sunt mari consumatori de cafea!
Indiferent că beau cafeaua rece, fierbinte sau la temperatura camerei, un lucru este cert: românii iubesc cafeaua. Acest lucru se poate vedea din simplul fapt că la orice colț este o cafenea în care la orice oră sunt clienți. Cu un desert, la țigară sau cu prietenii, cafeaua le face ziua mai bună tuturor!
Sursa: Financiarul.ro.