Social

Cum a refuzat J.C. Drăgan să candideze la preşedinţie şi cum a primit cadou un bucătar de la Patriarhului Teoctist

Cum a refuzat J.C. Drăgan să candideze la preşedinţie şi cum a primit cadou un bucătar de la Patriarhului Teoctist

Cetateanul Lugoj

Avocata Lilica Poppa care a asistat timp de unsprezece ani la toate afacerile miliardarului Iosif Constantin Drăgan în România a dezvăluit pentru  pentru siteul de specialitate avocatura.com detalii inedite din viaţa lugojeanului.

“L-am întâlnit pe Iosif Constantin Drăgan în condițiile în care avocatul cu care lucra în România, în anul 1993 a ajuns ministrul Justiției. Și evident că trebuia înlocuit de către un alt avocat. S-au prezentat la selecție, pe sistemul de recomandări – practicat atunci ca și acum – câțiva avocați. Selecția nu a făcut-o Iosif Constantin Drăgan, a făcut-o unul dintre cei mai buni prieteni ai dânsului, Nemeșiu Aurel. Era omul care i-a condus din 1990 toate afacerile pe care Iosif Constantin Drăgan le-a deschis în România”, povesteşte avocata Lilica Poppa.

Avocata povesteşte cum lucra cu lugojeanul Iosif Constantin Drăgan şi dezvăluie, cum a primit miliardarul un cadou inedit de la Patriarhul Teoctist. “Evident că munca începea la ora 8, la ora 8 trebuia să fie prezentă toată lumea, şi aveam agenda de pe o zi pe alta. Agenda era de maniera că făceam pauză de masă între ora 13, să zicem, şi 14.30, sau între 12.30 şi 13.30. Când evident că toţi care lucram acolo mâncam împreună cu dânsul, avea o sală foarte mare de mese şi un bucătar, domnul Costel, care era luat de la Patriarhie, fusese bucătarul Patriarhiei.

În legătură cu domnul Costel, este de spus un lucru uşor hazliu. Drăgan s-a dus în vizită la Patriarh şi i-a plăcut foarte mult mâncarea. Şi l-a întrebat pe Patriarh cine a făcut mâncarea, iar Patriarhul a spus: „Am un preot care face pe bucătarul”. Şi l-a adus pe Costel. Atunci, printr-o înţelegere, s-a convenit ca Iosif Constantin Drăgan să îl ia pe domnul Costel drept cadou de la Patriarh. Cadoul a însemnat transferarea de la Patriarhie la Fundaţia Europeană „Drăgan”.

Şi bineînţeles, bucătarul, când a ajuns la un om atât de bogat, din Patriarhie, a considerat că i se va mări salariul. Şi întotdeauna venea la noi şi ne întreba: „Mie când mi se măreşte salariul?”. Iar domnul profesor Drăgan spunea: „Nu pot să îi măresc salariul, pentru că Patriarhul mi l-a dat cadou şi trebuie să îi menţin acelaşi salariu!” Bine, după o anumită perioadă de timp, am reuşit să îl convingem pe domn’ Profesor că trebuie să îi mărim salariul, pentru că era cu un salariu foarte mic faţă de ceilalţi salariaţi, povesteşte Poppa, pentru avocatura.com

Un alt episod, relatat de avocată, este cel al unei propuneri pe care I.C. Drăgan a primit-o pentru a candida la preşedinţia României.

“La un moment dat, s-a pus problema ca dânsul să candideze la preşedinţia României. Unul dintre cei care au venit să îi propună preşedinţia României a fost Corneliu Vadim Tudor. A venit – profesorul avea o consideraţie pentru toţi oamenii care au cultură, indiferent de orientarea lor politică. Și cum Corneliu Vadim Tudor era un intelectual – dincolo de celelalte păcate politice ale lui – a fost primit de profesor şi a avut o discuţie.

Ce m-a impresionat, am participat la acea discuţie – nu toată discuţia, dar pe un anumit interval de timp – şi i-a spus profesorul că nu poate să primească această ofertă, pentru că România este o ţară a oamenilor încă săraci, şi dânsul de mult timp nu mai este sărac, de zeci de ani nu mai este sărac, şi atunci nu ştie psihologia oamenilor săraci. Şi nu poate să fie un reprezentant al lor, nu poate să facă lucruri pe care şi le-ar dori oamenii săraci, pentru că nu ştie care sunt acele lucruri şi prin urmare nu poate să îşi asume o povară atât de mare”, spune Poppa.

Mai multe pe avocatura.com

Clic pentru a adăuga un comentariu

Lasă un răspuns

Mai multe în Social

Criză de oameni la Urgenţele spitalului din Lugoj! Ce posturi sunt scoase la concurs

Gabriel Iosa23 ianuarie 2017

Scandal de proporţii la Lugoj, după ce unei persoane de etnie romă i s-a făcut rău

Gabriel Iosa20 ianuarie 2017

Un bărbat de 48 de ani a murit după ce a văzut victima accidentului de tren de ieri, de la Lugoj

Daniel Dancea20 ianuarie 2017

Aici sunt pierderile Meridianului, suportate din banii lugojenilor. „Nu este o avarie majoră, e o gaură cât un stilou”.

Daniel Groza13 ianuarie 2017

Dezbaterea publică nu a schimbat nimic! Preţul apei şi canalizării va creşte la Lugoj

Daniel Groza12 ianuarie 2017

Iarna e ca vara! Lugojenii se plâng că nu au apă la etajele superioare. Explicaţiile Meridianului!

Daniel Groza12 ianuarie 2017

Ambulanţa Lugoj, două ture pe noapte pentru a-i ajuta pe oamenii străzii rămaşi în ger

Gabriel Iosa11 ianuarie 2017

FOTO! Apa de la robinetele din Lugoj, murdară şi de nebăut, deşi primăria o recomandă ca bună de consum

Gabriel Iosa10 ianuarie 2017

Bilanţ la CPU Lugoj! Câţi pacienţi au decedat la Urgenţe, la spitalul lugojean

Gabriel Iosa6 ianuarie 2017

Lugojenii participă la slujba de Bobotează! Sute de litri de agheasmă, pregătite pentru credincioşi

Gabriel Iosa6 ianuarie 2017

Se distribuie invitațiile la Revelionul Seniorilor

Daniel Groza4 ianuarie 2017

O fetiţă din Timiş a murit din cauza rujeolei. Ministerul Sănătăţii cere părinţilor să imunizeze copiii

Daniel Groza29 decembrie 2016
%d blogeri au apreciat: