Probabil deja știai faptul că spanacul este unul dintre cele mai sănătoase alimente. Însă știai și faptul că este un ajutor de nădejde în lupta contra kilogramelor în plus? Acesta are o substanță ce reduce pofta de dulce și de preparate nesănătoase. Din acest motiv este adesea indicat în dietele pentru slăbit. Și nu o spunem noi, ci studiile realizate recent.
Spanacul, sau mai exact frunzele acestuia, conțin substanțe denumite tilacoide, ce ajută la scăderea de mai mult de 40% în greutate. Asta au concluzionat cercetătorii suedezi, care au verificat mai multe zeci de femei supraponderale și obeze, pe o durată de circa trei luni. În fiecare dimineață, acestea primeau o băutură verde: jumătate dintre acestea consumau extract de spanac (5 grame) iar grupul de control consuma un produs placebo.
La încheierea studiului, femeile care au primit extractul de spanac au scăpat de 5 kilograme, iar cele din grupul de control, 3,5 kilograme. În plus, femeile dn primul grup au afirmat că le-a fost mai lejer să respecte programul de trei mese pe zi și că nu au mai avut poftă de alte gustări.
Specialiștii susțin că această băutură cu tilacoide a scăzut pofta de mâncare și a păstrat acea senzație de sațietate pentru mai multă vreme.
Spanacul ajută la echilibrarea nivelului de glicemie
Acesta conține acid lipoic, un antioxidant ce scade nivelul ridicat de zahăr din sânge, motiv pentru care spanacul te poate ajuta să scazi în greutate. Urmează o cură cu spanac și vei observa că vei avea mai multă energie și vei uita de kilogramele în plus. Mai poți consuma, pe lângă spanac, ștevie, urzici sau lobodă, timp de trei săptămâni, combinate cu multe citrice. Toate acestea au puterea de a te scăpa de kilogramele în plus.
Care sunt beneficiile sucului de spanac
În această perioadă, bea suc de spanac cât de des posibil, deoarece această băutuă poate să îți confere echilibrul și să îți fortifice organismului. De asemenea, luptă contra anemiei, depresiei nervoase și a oboselii. Pentru un plus de gust și proprietăți benefice pentru sănătate, amestecă sucul de spanac, în proporții egale, cu cel de morcov, creson sau de țelină.
Cum poți ține cura cu spanac
Înainte de micul dejun, mănâncă circa 100 g de spanac fiert cu mirodenii. Mai apoi, după jumătate de oră, poți să iei micul dejun, care nu trebuie să conțină alimente cu prea mult colesterol. Mai clar, să nu consumi ouă și în niciun caz preparate prăjite. Este indicat să nu bei ceaiuri fierbinți sau alte lichide și nici să nu fie lichide prea aromate. După un sfert de oră, mănâncă o salată din frunze proaspete de spanac.
Înainte de cea de-a doua masă a zilei, adică înainte de prânz, prepară și bucură-te de o salată din frunze crude spanac și ștevie, cam 100 g fiecare dintre ele. Poți să acrești salata cu suc de lămâie. Din această salată poți să mănânci și la cină. După ce ți-ai terminat salata, poți să mănânci de prânz, însă ai grijă la calorii și la câtă carne vei consuma. Cina trebuie să aibă puține calorii și să fie servită cu două ore înainte de culcare.
Sursa – Glow Magazin.