Educație

Curs de interpretare scenică și film la Școala Populară de Artă, din această toamnă

Curs de interpretare scenică și film la Școala Populară de Artă, din această toamnă

Cetateanul Lugoj

Cineastul lugojean Cristian Alexandru își dorește să formeze o clasă de ”Interpretare scenică și film” la Școala Populară de Artă din Lugoj, începând cu data de 1 octombrie.

În cadrul clasei cursanții vor deprinde tainele mișcării scenice, lecții de dicție, scenografie, coregrafie, expresivitate, vorbire scenică, improvizație, tehnici de prezentare și vorbire în fața unei camere de filmat, introducere în lumea filmului, realizarea de filme de scurt metraj și vizionarea unor filme artistice.

Cei interesați se pot înscrie la sediul Asociația Fusion of Arts (FOA) sau pot lăsa un mesaj pe pagina de facebook a asociației, iar ulterior vor fi contactați.

Vârsta minima este de 8 ani, putând participa chiar și persoanele adulte pasionate de arta dramatică și cinematografie.

“Dorința este de a instrui persoanele pasionate de arta teatrală și cinematografică, de a le oferi o șansă să urce pe o scenă, să interpreteze un rol, să reușească să treacă peste emoții, și de ce nu să joace într-un film sau să își creeze propriul film”, spune Cristian Alexandru.

De asemenea, prin intermediul FOA se dorește realizare a cât mai multor evenimente culturale și în special organizarea unui festival de film în oraș.

Ca membru fondator al trupei de teatru și film ”Tu și Eu Pictures”, Cristian Alexandru a realizat împreună cu o echipă bine închegată mai multe filme de lung și scurt metraj și a jucat în peste 20 de spectacole de teatru pe scene din întreaga țară.

 

 

Clic pentru a adăuga un comentariu

Lasă un răspuns

Educație

Mai multe în Educație

Toate şcolile din Lugoj şi din judeţul Timiş, închise luni şi marţi! De ce au luat autorităţile decizia de a lăsa elevii acasă

Gabriel Iosa8 ianuarie 2017

Lecții interactive pe Skype cu elevi din Cehia, la Colegiul Național „Coriolan Brediceanu”

Iasmina Olariu15 decembrie 2016

Mai multe școli din Lugoj vor rămâne fără conducere. Ce soluție a găsit Inspectoratul Școlar Timiș

Iasmina Olariu14 decembrie 2016

Șezătoarea prichindeilor, cu copiii mai multor grădinițe din zona Lugojului

Iasmina Olariu9 decembrie 2016

Colegiul Tehnic „Valeriu Braniște” din Lugoj, într-un program al Comisiei Europene

Iasmina Olariu7 decembrie 2016

Moș Nicolae a venit mai devreme pentru peste 70 de elevi din Lugoj

Iasmina Olariu5 decembrie 2016

Ruby, la Balul Bobocilor de la Universitatea Europeană Drăgan

Iasmina Olariu29 noiembrie 2016

Peste 70 de burse municipale de la Primăria Lugoj pentru elevii merituoși

Iasmina Olariu28 noiembrie 2016

Concurs directori și directori adjuncți – peste 20 de candidați au contestat notele în Timiș

Iasmina Olariu25 noiembrie 2016

Olimpicii Lugojului şi îndrumătorii acestora vor fi premiaţi de Primăria Lugoj

Iasmina Olariu24 noiembrie 2016

Zeci de educatoare din estul județului au venit la Lugoj pentru a-și îmbunătății modul de a lucra cu copiii

Iasmina Olariu23 noiembrie 2016

Liceul Teoretic „Traian Vuia” din Făget, premiat de Enel România cu o excursie la Roma și suma de 6.000 de lei

Iasmina Olariu22 noiembrie 2016
%d blogeri au apreciat: