ALDE

Cetateanul

Educație

Cursuri festive la Universitatea Europeană Drăgan

Cursuri festive la Universitatea Europeană Drăgan

Cetateanul Lugoj

PMP

Universitatea Europeană Drăgan din Lugoj a organizat astăzi cursul festiv al absolvenţilor Facultăţilor de Ştiinţe Economice şi Drept. Festivitățile s-au desfăşurat în Aula Magna și Amfiteatrul A01 al Universităţii. Dascălii au transmis absolvenţilor urări de bine şi mult succes în continuare, în absolut tot ceea ce întreprind, iar proaspeţii absolvenţi s-au bucurat din plin de această zi. Festivitatea Facultăţii de Ştiinţe Economice a început cu imnul ”Gaudeamus”, după care studenţilor li s-a susţinut pentru ultima oară un curs. Dascălii au transmis absolvenţilor urări de bine şi mult succes în continuare, în absolut tot ceea ce întreprind.

“Astăzi s-a încheiat un nou an universitar, o nouă promoție, promoția 2015, a 18-a. Facultatea de Științe Economice, putem spune că, astăzi a atins majoratul. Avem noi absolvenți, viitori economiști de calitate, care sperăm să reușească în viață, la fel ca și promoțiile anterioare. Festivitatea aceasta ne crează emoții, dar sperăm ca momentele acestea să rămână în amintirea absolvenților noștri și să ducă mai departe numele Universității Europene „Drăgan” și al Facultății de Științe Economice”, a declarat pentru Cetățeanul conf. univ. dr. Sorin Blaj, decanul Facultăţii de Ştiinţe Economice.

Absolvenţii facultăţii au fost foarte emoţionaţi şi sunt siguri că nu vor uita niciodată anii petrecuţi în facultate.

“Ne bucurăm că am terminat facultatea, mai avem câteva examene. Suntem foarte fericiți și sperăm să ne găsim un loc adecvat de muncă pentru pregătirea pe care am primit-o în această facultate. Sunt profesori eminenți, foarte buni, ne mândrim cu ei, ne-au transmis foarte multe cunoștințe pentru meseria de economist”, a spus o proaspătă absolventă a Facultății de Științe Economice.

Studenţii anului III, cei care au părăsit băncile facultăţii, au dăruit cheia succesului celor din anul II. A fost strigat pentru ultima oară catalogul, iar la final toţi cei prezenţi au făcut poze, ca amintire.

Absolvenţii Facultăţii de Drept şi-au luat şi ei rămas-bun de la dascălii care le-au fost alături de-a lungul anilor de studiu.

“Să nu vă temeți niciodată în viață de cei care construiesc macarale de cuvinte criticând, dar nu sunt în stare să-și atribuie paternitatea a nici măcar unei idei. Urmați-vă cu perseverență, cu tenacitate, aș spune chiar cu încăpățânare, țelurile în viață și chiar și atunci când credeți că sunteți cu un picior în groapă, nu uitați, întotdeauna aveți unul și afară. Aș încheia citându-l pe Montesqieu care spune „Pe stâncile cele mai înalte ajung doar vulturii și reptilele”. Eu vă doresc vouă să fiți vulturii’, le-a urat absolvenților Conf. univ. dr. Dumitru Cornean, decanul Facultății de Drept.

Deşi au fost emoţionaţi, proaspeţii absolvenţi sunt foarte încrezători în forţele proprii şi consideră că absolvirea facultăţii le va oferi multe oportunităţi.

„A fost un moment emoționant pentru noi toți. Au fost patru ani de facultate minunați, plini de surprize și sperăm să avem noroc în tot ceea ce ne propunem să realizăm”, a spus o absolventă a Facultății de Știinețe.

La finalul festivităţii, a fost înmânată cheia studenţilor din anul III, iar absolvenţilor anului IV le-au fost acordate diplomele de absolvire. În continuare, tinerii se pregătesc pentru cel mai greu test – examenul de licenţă.

Clic pentru a adăuga un comentariu

Scrie un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Mai multe în Educație

ruby

Ruby, la Balul Bobocilor de la Universitatea Europeană Drăgan

Iasmina Olariu29 noiembrie 2016
premiere burse municipale lugoj decembrie 2015 foto cetateanul (20)

Peste 70 de burse municipale de la Primăria Lugoj pentru elevii merituoși

Iasmina Olariu28 noiembrie 2016
directori_52179000

Concurs directori și directori adjuncți – peste 20 de candidați au contestat notele în Timiș

Iasmina Olariu25 noiembrie 2016
burse-municipale-15

Olimpicii Lugojului şi îndrumătorii acestora vor fi premiaţi de Primăria Lugoj

Iasmina Olariu24 noiembrie 2016
educatoare

Zeci de educatoare din estul județului au venit la Lugoj pentru a-și îmbunătății modul de a lucra cu copiii

Iasmina Olariu23 noiembrie 2016
playenergy-enel-400x250

Liceul Teoretic „Traian Vuia” din Făget, premiat de Enel România cu o excursie la Roma și suma de 6.000 de lei

Iasmina Olariu22 noiembrie 2016
sighet-liceul-tehnologic-quot-forestier-quot-are-propria-patrula-de-reciclare

„Patrula de reciclare” a atras patru unități de învățământ din zona Lugoj-Făget

Iasmina Olariu18 noiembrie 2016
examen-definire-invatamant-500x300

Meditații gratuite pentru absolvenții din Lugoj care nu au promovat Bac-ul

Iasmina Olariu17 noiembrie 2016
20161111_111619

FOTO – O școală din Lugoj a sărbătorit 36 de ani de existență

Iasmina Olariu11 noiembrie 2016
concurs-matematica

Elevii lugojeni, aşteptaţi la Centrul de Excelență în matematică, care își deschide porțile la sfârșitul acestei săptămâni

Iasmina Olariu10 noiembrie 2016
noi-pentru-scoala-noastra-colegiul-national-coriolan-brediceanu-lugoj-foto-cetateanul-25

GALERIE FOTO – Cei mai talentați elevi de la Brediceanu, prezentați într-un spectacol

Iasmina Olariu9 noiembrie 2016
ziua scolii numarul 2 lugoj foto cetateanul 2015 (3)

O școală din Lugoj îi invită pe părinţi să vadă în ce condiţii învaţă elevii

Iasmina Olariu8 noiembrie 2016