Autoliv Lugoj

Social

De săptămâna viitoare, umbrelele colorate revin în centrul Timișoarei

De săptămâna viitoare, umbrelele colorate revin în centrul Timișoarei

Business Strategist

Asociația Noi Re-Creăm organizează cea de-a doua ediţie a proiectului „Colorează Oraşul”, iar sutele de umbrele vesele vor acoperi din nou strada Alba Iulia din Timișoara.

Instalația, formată din aproximativ 500 de umbrele multicolore, a fost înălţată pe aceeași stradă anul trecut, în iunie, în cadrul Festivalului Artelor Timișorene organizat de primărie, printr-un proiect al Asociației Noi Re-Creăm.

„Avem idei proaspete prin care vrem să revitalizăm spațiul cultural, să aducem elemente artistice și vizuale de noutate și de impact în orașul nostru. (…) Alte orașe din Europa și din lume și-au colorat deja stăzile în acest fel, era timpul ca și Timișoara să se alinieze acestui concept și să ofere un minunat spectacol de culori timișorenilor”, explicau anul trecut inițiatorii proiectului.

Umbrelele vor putea fi admirate din nou în centrul Timișoarei, de marțea viitoare. Asociația Noi Re-Creăm caută și voluntari de data aceasta. Cei care se implică primesc o umbrelă din acoperișul colorat.

„Vă invităm alături de noi, la a doua ediţie a proiectului “Colorează Oraşul”. Umbrelele vesele se vor înălţa iar pe cer, iar pe voi vă chemăm să daţi o mână de ajutor. Cei mai implicaţi primesc o umbrelă din acoperişul colorat. Be there and colour your city!”, îi îndeamnă organizatorii pe timişeni.

Clic pentru a adăuga un comentariu

Lasă un răspuns

Mai multe în Social

Primarul Francisc Boldea este acuzat că nu vrea să cumpere tomograf la spital, ca să nu strice afacerile PSD

Daniel Groza24 martie 2017

Șase strategii ale cazinourilor, numai bune de adaptat oricărui startup

Daniel Groza23 martie 2017

Criză în Timiş! La Lugoj, părinţii ar plăti oricât să-şi imunizeze copiii, doar că vaccinurile lipsesc şi din farmacii

Gabriel Iosa15 martie 2017

IPJ Timiş verifică dacă poliţiştii pârâţi de primarul din Făget au respectat procedura

Daniel Groza10 martie 2017

Primarul din Făget, supărat pe modul cum dau amenzi poliţiştii. Vezi ce scrisoare de protest a trimis comandantului

Daniel Groza10 martie 2017

Cormoranii fac ravagii în Timiş. Au devastat bazinele de la Mănăstirea Româneşti şi au dat atacul la ferma piscicolă din Lugoj

Daniel Groza7 martie 2017

Proprietarii din Lugoj, care îşi lasă terenul în paragină, vor plăti impozite majorate cu până la 500%

Daniel Groza6 martie 2017

Cea mai nouă parcare pe care o face Primăria stârneşte nemulţumirea lugojenilor. Consilier local: se încalcă legea!

Daniel Groza1 martie 2017

Şoferi “puşcaţi” de poliţişti cu radarul de ultimă generaţie! Câţi au fost amendaţi la Lugoj în weekend

Gabriel Iosa27 februarie 2017

Ucisă cu bestialitate de Dragobete! O femeie dintr-un sat de lângă Lugoj şi-a găsit sfârşitul departe de casă, în mâinile iubitului

Gabriel Iosa27 februarie 2017

Eva Energy explică la Lugoj cum puteţi obţine contracte corecte şi tarife mai mici pentru energie

Daniel Groza23 februarie 2017

Ziua Îndrăgostiţilor s-a lăsat cu amenzi din partea Poliţiei Lugoj! Razie de proporţii în oraş

Gabriel Iosa15 februarie 2017
%d blogeri au apreciat: