Autoliv Lugoj

Social

Destinul uimitor al unui tânăr crescut într-un orfelinat din Lugoj. Cunoașterea limbii engleze i-a schimbat viața

Destinul uimitor al unui tânăr crescut într-un orfelinat din Lugoj. Cunoașterea limbii engleze i-a schimbat viața

Business Strategist

Născut într-o familie dezorganizată, în care abuzul era la ordinea zilei, Rendo Boț a ajuns la vârsta de trei ani într-un centru de plasament din Lugoj. Acum, la 31 de ani, Rendo a terminat o facultate, două mastere și este student la a doua facultate. În plus, este membru într-un ONG care luptă pentru drepturile copiilor instituționalizați.

Pe Rendo l-am întâlnit la o conferință organizată de Departamentul de Asistență Socială din cadrul Universității de Vest din Timișoara, pe tema adopției internaționale. Astfel de evenimente, cu participare internațională, sunt o obișnuință pentru tânărul care spune că este „un veteran al sistemului”, referindu-se la faptul că a prins și perioada dură din orfelinatele românești ale anilor 90. Mărturisește că a ajuns la orfelinatul din Lugoj la vârsta de trei ani după ce a fost scos din familia în care abuzul era o regulă. Până la 14 ani, Rendo a avut o viață tumultosă, rămânând inclusiv repetent.

Pentru ce este acum, tânărul se mândrește că provine dintr-o casă de copii. „Sunt unii din veteranii sistemului și nu este o rușine, ci este un motiv de laudă. Faptul că nu am avut posibilitatea de a avea o familie, nu cred că reprezintă un handicap față de ceilalți. Bineînțeles că există minusuri în zona emoțională pentru că a nu avea o familiei în perioada copilăriei timpurii este un minus care te urmărește pe întreaga viață, dar pe parcursul dezvoltării, dacă există persoane de referință la care copilul se poate raporta, lucrurile se pot îmbunătăți, ceea ce eu am avut”, a declarat Rendo Boț.

Ascensiunea a început la 14 ani

Rămas repetent, Rendo a schimbat școala, iar de aici evoluția sa a luat o altă turnură. „Am fost repetent pe motiv de indisciplină, dar asta nu a fost văzut ca un element discriminatoriu. Din contră, am avut oameni care m-au sprijinit și au fost lângă mine. Am schimbat școala, am învățat engleză. Asistenta socială de la acea vreme avea legături foarte strânse cu Consiliul Europei. Participa la tot felul de conferințe și avea nevoie de tineri din sistem care să vorbească despre experiența lor de viață și fiind printre singurii din centru care vorba engleză, am fost selectat. Șapte ani de zile am umblat prin Europa, am cunoscut oameni. M-am dezvoltat”, a mai declarat tânărul care a făcut o facultate în Administrație Publică, un master în Dezvoltare Regională și Fonduri Structurale și un master în Management în Asistență Socială. Acum, Rendo este student în anul doi la Asistență Socială și are planuri mari.

Cu ajutorul unui ONG din care face parte vrea să schimbe legea pentru ca tinerii instituționalizați să primească din start o locuință socială. „Sunt membru în Consiliul Tinerilor Instituționalizați, înființată de tineri din sistem. Rolul ONG-ului este de a trage un semnal de alarmă vizavi de situația tinerilor din sistem și a celor care au părăsit sistemul. Încercăm să identificăm acele cazuri de rele tratamente aplicate copiilor pentru că încă sunt. Foarte mulți tineri și copii reclamă situații de abuz. Este nevoie de o organiație care să vină și să tragă aceste semnale de alarmă, să modifice legislația pentru că ne propunem să modificăm legislația pentru ca tinerii care ies din sistem să primească o locuință socială fără a mai fi puși pe listele de așteptare. Noi nu avem de unde să cumpărăm și trebuie să primim o locuință”, a mai declarat Rendo.

 

Clic pentru a adăuga un comentariu

Lasă un răspuns

Social

Mai multe în Social

Șase strategii ale cazinourilor, numai bune de adaptat oricărui startup

Daniel Groza23 martie 2017

Criză în Timiş! La Lugoj, părinţii ar plăti oricât să-şi imunizeze copiii, doar că vaccinurile lipsesc şi din farmacii

Gabriel Iosa15 martie 2017

IPJ Timiş verifică dacă poliţiştii pârâţi de primarul din Făget au respectat procedura

Daniel Groza10 martie 2017

Primarul din Făget, supărat pe modul cum dau amenzi poliţiştii. Vezi ce scrisoare de protest a trimis comandantului

Daniel Groza10 martie 2017

Cormoranii fac ravagii în Timiş. Au devastat bazinele de la Mănăstirea Româneşti şi au dat atacul la ferma piscicolă din Lugoj

Daniel Groza7 martie 2017

Proprietarii din Lugoj, care îşi lasă terenul în paragină, vor plăti impozite majorate cu până la 500%

Daniel Groza6 martie 2017

Cea mai nouă parcare pe care o face Primăria stârneşte nemulţumirea lugojenilor. Consilier local: se încalcă legea!

Daniel Groza1 martie 2017

Şoferi “puşcaţi” de poliţişti cu radarul de ultimă generaţie! Câţi au fost amendaţi la Lugoj în weekend

Gabriel Iosa27 februarie 2017

Ucisă cu bestialitate de Dragobete! O femeie dintr-un sat de lângă Lugoj şi-a găsit sfârşitul departe de casă, în mâinile iubitului

Gabriel Iosa27 februarie 2017

Eva Energy explică la Lugoj cum puteţi obţine contracte corecte şi tarife mai mici pentru energie

Daniel Groza23 februarie 2017

Ziua Îndrăgostiţilor s-a lăsat cu amenzi din partea Poliţiei Lugoj! Razie de proporţii în oraş

Gabriel Iosa15 februarie 2017

[FOTO] O casă din Coşteiu a luat foc! Pompierii au intervenit cu două autospeciale pentru a stinge văpaia

Gabriel Iosa14 februarie 2017
%d blogeri au apreciat: