Diana Dumitrescu, reacție dură în urma criticilor aduse de alte mame pe internet

0

Diana Dumitrescu, prezentatoarea emisiunii „Mireasa”, a fost luată la critici severe din partea unor mămici pe internet, iar vedeta a reacționat în aceeași măsură.

Diana Dumitrescu este prezentatoarea emisunii „Mireasa”, dar și proaspăta mămică a unui băiețel, motiv pentru care de curând a afirmat că preferă să își crească copilul după propriile reguli de parenting. Acest lucru a atras totodată și un val de critici și remarci neplăcute din partea altor mămici.

”Nu am mai fost foarte activă pe reţelele de socializare. Eu am descoperit că sunt genul de mamă căreia nu îi place să dea sfaturi necerute, iar evoluţia lui Carol mă interesează pe mine şi atât. Evit să răspund la comentarii şi mesaje răutăcioase. Ba chiar am blocat unele pesoane şi o voi face tot mai des. Nu îmi plac hate-ul şi bullyingul din social media şi mi se pare că în asta se transformă, din păcate. Eu am spus aşa, şi o voi mai spune – fiecare mamă face pentru copilul ei ce crede ea că este mai bine. Deciziile îi aparţin, la fel şi consecinţele. Am scris despre acest lucru pe blogul meu.”, a mărturisit ea.

Renumita actriță a dezvăluit că îi este greu să se împartă între viața de familie și cea profesională, însă are noroc pentru că are sprijinul familiei.

”Cum spuneam, mă ajută mama. Va rămâne la mine pe perioada filmărilor şi ea se va ocupa de Carol în lipsa mea. Iar eu şi soţul meu ne vom ocupa de el în restul timpului.”, a mai mărturisit ea, dezvăluind, de asemenea, că e frumos să fii mamă: ”Nu pot spune nici că este mai greu sau nici că este mai uşor decât mă aşteptam, pentru că am avut permanent un ajutor de nădejde. Dar nu este simplu, nu este ca o poveste cu final fericit, pentru că stresul de a fi mamă, aici mă refer la sentimentul permanent de grijă care apare, să fie copilul bine, să fie totul în regulă, nu va dispărea niciodată şi nu le poate nimeni trăi în locul tău… Este dificil, dar şi sentimentul de iubire pură pe care ţi-l oferă un copil nu are termeni de comparaţie!”, a mai povestit ea.

Diana Dumitrescu este prezentatoarea noului show matrimonial „Mireasa”

„Am luat decizia de a mã alãtura acestui proiect, pentru cã este o provocare pentru mine. Am şi noroc pentru cã o am pe mama alãturi, care mã va ajuta în continuare, dar şi pe soţul meu, care mã susţine în tot ceea ce fac”, mai spune aceasta.

„Aştept cu nerăbdare şi, trebuie sã recunosc, cu emoţii, să începem filmările pentru reality-show-ul Mireasa, pentru că este ceva nou pentru mine, ceva ce n-am mai făcut niciodată. Mă bucur că Mireasa este un show live, pentru că prefer genul acesta de emisiuni. Sunt mai pline de viaţă, autentice, în ele lumea te vede cu bune şi cu rele, fără să fie nimic cosmetizat”, spunea prezentatoarea emisiunii, Diana Dumitrescu, înainte de începerea showului conform a1.ro.

Sursa: clickpentrufemei.ro

Sursa – Glow Magazin.

Citește și